Criză militară în Europa: deşi bugetele alocate cresc, apărarea rămâne fragilă

Europa se confruntă cu un deficit semnificativ de personal militar şi cu o insuficienţă a capacităţilor de apărare, în ciuda creşterii cheltuielilor destinate acestui sector de la începutul conflictului ruso-ucrainean, conform raportului întocmit de think-tank-ul britanic Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), documentat prezentat vineri în cadrul IISS Prague Defense Summit, eveniment care s-a încheiat ieri. Raportul citat evidenţiază îngrijorările tot mai pronunţate cu privire la viitorul sprijinului militar acordat Ucrainei, mai ales după revenirea la Casa Albă a preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, şi scoate în evidenţă o problemă de durată: forţele armate europene rămân subdimensionate, iar atragerea tinerilor spre cariera militară devine o provocare serioasă, afectând recrutarea în mod semnificativ.

Autorii documentului citat susţin că, deşi dependenţa de SUA pentru sprijin militar s-a mai diminuat prin creşterea cheltuielilor europene de apărare, aceasta rămâne o realitate în mai multe domenii. În ciuda faptului că statele membre NATO din Europa au mărit bugetele de apărare cu aproximativ 50% începând din 2014, odată cu anexarea Crimeei de către Rusia, vulnerabilităţile în capacitatea defensivă europeană au ieşit la suprafaţă cu ocazia conflictului început în 2022. Finanţarea europeană pentru apărare a înregistrat o creştere anuală de 3,9% în termeni reali din 2014. Această evoluţie a permis o alocare semnificativ mai mare pentru modernizare şi recapitalizare, procentul bugetelor de apărare destinat achiziţiilor şi cercetării şi dezvoltării (R&D) crescând la 32% în 2024, depăşind recomandarea NATO de 20%. Totuşi, această direcţionare a resurselor a dus la o diminuare a alocării pentru personalul militar, care a scăzut în medie de la 60% la 40% din bugetele de apărare. Experţii IISS afirmă că lipsa de personal calificat în multe armate europene riscă să afecteze capacitatea de a îndeplini obligaţiile NATO şi arată că în unele state membre, recrutarea de noi soldaţi este îngreunată de competiţia cu sectorul privat, iar o carieră militară nu este suficient de atractivă pentru tinerii europeni. Mai mult, această problemă este agravată de schimbările demografice, care indică o scădere a populaţiei tinere eligibile pentru recrutare. De aceea, unele state, mai ales în Europa Centrală şi de Est, au decis să apeleze la rezervişti şi iau în considerare reintroducerea unor forme de conscripţie pentru a asigura suficient personal.

Diminuarea numărului de soldaţi are loc în condiţiile în care NATO a creat un nou model de forţe, care vizează menţinerea a peste 100.000 de soldaţi gata de desfăşurare în maximum 10 zile. De acea, autorii studiului citat afirmă că statele membre NATO trebuie să îşi îmbunătăţească capacităţile, inventarele şi finanţarea pentru a susţine aceste angajamente.

• Industria europeană de apărare dă semne de revigorare

Deşi, principalele obiective ale majorării sumelor alocate apărării l-au reprezentat îmbunătăţirea pregătirii militare şi consolidarea capacităţilor defensive, dar specialiştii ridică semne de întrebare privind capacitatea de a menţine actualul ritm de finanţare pe termen lung, în condiţiile presiunilor fiscale tot mai mari. Experţii IISS arată că recent Comisia pentru Apărare a Camerei Comunelor din Marea Britanie a a atras atenţia asupra vulnerabilităţilor legate de sustenabilitatea finanţării publice şi de eficacitatea investiţiilor. Fondurile folosite pentru suplimentarea bugetelor de apărare şi achiziţii pun presiune asupra transparenţei şi asupra securităţii pe termen lung a finanţării, în contextul unor presiuni fiscale semnificative identificate de Fondul Monetar Internaţional (FMI). De asemenea, reluarea regulilor fiscale ale Uniunii Europene ar putea limita creşterea cheltuielilor de apărare în absenţa unei exceptări de la procedurile de deficit excesiv.

Cu toate acestea, experţii IISS afirmă că industria de apărare europeană, restrânsă după sfârşitul Războiului Rece, începe să dea semne de revigorare în domenii precum apărarea aeriană şi artileria, unde producţia a crescut pentru a face faţă cererii, în special pentru sprijinirea Ucrainei. Compania Rheinmetall, de exemplu, şi-a crescut de zece ori producţia de obuze de 155 milimetri, ajungând la 700.000 de unităţi anual. Însă, pentru sisteme complexe, cum este racheta Aster a companiei MBDA, perioada de producţie este mult mai lungă.

În prezent, aproximativ jumătate dintre comenzile de echipamente militare ale ţărilor europene membre NATO sunt alocate companiilor europene, ceea ce marchează o creştere considerabilă faţă de procentul anterior de 34% destinat sistemelor americane.

Mai mult, acţiunile unor giganţi din industria europeană de apărare, precum BAE Systems, Leonardo, Rheinmetall şi Saab, au înregistrat creşteri considerabile începând cu 2022, iar BAE Systems a lansat noi campanii de recrutare, demonstrând încrederea în viitorul acestei pieţe. În 2024, achiziţiile semnificative au continuat în sector, cum ar fi integrarea ESG de către compania Henso LTD sau preluarea diviziei de arme subacvatice a Leonardo de către Fincantieri. Specialiştii IISS au constatat şi o intensificare a parteneriatelor guvernamentale şi industriale, precum Acordul Trinity House între Germania şi Marea Britanie, privind o cooperare mai strânsă între forţele armate şi industria de apărare din cele mai importante două ţări europene. Parteneriatul dintre Leonardo şi Rheinmetall Military Vehicles, stabilit în octombrie 2024, exemplifică de asemenea colaborarea industrială europeană, în timp ce acorduri transatlantice, precum cel între Rheinmetall şi Lockheed Martin, deschid noi perspective de colaborare.

• Disponibilizări la Divizia de Apărare din cadrul Airbus

Studiul IISS mai precizează că există o competiţie acerbă pentru materiile prime şi componente între sectorul civil şi cel militar, iar această competiţie afectează producţia de apărare. În plus, lanţurile de aprovizionare pentru anumite materiale esenţiale, cum ar fi galiul, folosit în radar şi senzori, sunt vulnerabile, dată fiind dependenţa aproape totală de furnizori din afara Europei, cum ar fi China. De aceea, Europa încearcă să-şi consolideze lanţurile de aprovizionare prin "onshoring" (aducerea producţiei în Europa) şi "friendshoring" (mutarea producţiei în ţări prietene). Totodată, în multe ţări europene, pandemia a accelerat acumularea de stocuri de materiale strategice.

În acest context, unele companii se confruntă cu dificultăţi. Airbus a anunţat recent reducerea personalului în Divizia de Apărare şi Spaţiu şi a dispus luna trecută disponibilizarea a 2.500 angajaţi, în condiţiile în care, potrivit sursei citate, provocările legate de sincopele din lanţurile de aprovizionare, timpii lungi de execuţie şi lipsa personalului calificat persistă.

În acest timp, intensificarea cererii guvernamentale contribuie, de asemenea, la o concurenţă pentru resurse, iar guvernele europene depun eforturi pentru a asigura securitatea cererii în acest context complex.

Amintim că Uniunea Europeană a introdus iniţiative financiare pentru sprijinirea companiilor interesate să-şi crească producţia, precum Actul de Susţinere a Producţiei de Muniţie, care începe deja să aibă un impact. Totodată, Comisia Europeană a publicat în 2024 prima Strategie Industrială de Apărare Europeană, destinată achiziţiilor comune şi dezvoltării capacităţilor critice. Totuşi, accesul la finanţări private rămâne limitat pentru industria de apărare, în parte din cauza cerinţelor stricte de mediu şi guvernanţă, care fac atragerea capitalului privat mai dificilă.

Documentul citat arată că guvernele statelor europene membre NATO trebuie să trimită semnale clare de cerere şi sprijin pentru investiţiile în apărare, astfel încât să crească încrederea investitorilor. Comisia Europeană susţine că finanţarea publică dedicată este esenţială pentru a ajuta companiile de apărare, în special IMM-urile, dar există percepţia că riscurile investiţiilor în apărare sunt ridicate. Spre deosebire de Statele Unite, Europa este mai precaută în privinţa promovării activelor şi oportunităţilor de investiţii în sectorul apărării, ceea ce reduce succesul start-up-urilor tehnologice din domeniu.

Prin prisma celor de mai sus, pentru a se adapta la noile realităţi strategice, Europa trebuie să-şi recalibreze politica de apărare, să încurajeze investiţiile pe termen lung în industria de apărare şi să promoveze stabilitatea financiară. Numai prin eforturi susţinute, planificate şi prin susţinerea unei finanţări stabile, Europa va putea să îşi asigure o apărare robustă şi să contribuie la stabilitatea pe continent.