Cum am ajuns să tolerăm analfabeţii?

Dacă vreţi să aflaţi în ce ţară trăim, mergeţi pe pagina de Facebook a actualului primar socialist al Buzăului. Acolo tronează o fotografie unde respectivul este înfăţişat împreună cu ambasadorul britanic. Pe masă, între cei doi, steagurile naţionale. Dom' Primar l-a nimerit pe acela al României. Însă pe acela al Regatului Unit nu. L-a pus pe acela al Islandei...

Lucru care mă miră. Omul-primar se laudă, tot pe pagina sa oficială de Facebook, că a vizitat oraşul Oxford. (Are şi o poză... cu un pub). Poate că nu a fost curios să afle, nici măcar cu această ocazie, ce steag are ţara pe care o vizitează. Şi de vizitat, vizitează. Viena, Amsterdam, Estonia etc. Iar Buzăul, între timp, arată... tot ca Buzăul...

Primarul respectiv este unul oarecare în peisajul administrativ. Cei mai mulţi, aparţinând partidului socialist, sunt din acelaşi aluat. Clienţi politici, reduşi cultural. Cel din Buzău, spre exemplu, se laudă cu... festivalul Benone Sinulescu. Are poze cu Dragnea, cu popi şi cu ofiţeri.

Priorităţile actualei clase politice sunt diferite de cele ale politicienilor de altădată. Departe de mine să idealizez, cum văd că au unii obiceiul, clasa politică interbelică. (Am scris, cu alte ocazii, critic despre acea perioadă). Însă cu toate păcatele lor, politicienii de altădată erau, cât de cât, şcoliţi. Aveau un anumit nivel.

Acum însă avem o grupare pentru care termenul "cultură" evocă muzica de restaurant, tarabele cu Topi-Top şi festivalurile de dansuri kitsch, pseudo-populare. Dar motivul pentru care avem atât de mulţi analfabeţi în societatea noas-tră este unul mai complex, care nu se rezumă la involuţia culturii politice.

Pentru a înţelege ce s-a întâmplat, iată cifrele statistice. În 1899, doar 22 la sută dintre români ştiau să citească şi să scrie. (Este vorba, evident, doar despre "Vechiul Regat", nu despre Transilvania). Reformele lui Spiru Haret au sporit aceste procente, astfel că în 1930 "doar" 43 la sută erau analfabeţi. Instaurarea comunismului, în 1948, ne-a prins cu 23 la sută analfabeţi. Unu din patru...

Acum cifrele nu arată deloc bine. Un studiu recent, din 2016, arată că 42 la sută din populaţie este în categoria "analfabeţilor funcţionali". Aproape unu din doi...

Cataclismul acesta este însă doar fundalul. Problema pe care doresc să o discut este mai precis delimitată. Ce anume face ca societatea să fie atât de tolerantă la analfabetism?

Răspunsul simplu ar fi acela legat de declinul "culturii" în general. În special al "culturii politice". Totuşi, cultura politică era destul de ne-democratică şi înainte. Iar nivelul analfabetismului era extrem de ridicat. Dar chiar şi aşa, instituţiile şi societatea nu tolerau analfabetismul. Ţăranul ştia că este analfabet, dar vedea această situaţie ca pe un defect. Nici oamenii politici nu sfidau şi nu persecutau sistematic "înalta cultură", aşa cum o fac acum. Ce s-a întâmplat?

Să revenim la cifrele brute. 42 la sută analfabeţi funcţionali? Mă tem că situaţia este mai gravă. Pe la 1900, cei care învăţau să citească erau conştienţi că scrisul face o mare diferenţă. Socială. Citeau cărţi (istorie, religie, literatură). Citeau gazeta, ceea ce îi făcea parte dintr-o comunitate politică. Şi, mai ales, erau în stare să înţeleagă documentele oficiale. Cititul şi scrisul îi introduceau pe oameni într-un univers de sensuri.

Acum, aproape întreaga populaţie a României ştie să descifreze literele. Mulţi pot urmări şi câteva fraze. Poate chiar câteva paragrafe, în rarele ocazii când au nevoie de aşa ceva. Însă pentru mulţi scrisul şi cititul nu mai sunt asociate cu experienţa emancipării. Ei scriu şi citesc la modul rezidual, pentru a se descurca în viaţă într-o manieră strict practică.

Aceasta este o noutate în istoria noa-s-tră. Înainte, legitimitatea şi funcţionarea guvernării erau asigurată prin scris. Acum, nu. Avem acte, documente, contracte. Dar nu le scriem noi înşine, ci le primim de-a gata. Adesea nici nu le citim. Trăim într-o lume de semne, este drept. Dar ştim că cele mai multe nu ni se adresează. Ele sunt oricum generate artificial.

Într-o lume confuză, învăţământul "de cultură generală" ar fi trebuit să joa-ce un rol esenţial. Însă acesta este destructurat de regimul socialist al Grupului Teleorman. Una dintre ultimele măsuri: instituirea monopolului pe manualele şcolare. Care, de altfel, lipsesc mai mereu în ultimii ani...

Rezultatul este teribil. Descoperim în jurul nostru tot mai numeroşi semeni care nu pot înţelege un text. Nu fac conexiuni logice elementare. Nu ştiu lucruri simple despre lumea din jur. Mă uit acum terifiat la câteva interviuri pe YouTube. Oamenii de pe stradă sunt întrebaţi câte picioare are şarpele. "Nu ştiu maică, nu sunt din comună de aici!". "Şase-şapte...".

Şi ce rol are creierul în viaţa noas-tră? - insistă reporterul. "La reproducere!". Şi unde se află el? "Nu ştiu... În burtă". Şi cu ce se ocupă el? "Cu astalaltă... La spor la muncă... Cum spunea Ceauşescu, că omu-i făcut din maimuţă...".