Cu Rele şi Cu Bune

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 5 ianuarie

Cornel Codiţă

Alooo, nenicule, articolul ăsta l-ai mai scris o dată! S-a publicat la sfîrşitul lui 2023. La "BURSA", desigur. Ai uitat de la mînă pîn la gură? Ori eşti încă pe cură intensivă de pălincă stinsă cu zaibăr la nemurire? Nu, sunt treaz, merci bine. Doar că mi s-a părut nimerit să pun un fel de oglindă dublă între ani, să văd ce se arată şi de partea cealaltă. Cea a anului care tocmai ce ne dădu bineţe.

Cu relele, cum ziceam, stăm bine. Iar răul cel mai mare nu doar ne pîndeşte, ci muşcă din carnea lui 2024 încă din prima zi. Războiul. Sau, mai precis, lipsa totală de control societal asupra celor care îşi folosesc autoritatea instituţiilor de putere în fruntea cărora au fost puşi, au fost aduşi, împinşi sau priponiţi, doar pentru a dezlănţui maşinăria infernală care aduce moartea zecilor şi sutelor de mii de oameni, de azi pe mîine, care distruge fără oprelişti tot ceea ce este ridicat şi construit de mîna omului. De la alegerile din America şi pînă la cele din România, de la criza economică, pînă la restructurarea alianţelor şi aranjamentelor de putere la nivel global, totul va fi influenţat direct, în anul 2024, de evoluţia celor două focare de conflict armat: Ucraina şi Gaza. În Ucraina, lucrurile stau cam ca în povestea înfruntării dintre Greuceanu şi Zmeul Zmeilor. Se tot bat ei şi se bat zi de vară pînă-n seară şi istoviţi cum sunt ar da orice pentru un strop de apă. De apă vie, desigur. Păi de unde să mai ia şi bietul corb atîta apă, cîtă se consumă în războaiele astea moderne? Rusia speră că o va găsi în marile întinderi ale puterii Chinei, prin Iran şi pe oriunde s-ar mai găsi supuşi ori aliaţi gata să sprijine Moscova împotriva Statelor Unite. Şi se găsesc destui, cel puţin cît să treacă şi anul 2024. Ucraina speră că apa vie va continua să curgă din belşug de prin ţările Europei şi mai ales de la Washington. Doar că raţia, în loc să crească, a început să se împuţineze încă din 2023, iar pericolul colapsului de putere militară şi politică, prin epuizarea resurselor, îl pîndeşte nu doar pe Putin, ci şi pe Zelensky. Administraţia Biden nu culege nici un fel de roade electorale de pe urma sprijinului necondiţionat acordat pînă acum Ucrainei. În schimb, Trump şi alţi candidaţi republicani îşi cresc potenţialul electoral criticînd agenda administraţiei Biden, bazată pe sprijin necondiţionat pentru Ucraina şi pe soluţia victoriei decisive împotriva Rusiei. O abordare considerată la Washington, în cercurile importante de evaluare şi formare a deciziilor strategice, ca nerealistă, unilaterală şi fără sorţi de izbîndă. Atît pe termen scurt, cît şi pe termen lung. Cu actuala politică pentru Ucraina, Biden bagă voturi cu mîna proprie în traista lui Trump! În plus, îşi îngustează baza de susţinere internă. Despre pace, nici vorbă nu poate fi. Doar dacă nu va aduce ceasul ceea ce nu aduce anul şi anume ceasul acela care-l va scoate pe Putin din joc. Şi pe alţii, desigur!

Cu conflictul din Gaza lucrurile stau încă şi mai complicat, pentru că soluţia promovată deocamdată de Netanyahu este "deşertificarea" zonei, concomitent cu eliminarea fizică a persoanelor şi a centrilor de putere şi de comandă care au organizat sau ar mai putea spera să organizeze un atac direct asupra Israelului, de amploarea şi gravitatea celui din octombrie 2023. Ceea ce ar putea dura nu luni şi ani, ci chiar zeci de ani. Cu toate consecinţele care decurg de aici asupra stabilităţii securităţii regionale şi globale.

Al doilea mare rău cu care 2024 va da piept este asaltul susţinut al atitudinilor, deciziilor şi programelor care susţin politicile non-democratice, regimurile de mînă forte, autoritariste şi de sorginte totalitară. Iar pericolul acesta nu se referă la cine ştie ce ţinuturi din cuprinsul necuprinsului, ci aici, colea, în America şi în Europa. Iar aici în periferie, în ţări precum România, Bulgaria, Turcia, Grecia, Ungaria şi încă multe altele, viitorul acesta nefast nu este undeva proiectat într-un timp distopic, ci poate fi oricînd mîinele zilei de azi. Cît de aproape am fost şi suntem de un asemenea viitor puteţi judeca şi singuri, dumneavoastră, cei care aţi trăit zilele de coşmar ale ziselor "măsuri instituţionale anti-covid", transformate pentru aproape un an şi jumătate într-un regim de dictatură, nici măcar mascată. Marea bătălie pe acest front se va da, desigur, în 2024 pe teren american. Promovarea agresivă a candidaturii lui Trump pentru un nou mandat la Casa Albă nu este doar un joc politic, nici rezultatul nemăsuratei ambiţii a "coloratului" personaj în cauză, ci un efort susţinut din mai multe puncte tari ale tablei de sah a politicii americane, dornice să pună la lucru, să încerce pe teren şi soluţia autoritarist-democratoidă, pe care Trump o propune insistent, o ridică în slăvi în discursul său electoral. Soluţia pe care şi-a construit personajul politic menit să cîştige voturile a milioane de americani. Iar dacă Trump nu este împiedicat pe cale judiciară să îşi continue cursa şi ajunge în postura de candidat oficial al Partidului Republican la viitoarele alegeri prezidenţiale, şansele sale sunt cam 2 la 1 în faţa lui Biden.

Cît despre cele bune vă urez din toată inima să aveţi parte de o raţie cît mai mare. Şi mai ales, nu uitaţi: nu care cumva să priviţi în sus, aştepînd de acolo, de la cei cocoţaţi în tronurile puterii, binele la care speraţi. E bine să fiţi cît se poate de prudenţi. Dacă ei vă vor binele, atunci nu vor ezita să vă şi deposedeze de el, să îl confişte în interes propriu, cît se poate de repede şi decisiv!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb