English
Reporter: Pare linişte în sectorul creditelor acordate persoanelor fizice, de când a fost reglementată prin lege situaţia împrumuturilor în franci elveţieni, iar consumatorii şi-au găsit dreptatea în instanţă. Putem spune că este un subiect mort?
Alexandra Ianul: Dimpotrivă! Mie mi se pare că este liniştea de dinaintea furtunii. Creditele în franci elveţieni au fost intens mediatizate şi, odată ce majoritatea şi-au găsit rezolvarea, s-a creat o aparenţă, falsă, că la noi în ţară consumatorii de produse financiare sunt acum în siguranţă, protejaţi corespunzător de o nouă legislaţie şi nu mai sunt supuşi abuzurilor etc. Brusc, situaţia creditaţilor a dispărut din ochii publicului, care a pierdut interesul pe subiect, ceea ce a făcut ca, în realitate, creditorii să aibă din nou libertatea de a comite abuzuri. Despre aceste abuzuri nu vorbeşte mai nimeni în prezent, întrucât cifrele nu sunt încă atât de mari, dar, în opinia mea, dacă situaţia economică va continua să se îndrepte într-o direcţie negativă, această criză va ocupa din nou prima pagină a publicaţiilor. Iar atunci nu vom discuta de câteva sute de mii de credite, ci de milioane, pentru că următoarele credite ipotecare ce vor fi afectate sunt cele acordate în lei, inclusiv cele prin Programul Prima Casă.
Reporter: Este anul 2025 un nou an de criză în domeniul în care activaţi?
Alexandra Ianul: Nu ştiu dacă 2025 poate fi deja numit un an de criză, dar sunt semne că situaţia economică afectează deja creditele acordate consumatorilor, dar şi micilor întreprinderi. În 2020, primul an de pandemie, BNR declara un număr de 160.000 de români cu restanţe de peste 30 de zile la bănci, plus alţi 20.100 de restanţieri la IFN-uri. Sumele restante erau de circa 18 miliarde lei (3,6 miliarde euro). La finele anului trecut, numărul restanţierilor crescuse la 240.000 de persoane, sumele datorate şi nerambursate fiind tot de aproximativ 18 miliarde lei. După cum ştim, neplata ratelor la credite are consecinţe financiare severe care pot merge până la executarea silită a garanţiilor şi instituirea popririlor asupra veniturilor persoanelor împrumutate pentru recuperarea datoriei de către bancă. Cele mai multe restanţe declarate sunt din categoria "peste 90 de zile de întârziere" sau ajunse deja în executare. Această situaţie îmi indică faptul că dificultăţile la plata ratelor este în creştere şi că vom asista la creşterea numărului de executari silite.
Reporter: Există vreo cale să prevenim de data aceasta şi să nu mai repetăm experienţa ulterioară crizei economice din 2008?
Alexandra Ianul: Singura cale în care am putea preveni este îmbunătăţirea legislaţiei actuale, prin înlăturarea articolelor interpretabile care sunt folosite acum împotriva consumatorilor, şi instituirea unor măsuri clare de protecţie a debitorilor care intră în incapacitate de plată, măsurile actuale prevăzute în legislaţie fiind descrise cu titlu orientativ şi lăsate la latitudinea creditorilor, care bineînţeles că forţează limita legii. Ceea ce este mai grav este că, în cazul creditelor acordate prin Prima Casă, şi atrag atenţia asupra acestui subiect de câţiva ani, nu există prevăzută în lege absolut nicio măsură de salvgardare a creditului în caz de incapacitate de plată. Aceşti consumatori creditaţi ajung direct în Executare şi nu au posibilitatea de a solicita o restructurare sau o reeşalonare, cum au cei care au accesat credite ipotecare standard. Sunt multe care ar putea fi făcute dar nu există interes, pentru că, aşa cum spuneam mai sus, se consideră că nu avem de-a face, încă, cu o problemă, iar politicul este interesat să susţină titluri de prima pagină şi nu măsuri de prevenţie.
Reporter: Aţi vorbit despre abuzuri... La ce va referiţi mai exact?
Alexandra Ianul: În ultima perioadă ne-am confruntat cu multe abuzuri în ceea ce priveşte declararea scadenţei anticipate, a sumelor pentru care clienţii sunt trimişi în executare silită. În aceste situaţii se forţează legislaţia, se calculează dobânzi suplimentare pentru o perioadă mai mare decât ar trebui, în continuare se percep dobânzi penalizatoare care nu sunt calculate conform legii. De asemenea, în toamna anului trecut a venit un val de executari silite pentru unele credite foarte vechi, care mai fuseseră executate în trecut de două ori. Aceste portofolii au fost cedate către cesionari de creanţă străini, care, în mod abuziv, demarează chiar şi o a treia Executare, mizând pe faptul că românul nu are nici cunoştinţele şi nici resursele necesare să atace o asemenea Executare în instanţă. După cum ştim, la noi procesul de Executare silită este favorabil creditorilor, care pot cere executarea fără că debitorul să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă şi de a se apara în cadrul procedurii de încuviinţare a executării. La noi, întâi eşti executat şi apoi te poţi apara, iar asta presupune o viteză de reacţie imediată, deoarece ai numai 15 zile ca să formulezi o contestaţie şi ai nevoie de mulţi bani, deoarece trebuie să achiţi taxe de timbre şi cauţiuni care depăşesc posibilităţile consumatorilor.
Nu putem schimba acest mecanism, dar putem facilita accesul la justiţie al consumatorilor de credite prin eliminarea taxelor de timbre şi a cauţiunii în vederea suspendării executării silite. De ce nu se aplică această facilitate dată consumatorilor care sunt scutiţi de la plata taxei de timbru în toate celelalte tipuri de acţiuni şi la contestaţia la Executare? Aceasta ar putea fi o măsură extraordinar de utilă.
Reporter: Să trecem şi la IFN uri. Avem o lege din 11 noiembrie 2024, nr. 243/2024, privind protecţia consumatorilor, referitoare la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe. Actul normativ reglementează atât dobânzile împrumuturilor ipotecare, cât şi pe cele ale creditelor de consum, oferite de instituţiile financiare nebancare (IFN). Se aplică?
Alexandra Ianul: Nu numai că nu se aplică, dar abuzurile care se comit în acest sector a cărui reglementare şi control este vădit insuficientă, sunt de necrezut pentru anul 2025. Chiar la începutul acestui an ne-am ocupat de două cazuri ale unor clienţi care au contractat câteva mii de euro şi s-au trezit executaţi imobiliar pentru câteva zeci de mii, cu alte cuvinte o creanţă de 15.000 de lei s-a transformat în câteva luni într-o creanţă de 120.000 de lei, care creşte exponenţial de la lună la lună. Întrucât cei care apelează la acest tip de finanţări sunt oameni care din start nu au posibilităţi financiare, aceştia clar nu au posibilitatea de a se apăra în instanţă. Dacă tu nu poţi achita o rată de 1000 de lei, cum ai putea să te aperi de un abuz de acest gen în instanţă, process care te-ar costa peste 10.000 de lei? Majoritatea îşi pierd casele. E trist, pentru că la momentul la care fac aceste credite ei nu înţeleg faptul că, chiar dacă nu sunt credite garantate, aceste IFN -uri le pot scoate la Executare casele. Acest super business care permite să dai împrumut 3000 de euro şi să te îndestulezi cu 30.000 de euro trebuie oprit prin mijloace mult mai eficiente decât cele pe care le avem acum.
Reporter: Practica instanţelor este favorabilă consumatorilor la acest moment?
Alexandra Ianul: În general da, dar avem parte şi de dezamăgiri. Pe aplicarea legii dării în plată rata de succes se menţine la peste 95%, un rezultat magnific. Dezamagitori sunt cei 5% pentru care încă ne luptăm, iar aici mă refer la un anumit tip de soluţii de reechilibrare care, din punctul meu de vedere, încalcă flagrant legea şi deciziile Curţii Constituţionale. Din păcate, deşi legea este clară şi victoriile consumatorilor numeroase, există încă instanţe care favorizează creditorii. Îmi pare rău că încă există victime în rândul consumatorilor, este complet nedrept. Cei 5% la care mă refeream mai sus nu sunt de fapt dosare cauze pierdute per se, dar dacă stai să te uiţi ce soluţii de adaptare ale contractelor de credit se dau în anumite regiuni ale ţării, poţi considera că ai pierdut procesul, este acelaşi lucru.
Este cert că bătălia între profesionişti şi consumatori va fi întotdeauna disproporţionată, mă bucur însă că, prin această lege şi prin calitatea apărărilor pe care le-am formulat, am reuşit să înclinăm un pic balanţa.
Reporter: Care este practica majoritară?
Alexandra Ianul: Practica majoritară este aceea de a stabiliza cursul la pragul maxim al impreviziunii, respectiv o creştere de 52,6%, aşa cum prevede legea. Dacă mă întrebi, este cea mai simplă rezolvare la o problemă foarte complicată. Cursul rezultat nu este unul rău pentru clienţi şi se traduce într-o reducere şi la nivel de rată, şi la nivel de sold, de 30%.
Avem însă numeroase decizii şi la cursuri inferioare acestui prag, spre exemplu curs istoric la care se adaugă o marjă de 20% până la finalul contractului. Din punctul meu de vedere, aceasta este soluţia corectă, ţinând cont că peste jumătate din perioada contractuală clientul a suportat peste 100% din riscul valutar.
Cele mai proaste soluţii sunt cele de reechilibrare, care depăşesc pragul legal al impreviziunii de 52,6%.
Pe lângă faptul că acestea înfrâng legea, înfrâng şi o logică juridică de bază. Din fericire, acestea sunt rare şi reprezintă cei 5% de care vorbeam. Mai clar, dacă legea prevede că, odată depăşit pragul de 52,6% de creştere valutară, contractual este în impreviziune, cum poate o soluţie de reechilibrare care depăşeşte acest prag să fie una corectă şi legală?
Oricum, chiar şi aşa, rezultatele obţinute sunt fantastice.
Reporter: Sunteţi recunoscută pentru că apăraţi partea slabă din contracte... către ce alte direcţii se va mai îndrepta cabinetul dumneavoastră?
Alexandra Ianul: Începând din 2024, ne-am îndreptat atenţia şi către persoanele juridice, întreprinderi mici şi mijlocii, captive în tot soiul de contracte ne-negociate cu instituţii de credit/instituţii financiare nebancare sau mari retaileri.
Deşi aceştia nu beneficiază de o legislaţie atât de vastă precum consumatorii persoane fizice, există totuşi un act normativ care îi poate proteja.
Noţiunea de clauze abuzive/practici abuzive este frecvent asociată cu clauzele cuprinse în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori (eminamente persoane fizice) şi, astfel, s-a întipărit în mentalul colectiv ideea că un contract încheiat între doi profesionişti nu poate cuprinde clauze sau practici abuzive.
Foarte puţini cunosc că şi contractele încheiate între doi profesionişti (persoane juridice), sau un profesionist şi o autoritate contractantă pot conţine clauze sau practici abuzive, ce creează un dezchilbru contractual în defavoarea profesionistului aflat pe o poziţie economică inferioară (ex.: IMM-urile, start-up-urile etc.).
Discrepanţa economică între profesionişti ce activează în mediul de afaceri este o chestiune de notorietate şi adesea determină imposibilitatea unei negocieri efective a contractelor ce se încheie între aceştia, de natură a conduce la crearea unui dezechilbru contractual în defavoarea celui aflat pe o poziţie economică inferioară (spre exemplu, un contract încheiat între o instituţie bancară şi o microîntreprindere aflată la început de drum).
Există Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, menită să înlăture anumite praticici abuzive regăsite în contractele încheiate între profesionişti.
Acest act normativ sancţionează însă doar o anumită categorie de practici şi clauze contractuale ca fiind abuzive, respectiv acea clauză prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare (art. 12 din Legea 72/2013).
Legea este foarte utilă mai ales în relaţia cu finanţatorii, în speţă IFN-urile, şi în curând vom avea o practică substanţială şi pe acest subiect.
Reporter: Ce credeţi că lipseşte consumatorului român de servicii, fie el persoană fizică sau juridică?
Alexandra Ianul: Consumatorului român de servicii îi lipsesc educaţia minimă financiară şi juridică. Nu încetez să mă minunez cum firme româneşti care au ceva cifră de afaceri îşi iau modele de contracte de pe internet şi nu apelează la avocaţi pentru o consiliere de bază şi de prevenţie mai ales. Românul ajunge la avocat în ultimul ceas, aunci când este de cele mai multe ori prea târziu. Această prevenţie ar putea salva timp şi bani, iar în anumite situaţii chiar soarta afacerii. Întotdeauna o consultanţă prealabilă va fi mai ieftină decât un litigiu. Printre altele, anul acesta aş dori să atrag atenţia asupra acestei chestiuni, prin intermediul reţelelor sociale.
Reporter: Ce obiective v-aţi setat pentru 2025?
Alexandra Ianul: Obiectivele mele sunt mereu ambiţioase. Unul dintre ele este să mai am încă o dată ocazia, aşa cum am avut-o şi cu legea dării în plată, să fac ceva cu impact pentru consumatorii români. Sunt foarte multe probleme ce ar putea fi remediate dacă ar exista un pic de viziune şi voinţă din partea celor care ne conduc. Dacă apare o nouă provocare de genul, cu siguranţă nu voi spune nu. Îmi voi oferi concursul autorităţilor de fiecare dată când va apărea ocazia.
Reporter: Mulţumesc!
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
