Ministrul Sănătăţii a transmis ministrului Justiţiei şi Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor un amendament la proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în care propune ca infracţiunile asupra personalului medical - medic, asistent medical, şofer de ambulanţă sau orice altfel de personal din sistemul medical - aflat în exerciţiul funcţiunii să fie încadrate în categoria ultraj asupra autorităţii şi să fie sancţionate în consecinţă, mult mai aspru, la fel ca faptele săvârşite asupra funcţionarilor publici.
"Astăzi, dacă o persoană loveşte un medic într-un spital poate să fie sancţionată cu închisoare de la 3 luni până la 2 ani, sau cu amendă, după caz. Noi propunem înăsprirea pedepselor, similar cu cele aplicate în cazul agresiunilor asupra funcţionarilor publici. Astfel, agresorul ar fi sancţionat cu închisoare între 6 luni şi 3 ani. Mai mult, prin noua prevedere legală împăcarea părţilor nu mai înlătură răspunderea penală. Prin noile măsuri urmărim descurajarea celor care nu respectă corpul medical şi munca depusă de angajaţii din sistem. ži au existat în ultima perioadă unele cazuri îngrijorătoareâeuro�, a declarat CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii.
De asemenea, ameninţarea se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni până la 2 ani, faţă de 3 luni până la un an, cum este prevăzut în prezent. Vătămarea coporală gravă se va sancţiona cu închisoare de la 3 la 12 ani, faţă de 2-7 ani, iar vătămarea corporală se va sancţiona cu închisoare de la 6 luni la 6 ani, faţă de pedepsele actuale de 6 luni -5 ani.