CSEKE ATTILA: "Am semnat contracte de peste 1 miliard de euro prin PNRR"

V.G.
Politică / 17 noiembrie 2022

"Am semnat contracte de peste 1 miliard de euro prin PNRR"

"Până în prezent, am semnat 437 de contracte, în valoare totală de 5.262.797.951,55 lei, pentru componentele C5 - Valul Renovării, C10 - Fondul Local şi C15 - Educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)", a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

"Componentele gestionate de Ministerul Dezvoltării, cu finanţare din PNRR, sunt de succes, fapt demonstrat de numărul mare de cereri depuse. Vorbim despre un program transparent, bine pregătit, astfel încât beneficiarii au accesat rapid şi eficient fondurile şi iată că deja, prin contractele semnate, avem contracte semnate în valoare de peste un miliard de euro", a subliniat ministrul.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost semnate 178 contracte, în valoare totală de 3.295.772.789,12 lei, pentru lucrări de eficientizare energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice.

Pentru Fondul Local, au fost semnate 140 contracte, în valoare totală de 195.266.333,39 lei, pentru realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziţionarea de mijloace de transport electrice şi staţii de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuinţe pentru tineri şi de serviciu pentru specialişti, precum şi realizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi planificarea urbană.

Pentru construirea de creşe noi şi eficiente din punct de vedere energetic, au fost semnate 119 contracte, în valoare totală de 1.771.758.829,04 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb