Cum ar arăta un război nuclear ?

Petru Romoşan
Ziarul BURSA #Editorial / 25 martie 2022

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

Petru Romoşan

Propaganda de război, simplistă şi asurzitoare, ca un mecanic marş german, s-a instalat solid în toată Europa şi în România. Prea puţini mai sunt cei care se mărginesc să informeze. Toţi propagandiştii politici sau mai recenţii "covidici" s-au reciclat un-doi în analişti militari autorizaţi. Acelaşi lucru îl fac şi politicienii din România şi din toată Europa. Atât figurile media sau ziariştii, cât şi politicienii produc fake-news-uri şi analize bombastice pe bandă rulantă. Cu cât mai fictive şi mai gogonate, cu atât mai apreciate de canalele pe care le promovează. Poţi să asculţi o zi întreagă posturi de radio sau să te uiţi pe televiziuni, informaţiile factuale, serioase, care te pot ajuta să-ţi faci singur o părere aproape lipsesc.

"Când armele vorbesc, muzele tac" (Inter arma, silent musae - Cicero) sau "La ce bun poeţii în vreme de restrişte ?" (Friedrich Hölderlin - un vers din poemul "Pâine şi vin", 1800).

Nimeni nu ştie încotro se duce noua dezordine mondială în care abia am intrat direct din marea criză Covid. Preşedintele american Joe Biden a vorbit, în pregătirea vizitei sale în Europa, despre o nouă ordine mondială americană, o nouă pax americana. Spre ce ne îndreptăm? Va fi împărţită sau nu Ucraina? Armata rusă va deborda peste graniţele Ucrainei? Polonia şi România vor fi atacate pentru bazele lor SUA/NATO de pe teritoriu? SUA şi ţările NATO vor intra în conflict frontal cu Rusia? Se va ajunge până la urmă la folosirea armelor nucleare? Astfel de întrebări, aparent naive, şi le pune o mare parte a populaţiei din Europa, din America şi de mai peste tot. Astfel de întrebări îşi fac loc din ce în ce mai des în mass-media. Nimeni nu are răspunsuri convingătoare. Sunt destui experţi care cred că ne găsim doar într-un pre-război european, "un avant-guerre", care, dacă se va implica şi China, poate deveni un nou război mondial.

Vom traduce aici tabloul unui război nuclear din scurtul, dar pregnantul articol al unui autor specializat în teme extreme, Richard Hennerley, preluat mai întâi de cunoscutul analist financiar Bruno Bertez pe blogul său economic-financiar-bursier (brunobertez.com) foarte frecventat. Articolul lui Richard Hennerley se constituie într-un teribil avertisment:

"În primele trei minute ale unui conflict nuclear se lansează 2.600 de arme nucleare "de alertă de nivel înalt". Ele ating ţinte din Rusia, Statele Unite şi Europa. Ţintele sunt oraşe, centrale nucleare, zone industriale, rafinării de petrol, centre de transport.

În orele următoare se lansează alte circa 7.600 de arme nucleare. La sfârşitul zilei sunt 600 de milioane de morţi. Aceştia sunt norocoşii. În zilele următoare, supravieţuitorii ghinionişti se îmbolnăvesc. Sunt otrăviţi de radiaţiile emise de armele nucleare sau de cele din centralele nucleare bombardate sau sunt sufocaţi de norii de gaz toxic emanaţi de uzinele distruse, de uzinele chimice şi de rafinării. Nu există ajutor medical, nu sunt medici, nici infirmiere, nu e poliţie, nu mai e curent electric, nu mai sunt canale de scurgere, nu mai există apă, telefon, Internet. Nu mai e nimic. Societatea a implozat.

Deasupra pământului, în stratosferă, milioane şi milioane de tone de praf şi fum sunt proiectate de forţa aproape incalculabilă a armelor nucleare şi formează un strat dens, care blochează lumina soarelui. În lumea toată plantele mor din pricina scăderii temperaturii. Recolta de orez e ratată. Recolta de grâu e ratată. Întreaga producţie alimentară e ratată. Într-o lună, trei miliarde de oameni mor de foame, asta dacă nu au murit deja de sete, căci, bineînţeles, toate sursele de apă dulce de pe suprafaţa pământului sunt radioactive şi/sau poluate de produsele chimice industriale. Pe măsură ce mor oamenii, mor şi animalele şi insectele, ecosisteme întregi se prăbuşesc. Nu mai e cale de întoarcere de-acum. Se anunţă extincţia. După două luni, mai mult de 90% din umanitate a murit. Cei care au supravieţuit nu vor mai trăi mult. Lumea lor e deja o scrumieră moartă şi radioactivă cuprinsă de o iarnă nucleară adâncă, întunecată, în care nu creşte şi nu vieţuieşte nimic. Totul a murit" ("What would world war 3 look like ?", richardhennerley.wordpress.com, 12.02.2022).

Abuzul de propagandă are efecte perverse catastrofale. Oamenii maturi care au trăit anii târzii ai comunismului, sub Ceauşescu, începând din 1980, să zicem, au o experienţă care le poate fi azi de folos. De cele mai multe ori, rezultatele propagandei îndrăcite sunt exact pe dos decât cele scontate. După merit, de fapt.

Opinia Cititorului ( 44 )

  1. In aceste timpuri trebuie revăzut filmul frantuzesc Hiroshima dragostea mea.

    Știu ca este inutil, dar propun vizionarea lui și de către idioții utili avand cultura Facebook și propagandistii unui război extins Nato Rusia, la îndemnurile de sirena ale lui Zelenski.

    1. Filmul trebuie vazut de nebunul care ameninta lumea cu arma nucleara si de cei care ii canta in struna.

      In Ucraina sunt soldatii rusi, nu soldatii NATO. 

      Filmul trebuie văzut de toți.

      Pe tabla de șah sunt nebuni de ambele culori. 

      Tragedia din Ucraina a adus cu ea și o partida de sah intre Est și Vest, care din punctul meu de vedere este de proasta calitate, haotica și unde putem asista la sacrificii nebunești de piese. Piese suntem si noi ....

      Și aceasta partida dementa poate avea ca rezultat 1, X, 2. 

      Oare Romosan a vazut filmul "Cum ar arata lumea fara dictatori?".

    nu mai faceti exercitii de vizualizare-proiectie in teritoriul negativ (razboi atomic).

    nu e ok.  

    daca visati, visati frumos... fara cosmaruri, ok?  

    nu va fi razboi atomic, calmati-va.  

    1. Inițial credeam ca Rusia nu va trece Rubiconul.

      Dar m-am înșelat. A atacat (preventiv din punctul lor de vedere) Ucraina. 

      Așa ca acum nu mai cred nimic. Orice e posibil pentru ca nu mai trăim de mult în vremuri normale. 

      Conflictul Est Vest de acum este mult mai grav decât criza din 1962 cu rachetele rusești din Cuba.

      S-ar părea ca undeva cineva vrea cu orice preț extinderea razboiului sau macar mentinerea lui in Ucraina. Nu spun cine. Persoana importanta:)) 

      Stim, dar trolii rusi activeaza periodic amenintarea nucleara in speranta ca vor realiza ceva cu asta.

      Este semnul ca se simt tot mai slabi din punct de vedere militar, ceea ce oricum stiam, dupa pierderile insemnate ale armatei lor din Ucraina. 

      Au mentalitate si comportament golanesc. 

      Eu visez ca lumina vine de la Rasarit. Ca fortele binelui - omuletii verzi, pravoslavnici, cu credinta in Dumnezeu - vor birui intunericul lgbq-tist, neomarxist, globalist. sorosist.

      Tu sa vorbesti cand nu vei mai minti!

      Mai nou de la Rasarit vin rachetele, bombele si cecenii, sirienii si libieni, "adevarati pravoslavnici cu credinta in Dumnezeu".

      I-ai de mana pe Putin si pe Kirill si mergeti la biserica ca nu ati trecut pe acolo de secole. 

      Ce-i, mai, Vali, nu asta era 23+/-2zile?

      Azi nu trebuia +/- sa fie pace, mai gura lui D-zeu?

      Bicisnicule! 

      Dumnezeu lucreaza prin oameni. Sirienii, cecenii, Kiril I al Rusiei sint si ei oameni.

      Poate chiar si Putin. 

      Erau aici unii dispusi sa-i cada in genunchi lui Vali, ca ce mare om este.

      Pai, uite ce mare este, dupa ce a dat-o de gard, inca mai are obraz sa faca recomandari idioate. 

      Profetule, esti un foarte mare nesimtit.

      Pe 23 martie armata invadatoare rusă a oprit avansul pe teritoriul Ucrainei . E primul semn de pace. Urmează negocieri.

      Bravo! Tine-o langa! Cata nesimtire!

      Sunt oameni, dar raspandesc moarte si teroare, nu povetele si iubirea Domnului.

      Ai obsesii

      Și tu ai obsesii

      Tu ai mega obsesii agresive...te iei de oameni aiurea

      Am anticipat inca din perioada 2007-2008 aventura militara a Rusiei - pe vremea aceea eram un avid utilizator al Fb. Cei care au citit atunci s-au considerat avizati.

      Stiam ca Rusia o s-o faca.

      Ceea ce nu stie Rusia sunt implicatiile actiunilor ei.  

      dorinta unora de a vedea un atac nuclear live e de fapt semnul goliciunii lor interioare... nu au cu ce acoperi acel gol interior decat cu o distrugere apocaliptica care (eventual) sa le dea un minim sens in viata.

      acestor troli rusi le-as sugera sa se apuce de ceva creativ in viata - scris , citit, gandit, orice, numai sa faca ceva.  

      draga VK

      lumina de la Rasarit intotdeauna a fost oribitoare si a ars (!) romanismul si Romania.  

      niciodata un roman adevarat nu s-ar inchina la Moscova daca ar simti cu adevarat romaneste.  

      nu rezolvi o problema cu alta...problema.  

      Rusii si Rusia au fost, sunt si vor fi toxici Romaniei si romanismului (reciteste Istoria Romaniei).  

      Cand au facut rusii bine Romaniei ? (cu exceptia notabila a aparitiei initiale a Romaniei prin unirea Moldovei cu Muntenia dupa Razboiul ruso-turc al Crimeei si cu exceptia notabila a interventiei lui Stalin dupa ww2 pentru mentinerea Transilvaniei la Romania ca deget aratat Ungariei horthyste care a stat langa Germania pana in ultimul moment) ?  

      Mai apoi ne-au batut, jumulit, furat, asuprit si calcat non-stop in picioare moment dupa moment in istorie... continuu (si in prezent) ne-au considerat tiganii lumii (daca ai ocazia sa vorbesti cu rusi autentici - sa explorezi cum ii vad rusii pe romani... o sa ramai socat!). La televiziunile rusesti cantaretii romani erau prezentati intotdeauna la lautari de satra (!) .... 

      Mai omule, atata a calcat in picioare Rusia pe romani de la nivel de teritoriu si proprietati pana la nivel de IDENTITATE NATIONALA incat nu am cuvinte.  

      Cum poti, mai omule, sa mai admiri pe rusi in conditiile astea? Nu-ti cunosti istoria, romanule? Lasa analiza unei mode sau altei mode (lgbtq, neomarxism, etc) , uita-te in chiar inima identitara a Romaniei ! Cum poti admira pe rusi cand ne-au casapit in halul in care ne-au casapit pana acum? Cum?  

      Cum ramane cu vorba lui Iisus ca sa ridice piatra cel care se considera fara de pacat?

      mai usor cu atacurile la adresa mea ! 

      anonim amarat, imi rezerv cateva minute pentru a-ti raspunde in vederea diluarii obsesiei tale la adresa mea....

      anticiparea mea din Feb 2022 s-a implinit (eu asa consider) intrucat:  

      1. operational armata Rusiei a intrat in blocaj avand in vedere terminarea motorinei, apei si mancarii - fapt tradus prin OPRIREA INAINTARII PE FRONTUL UCRAINEI (fapt observat in saptamana indicata : 21-25 mart 2022). 

      2. armata RUsiei a trecut (incepand chiar din 23 martie) de la o evolutie extensiva la o oprire a inaintarii pe front si au trecut (conform rapoartelor Pentagon din presa) la decizii operationale intensive (de prezervare a teritoriilor cucerite).  

      3. Chiar astazi vineri 25.03.2022 pe site-ul digi si pe mediafax am vazut ca Putin a anuntat personal citez::" finalizarea primei etape a operatiunii speciale din Ucraina". Asa numeste el razboiul efectiv de cucerire din Ucraina. Acum urmeaza operatiuni de stabilizare a situatiei (dpdv diplomatic, politic, administrativ, etc + incheierea unui tratat cu Ucraina).  

      Legat de punctul 3: efectiv evolutia frontului s-a finalizat saptamana asta - de acum e o chestiune de stabilizare a situatiei.  

      Ce pot sa spun in favoarea pozitiei tale "bicisnice" e ca perioada indicata de mine a reprezentat punctul de inflexiune istorica in interiorul operatiunii militare, nu punctul de semnare a unui tratat de pace.  

      Dar daca ne gandim ca un tratat de pace e PRODUSUL si URMAREA FINALA a unei operatiuni , eu consider ca am marcat corect temporal punctul istoric de la care va deriva (probabil pana pe 9 mai 2022) o inchidere a acestui conflict.  

      Sper ca ideile expuse de mine au forta sa penetreze straturile groase de ura la adresa mea si sa intelegi logica celor spuse de mine.

      Nu inteleg de ce aceasta ura, dar e ok , nu am o problema cu ea in masura in care tu o porti, nu eu - e greutatea ta existentiala.  

      te rog sa fii respectuos.

      conform afirmatiilor lui Putin intreaga operatiune din Ucraina se termina pana pe (cel tarziu) 9 mai ....si cred ca in alt comentariu (cheie de cautare: pentagon - "armata americana stabileste pozitii defensive" 24 martie 2022) chiar (!) eu (!) am indicat aceasta data ca si capat de perioada (18 apr 2022- 9 mai 2022) ....  

      imi dau seama ca nu ai efectiv creierul in cap sa intelegi cum de o fac si de aici violenta fara seaman la adresa mea.  

      va trebui sa intelegi ca in lumea asta sunt altii care sunt mai mult ca tine si pot mai mult ca tine.

      ok? 

      no comment

      sa-ti dea Dumnezeu mult bun-simt de acum inainte 

      Bingo! S-a strigat bingo!

      Uite un om care a observat corect!  

      Nu ma invata tu pe mine de domeniul meu legat de ce urmeaza ca stiu mai multe ca tine... Continui sa vad aceeasi obraznicie si negare din partea unor anonimi si asta imi da forta si ma face sa imi inteleg valoarea.

       

      Nu iese fum fara foc si nu se ridica ditamai valul de natangi fara sa fie un motiv real. 

      Multumesc!

      Eu oricum imi vad de cercetarile mele si faptele mele. Restul e zgomot de fond.  

      De fapt își scrie singur mesaje cu alte pseudonime. Pe lângă faptul că aberează, n-are nici un pic de rușine.

      Tu nu esti anonim? Esti doar pseudo... nim

    ...2600 rachete in primele 3 minute??? zau??

    7600 arme nucleare in urmatoarele ore??????? serioooos???? 

    O arma nucleara produce dupa impact, pe langa radiatii si distrugeri, un imens puls electromagnetic (EMP) ce distruge cam tot ce e electric/electronic. Adica stinge lumina pe o raza uriasa de teritoriu.  

    Apoi, mai exista si arme antiracheta, de o parte si alta. (avem si noi la deveselu ceva de genul asta). Ramane de vazut cat sunt de eficiente.

    Un razboi nuclear ar incepe nu cu distrugerea oraselor, centralelor nucleare etc ci cu distrugerea apararii antiracheta si a sistemelor de bruiaj electronic. Urmeaza pozitiile fixe (silozuri nucleare) sau cele cunoscute si al vectorilor mobili de lansare a rachetelor. Abia in etapa 3 urmeaza tintele strategice. Nu cred ca vor muri 600 mil oameni, pana la sfarsitul zilei. 

    1. Daca mor 180mil esti mai linistit ?

      NU, dar nu cred in apocalipsa ce va duce la extinctia speciei cum se vehiculeaza in articol.

      Ați scris ... "Rămâne de văzut cât sunt de eficiente".

      Probabil o scăpare de exprimare. Eu nu vreau sa văd așa ceva. 

      Dacă aveți informații sigure cun privire la ce se va întâmpla, spuneti-ne :)

      Eu chiar acum îmi iau catrafusele și mă duc sa mă culc liniștit sub scutul de la Deveselu:) 

      Singurele informatii sigure le livreaza Kremlinul.

      Au si-un buncar foarte dotat. De catrafuse nu aveti nevoie. Cizma de cauciuc, pufoaica si hirletul sint echipament standard la sovietici. 

      Kremlinul va pierde oricum iar rusia se va transforma intr-o suma de mongolii mai mici. Limba oficiala va fi chineza mandarina iar moneda nationala va fi yuanul.

      Mă duc cu primul avion Tupolev care are ruta București - Moskva.

      Și o sa ma culc liniștit în vreo stație de metrou, la adâncime mare. 

      Nu am ruble ca mi-as cumpăra și o păpușă Matrioska sa mi tina de companie.

      În calitate de angajat la Vocea Kremlinului, poate ne spuneți cu cât sunt plătiți trolii rusi:)) 

      Ai impresia ca la Deveselu sistemul interceptor are un numar infinit de rachete? Si ca trage asa "fara numar"? Sunt vreo 20 si ceva. Iar SM-3 are o rata de succes, in conditii ideale, de teste de producatori, de 70%. Deci, in cel mai bun caz, scutul de la Deveselu doboara vreo 17-18 rachete. Si restul?

      Asta ca sa nu ne mai preocupam de faptul ca o singura racheta hipersonica a facut praf tot scutul. 

      Am impresia ca sistemul de la Deveselu se va adapta la realitatea din teren, adica va suplimenta capacitatea, va fi aparat de alte sisteme la randul sau (PATRIOT , HIMMARS) si va reusi cumva sa stabileasca un oarecare avantaj pentru NATO/SUA in fata rusilor. 17-18 rachete ar putea fi acea diferenta.

      "racheta hipersonica" e o vrajeala propagandistica tipic ivaneasca: toate rachetele balistice cu raza medie/lunga sunt hipersonice. Inclusiv celebra V2 nazista era tot ...hipersonica (se deplasa cu Mach5). Exista si avioane ...hipersonice inclusiv civile (Concorde, de exemplu). 

      Pana acum, rachetele ivanesti au avut o precizie de cel mult 60% si asta fara ca NATO sa utilizeze armele sale de razboi electronic.  

      Asa ca, hai sa fim mai ponderati, mai realisti. De acord ca vor muri foarte multi oameni dar nu va fi sfarsitul lumii. Omenirea va supravietui! Cert e ca rusii vor pierde, orice arme ar folosi. Nu mai puneti botul la tot felul de "narative" ivanesti. 

      Poate nu ai citit declaratia de acum cateva zile a lui Biden "it is impossible to stop".... se referea la racheta hipersonica. Scutul este o jucarie in fata acestor noi rachete.

      Biden confirms Russia used hypersonic missile in Ukraine: 'It's almost impossible to stop it'

      In cat timp sunt aduse bateriile Patriot? Cateva luni? Dureaza cateva minute sa ajunga o racheta la Deveselu. Americanii sunt mult in urma rusilor si chinezilor in domeniul rachetelor hipersonice. Niciun portavion nu va supravietui in prima ora de conflict. Vor fi pulverizate.

    Stephen King, de asemenea autor specializat in teme extreme, ce parere area?

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb