Cugetările unui sceptic profesionist

Da, despre mine este vorba. Cugetările nu sunt menite să-mi înjghebe vreun monument "bust călare" sau măcar o palidă imagine publică de "filosof". Ele rîvnesc, doar, să le fie de folos în viaţa de zi cu zi celor care se mai ostenesc, încă, măcar din cînd în cînd, cu citirea gazetei. În cazul de faţă, a ziarului "Bursa". Cît despre scepticism, el este doar o unealtă. Cîndva, ţinută la mare preţ nu doar de învăţaţi şi filosofi, ci şi de omul de rînd, înzestrat de familie, în cei şapte ani de acasă, cu "Bunul simţ" şi de experienţa lui socială cu "Scaun la cap". O unealtă actualmente hulită şi alungată de peste tot, nu doar la noi în România, ci în tot spaţiul apusei culturi a modernităţii europene: familie, şcoli, amfiteatre, cultură, educaţie, comunicarea mediatică, arena publică şi cu osebire, cea a dezbaterilor politice. De ce? Simplu! Nu mai este nevoie de ea; mai rău, creează probleme şi stă de-a curmezişul "Marelui Proiect". Este ultima şi cea mai redutabilă pavăză a Libertăţii, respectiv a Libertăţi de Gîndire, în faţa asaltului decisiv al post-modernităţii. Novus Ordo Seclorum are ca obiectiv central distrugerea fundamentelor şi a ultimelor redute ale întocmirilor sociale, politice, culturale, religioase şi economice ale modernităţii.

Cugetarea de azi se referă la "Vînzătorii de iluzii". O ocupaţie tot mai răspîndită, cît se poate de rentabilă pentru cei care o exercită, adusă prin diferite "rafinării", mai mult sau mai puţin ştiinţifice, la standardul de profesie şi chiar de artă. De departe, politica este spaţiul în care această ocupaţie a devenit predominantă, pînă la punctul în care putem spune fără nici o reţinere că, la noi ca şi la alţii, politica este prin excelenţă "ştiinţa-artă de a vinde iluzii". Şi, desigur, de a încasa beneficiile grase care rezultă din deţinerea puterii şi exploatarea prostiei, credulităţii, lipsei de judecată critică a celor ce plătesc din greu, cu monedă bună, inclusiv şi mai ales cu libertatea lor, iluziile pe care le cumpără şi din care nu vor putea trage niciodată vreun folos. Dimpotrivă! Priviţi, pentru o clipă, spaţiul politic american, bătălia pentru sceptrul "Celui mai puternic om din lume". De o parte: un fanfaron semi-senil, agresiv, hipernarcisist, poltron, corupt, corupător, mincinos patologic şi, foarte probabil, patologic intoxicat de propria sete de putere şi avere, inculpat în mai multe procese civile şi penale, confruntat oficial cu acuzaţia de trădare de ţară, de conspiraţie pentru deraierea procesului democratic al alegerilor prezidenţiale şi prelungirea nelegală, neconstituţională, a deţinerii puterii. Nu mai vorbesc despre alte mult peste o sută de capete de acuzare care îl pot lăsa sărac lipit pămîntului şi îl pot pune în spatele gratiilor pînă la sfîrşitul vieţii. De cealaltă parte, un "alergător de cursă lungă": şapte mandate parlamentare, două mandate de Vice-preşedinte şi unul de Preşedinte al Statelor Unite!! Un stîlp al "sistemului". Ajuns, însă, la o venerabilă vîrstă. Una care nu iartă pe nimeni. La care, sunt absolut convins, chiar şi Trahanache s-ar fi retras alături de Joiţica lui iubitoare. Nu de alta, dar abia dacă îşi mai poate tîrî picioarele, abia dacă mai ştie pe unde se află şi pe unde se coboară de pe podiumurile întrunirilor electorale, unde citeşte tot mai greu de pe prompter cuvintele scrise de alţii, ciuruit de "dosarele" afacerilor personale periculoase, dar bănoase, dezvoltate în zonele "răsăritului sălbatic" încă din vremea în care era doar un şters vice-preşedinte al Americii. Ucraina, cu precădere, ceva mărunţişuri, se zice, şi prin România. Puţinii observatori politici locali, care nu şi-au pierdut minţile şi nici curajul, vorbesc deschis despre pericolul prăbuşirii democraţiei americane şi a recursului la violenţă socială pe scară largă, în încercarea de a decide viitorul mandat prezidenţial, nu la urne, cu puterea votului majoritar, ci pe stradă, cu puterea bîtelor şi a armelor de foc, aflate din abundenţă în rastelul de acasă al cetăţeanului american.

Desigur, nu doar politica şi politicienii zilei s-au specializat, şi-au făcut o ocupaţie de bază din vînzarea de iluzii. Diferite tipuri de iluzii vînd băncile şi comercianţii, en gros şi en detail, aşa zisele reclame, casele de jocuri şi pariuri, diferiţi prestatori de servicii, un segment important din industria farmaceutică şi cea a serviciilor medicale, deţinătorii maşinăriei globale a producerii şi livrării la consumator a drogurilor şi a altor produse similare, producătorii de maşinării şi platforme de "socializare" etc. Producerea, comercializarea, reciclarea şi refolosirea iluziilor contribuie astăzi la PIB-ul mondial mult mai mult decît oricare altă "industrie" sau ocupaţie profesională.

De ce vă spun toate astea? Simplu, pentru că anul acesta este cel în care veţi fi invitaţi, îmbiaţi, ademeniţi, sau de-a dreptul prostiţi în faţă să cumpăraţi pe banii, libertatea, viaţa şi viitorul dumneavoastră, un munte de iluzii produse în laboratoarele electorale ale politicii locale. Măcar să ştiţi ce vi se oferă pe tarabă! E ca la roşiile post-moderne! Ele sunt roşii pe dinafară, dar de fapt sunt crude şi injectate cu toate alea ca să arate ca şi cînd ar fi numai bune de pus în farfurie şi de mîncat. În realitate, mai serviţi o porţie de otravă, la un preţ care, de cele mai multe ori, vă lasă fără un sfanţ în pungă.