CRIZA POLITICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA Pavel Filip, noul candidat desemnat la funcţia de premier

Internaţional / 16 ianuarie 2016

Pavel Filip, noul candidat desemnat la funcţia de premier

Actualizare 14:10 Marian Lupu (PDM): "Participarea liberal-democraţilor la guvernare este incertă"

Partidul Democrat şi Partidul Liberal din Republica Moldova, precum şi cei 14 deputaţi care au părăsit Partidul Comuniştilor vor participa la formarea viitorului guvern, însă participarea liberal-democraţilor este incertă, a declarat preşedintele Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, la postul de televiziune Publika TV, potrivit Radio Chişinău.

"Nu avem probleme cu colegii din PL, dar au apărut elemente noi şi vom discuta, inclusiv cu acei 14 deputaţi (foşti comunişti).(...) În privinţa colegilor de la PLDM, sunt cei 7, dar ei sunt în fracţiune. Aceşti colegi şi-au asumat responsabilitatea, este un pas serios, acum vom vedea ce se întâmplă. O parte din PLDM îşi doreşte alegeri anticipate. Dacă ei spun mâine că vor să participe la guvernare, cum îi putem crede că nu ne vor da un cuţit în spate?", a spus Lupu, exprimându-şi totodată încrederea că până la finele săptămânii viitoare negocierile vor fi încheiate şi va fi votat un nou guvern.

De asemenea, potrivit liderului PDM, din lipsă de timp nu va fi modificată structura guvernului. "Structura guvernului, ca şi număr de ministere, profilul acestora, rămâne intactă. Nu avem acum timp să facem schimbări în actuala structură a guvernului. E nevoie de o abordare mai serioasă, care trebuie să intervină peste vreo 5-6 luni de zile", a adăugat Lupu.

Marian Lupu şi-a exprimat speranţa că noul guvern va fi unul de durată. "În ce măsură această construcţie va fi trainică? S-au schimbat nişte actori politici. Trecutul ne-a dat nişte lecţii. Înţelegem foarte bine că destinele partidelor depind de realizarea programelor pentru oameni. Avem diferenţe ideologice, dar ne uneşte ideea de integrare europeană", a declarat liderul democrat.

(S.A.)

-----------

Actualizare 10:52 O nouă zi cu proteste de amploare la Chişinău

Ample manifestaţii de protest sunt anunţate pentru astăzi în capitala Republicii Moldova, în contextul profundei crize politice în care se află statul, potrivit agenţiei Unimedia.

Membri şi simpatizanţi ai Platformei civice Demnitate şi Adevăr se vor aduna la un miting de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde vor cere stoparea "dictaturii criminale". Manifestaţia este programată să înceapă la ora 11:00.

O oră mai târziu, în scuarul clădirii Parlamentului, membri ai Partidului Socialiştilor al lui Igor Dodon şi ai Partidului Nostru condus de Renato Usatâi se adună pentru a protesta împotriva guvernării şi a candidaturii propuse de Partidul Democrat (PDM) pentru funcţia de prim-ministru. Cele două partide anunţă că îţi doresc alegeri parlamentare anticipate.

(S.A.)

---------

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat vineri după-amiaza decretul privind desemnarea noului candidat al majorităţii parlamentare declarate, Pavel Filip, la funcţia de premier, potrivit Unimedia şi Radio Chişinău.

Imediat după anunţul privind desemnarea sa, Pavel Filip i-a mulţumit lui Timofti pentru încrederea acordată şi a dat asigurări că va începe luni negocierile cu fracţiunile parlamentare.

"Sunt conştient de perioada deloc uşoară prin care trece Republica Moldova. Vreau să mulţumesc membrilor parlamentului care şi-au pus semnătura pentru a mă înainta. Mulţumesc mult preşedintelui. Vor fi purtate negocieri cu fracţiunile parlamentare, pentru a lua în calcul doleanţele lor. Nu vreau să vin cu o dată concretă de prezentare a guvernului, ne vom strădui într-o perioada cât mai scurtă", a spus Filip, în timpul unui briefing de presă susţinut alături de Nicolae Timofti.

Preşedintele Timofti a motivat acceptarea noului candidat al majorităţii prin faptul că situaţia s-a schimbat de joi seara, când mai mulţi semnatari ai declaraţiei de susţinere a unui eventual candidat la funcţia de premier din partea majorităţii declarate au anunţat că-şi retrag semnăturile dacă Partidul Democrat (PDM) va insista asupra candidaturii lui Vlad Plahotniuc.

În prima parte a zilei de vineri, majoritatea parlamentară i-a prezentat preşedintelui Timofti o nouă candidatură pentru postul de premier, în persoana ministrului în exerciţiu al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Pavel Filip.

Anterior desemnării lui Filip drept nou candidat la funcţia de premier, candidatul desemnat joi seara de preşedintele Timofti, Ion Păduraru, a anunţat că şi-a retras candidatura. ''În dimineaţa acestei zile, şefului statului i-a fost înaintată o declaraţie semnată de 55 de deputaţi. Nu cred că ar fi corect să existe o confruntare între mine şi majoritatea parlamentară", a spus Păduraru.

Potrivit Constituţiei Republicii Moldova, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al parlamentului asupra programului şi componenţei guvernului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb