Cum împărţim Rusia?

"Gura nebunului adevăr grăieşte!" - spune o vorbă din popor. În cazul Rusiei contemporane, mă tem că este ceva adevăr aici. Mă tot uit, în stare de şoc, la televiziunea rusă. Mai nou unul dintre "realizatorii" de acolo a pretins că în Ucraina ruşii sunt ucişi şi chinuiţi precum evreii în vremea lui Hitler. Ce să mai comentezi, când s-a trecut de maximul neruşinării?...

Însă ceva tot merită menţionat, pentru că are un sens. De curând, Vladimir Putin, într-unul dintre discursurile sale dezarticulate, a acuzat "Occidentul" că vrea să împartă Rusia. Desigur, un asemenea plan nu există acum. Însă el ştie ceva.

Să privim puţin la precedentele istorice. După un conflict major, rareori graniţele rămân aceleaşi. Asta din mai multe motive. Primul este că armatele au avansat ori s-au retras. Iar odată cu ele, se câştigă sau se pierde teritoriu. Al doilea: reparaţii impuse învinşilor. Acestea adesea iau şi forma unor transferuri de teritorii. În fine, mai este şi chestiunea instabilităţii interne. Statele care au pierdut un război adesea se confruntă cu mişcări centrifuge. Unele se sparg în bucăţi.

"Federaţia Rusă" (în realitate, Imperiul Moscovei) a declanşat un război de agresiune. Acum este direct vizată Ucraina, însă liderii ruşi şi-au telegrafiat fără echivoc intenţiile mondiale. Planul lor este să arunce la coşul de gunoi întreaga ordine postbelică. (Aceea pe care până şi Stalin a respectat-o, în linii mari). Ideologia oficială în Rusia e acum o formă de fascism velicorus, cu influenţe din trecutul sovietic. Deja invazia a rezultat în sute de mii de morţi. Economia mondială a ajuns pe butuci.

Liderii ruşi au început deja să fie vizaţi de mandate de arestare ale tribunalului de la Haga. Credeţi că dacă mâine Rusia ar înceta invazia lucrurile s-ar putea întoarce la "normal"?

În plus, liderii de la Moscova ştiu foarte bine că URSS-ul pe care îl tot admiră a făcut exact la fel. A profitat de contextul de după Al Doilea Război Mondial pentru a se servi copios cu teritorii. Cazul "enclavei Kaliningrad" este cel mai cunoscut. Aceea zonă era parte a Prusiei Orientale înainte de 1944. Odată cu sosirea armatelor sovietice, populaţia germană s-a topit, de la peste 2 milioane la o zecime din această cifră în 1945. O parte a fost evacuată, alta a fost ucisă de sovietici. Polonia (acum controlată de comunişti) şi URSS-ul şi-au împărţit teritoriul, iar germanii rămaşi au primit şi ei un proverbial bocanc în locul pe care te aşezi.

Dar acesta e doar un caz dintr-o listă lungă, despre care liderii ruşi observ că păstrează tăcerea. Altul este cel ar teritoriului Memel, tot parte a Prusiei Orientale, pe care sovieticii l-au ataşat "Republicii Sovietice Socialiste Lituania". În 1946, URSS a subtilizat Transcarpatia de la Cehoslovacia, odată cu circa jumătate de milion de locuitori. Aşa cum cerea tradiţia anexărilor sovietice, o parte dintre ei s-au pomenit pe drumuri.

În 1940 şi 1944, URSS a pus mâna pe vaste regiuni care aparţineau Finlandei. Şi fără să întrebe pe nimeni, profitând că Japonia era o ţară învinsă, a ocupat insulele Kurile şi sudul insulei Sahalin, în 1945.

Asemenea evoluţii teritoriale au avut loc şi în alte contexte. În 1991-1992 federaţia iugoslavă s-a dizolvat. În unele zone a izbucnit un război civil. (Este precedentul pe care îl invocă cel mai frecvent Putin şi propagandiştii ruşi). În 2002 Timorul de Est îşi proclamă independenţa, după o încercare eşuată a autorităţilor din Jakarta de a reprima populaţia de acolo.

Mai sunt şi alte exemple, dar ideea este deja clară. Şansele ca "Federaţia Rusă" să rămână întreagă după o (previzibilă) înfrângere în Ucraina sunt foarte mici. Aşa că, la fel ca în cazul Germaniei naziste, este momentul ca Occidentul să facă planuri pentru partiţionarea acestui stat. Unul dintre scopurile declarate trebuie să fie resurgenţa unei Rusii militariste şi agresive.

În primul rând, trebuie reglementată situaţia din Belarus. Asta s-ar putea întâmpla de la sine, mai repede decât ne imaginăm. La ultima paradă din Piaţa Roşie dictatorul din Minsk era vizibil grav bolnav. Probabil regimul său de dictatură personală nu îi va supravieţui, iar Belarus se va orienta spre Vest. Iar după ieşirea de pe scenă şi a dictatorului de la Moscova, probabil Daghestan şi Cecenia vor fi primele republici care să îşi caute un drum separat.

Apoi este chestiunea Siberiei, unde numeroase popoare trăiesc sub un regim de exploatare colonială. Siberia trebuie să devină federală şi independentă, ceea ce ar lua Moscovei şi o importantă sursă de finanţare a aventurilor sale geopolitice.

Aceasta ar fi o schemă minimală, pentru ca Vestul să se asigure că ameninţarea Moscovei a diminuat pentru câteva generaţii, cel puţin. Mai important însă, planul acesta este în acord cu revendicările naţionale elementare ale popoarelor captive în imperiul pe care Lenin îl numea, în 1914, la începutul altui război devastator în Europa, "închisoarea popoarelor". Trebuie să recunosc că, măcar o dată, omul a nimerit-o...