Cum pot controla băncile centrale un sistem economic pe care nu îl înţeleg?

"Economia moare. Federal Reserve este incompetentă. Următorul bailout va fi de ordinul trilioanelor pentru pensii. Speranţa dispare", a telegrafiat Robert Kiyosaki, antreprenor şi autor al cărţii "Tată bogat, tată sărac", pe contul său de Twitter.

"Rugaţi-vă pentru tot ce este mai bun, pregătiţi-vă pentru tot ce este mai rău", a mai scris Kiyosaki, care a recomandat investiţiile în aur, argint şi Bitcoin.

A doua zi, CBS a transmis un interviu cu Jerome Powell în cadrul emisiunii "60 Minutes". Preşedintele Federal Reserve a declarat că o redresare completă a economiei nu se poate realiza fără revenirea încrederii cetăţenilor, iar aceasta ar putea însemna că "trebuie să aşteptăm sosirea unui vaccin".

Întrebat despre dimensiunea contracţiei economice din T2 2020, Powell a răspuns că va fi "substanţială", dar a subliniat că este rezultatul exclusiv al măsurilor luate pentru protecţia împotriva coronavirusului, în condiţiile în care "economia a fost anterior într-o stare bună, la fel cum a fost şi sistemul financiar". Aşa să fie oare? Atunci de ce a fost nevoie de lansarea unor operaţiuni repo masive, încă din septembrie 2019, pentru asigurarea lichidităţii în sistemul bancar, operaţiuni a căror maturitate a fost extinsă până la câteva luni înainte de repornirea tiparniţei?

Dacă preşedintele Federal Reserve a descris contracţia PIB-ului american drept "substanţială", o divizie a băncii centrale americane, Federal Reserve Bank of Atlanta, a mers mai departe şi a oferit estimări numerice, pe baza datelor macroeconomice publicate cu o frecvenţă mai mare decât cea trimestrială.

Ultima prognoză pentru acest trimestru arată un declin anualizat de 42,8%, respectiv o scădere trimestrială de circa 10,7%. Prognoza anterioară, o scădere anualizată de 34,9%, a fost actualizată după publicarea cheltuielilor de consum ale gospodăriilor, care au înregistrat o scădere anualizată de 62,8%, şi investiţiile private brute, care au scăzut cu 69,4%.

În luna aprilie 2020, industria Statelor Unite a înregistrat cea mai mare contracţie lunară din ultimii 101 ani, conform datelor publicate de Federal Reserve. Nu, nu este o greşeală de tipar (vezi graficul).

Căderea a fost mai mare decât aceea înregistrată în timpul Marii Depresiuni din anii "30 şi mai mare decât declinul de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada tranziţiei de la producţia militară către producţia civilă.

Scăderea lunară de 11,2% a determinat accelerarea declinului anual până la 15,8%, de la 4,9% în luna precedentă, în condiţiile în care producţia din industria prelucrătoare şi-a accelerat scăderea anuală până la 18,8%, de la 5,9%, pe fondul unei scăderi lunare de 13,8%.

Producţia de autovehicule a scăzut cu o rată anuală de 98,3%, pe fondul unei scăderi lunare de 97,5%. Care este probabilitatea unei redresări relativ rapide, dar nici pe departe în "V", în condiţiile unei astfel de "închideri" aproape totale, având în vedere dislocarea lanţurilor de aprovizionare interne şi internaţionale?

Înainte de difuzarea interviului acordat de Jerome Powell postului CBS, Federal Reserve a publicat primul raport asupra stabilităţii financiare din acest an.

"Activele financiare rămân vulnerabile în faţa unor scăderi masive ale preţurilor în condiţiile în care pandemia va intra pe o traiectorie neaşteptată, declinul economic va fi mai puternic sau vor reapărea dificultăţile din sistemul financiar", se avertizează în raport, unde mai sunt subliniate şi vulnerabilităţile generate de povara datoriilor la nivelul gospodăriilor şi companiilor, gradul ridicat de leverage din sectorul financiar, precum şi riscul de finanţare.

De la începutul lunii martie 2020, aceste vulnerabilităţi au fost "anesteziate" printr-o injecţie monetară fără precedent, în urma căreia bilanţul Federal Reserve a crescut cu circa 2,8 trilioane de dolari, până la aproape 7 trilioane, conform ultimelor date oficiale ale băncii centrale americane.

Dar nu este suficient. De fapt, Fed-ul ar trebui "să găsească un pretext pentru reluarea agresivă a achiziţiilor de obligaţiuni guvernamentale", după cum scrie Zerohedge, pe marginea unei analize de la Goldman Sachs.

Despre ritmul actual al monetizării obligaţiunilor guvernamentale americane, care a fost redus până la 30 de miliarde de dolari pe săptămână, de la 75 de miliarde zilnic în urmă cu două luni, nici măcar nu se poate spune că este insuficient, în condiţiile în care Trezoreria SUA a anunţat emisiuni de circa 3 trilioane numai în T2 2020 pentru finanţarea deficitului bugetar.

"Sfârşitul crizei coronavirusului este cel mai rău lucru care se poate întâmpla unei lumi care s-a obişnuit cu banii din elicopter şi pomeni nelimitate, deoarece existenţa acestora este condiţionată de perpetuarea crizei", mai scrie Zerohedge, care prognozează că autorităţile nu vor permite crizei "să se estompeze pur şi simplu".

Afirmaţia lui Robert Kiyosaki, referitoare la incompetenţa băncii centrale americane, este cel puţin provocatoare. Unii ar spune, poate, că este şi neavenită, dar "rezultatele" din ultima decadă îi dau dreptate renumitului autor american.

Un fost economist-şef al Băncii Reglementelor Internaţionale (BIS), William White, a oferit recent şi o explicaţie pentru incompetenţa băncilor centrale, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune online Real Vision.

"Cred că bancherii centrali şi macroeconomiştii în general au făcut o greşeală ontologică fundamentală, o greşeală filosofică", a declarat White, iar aceasta se referă la "abordarea eronată a naturii sistemului pe care încearcă să-l controleze".

Contrar opiniei actuale, aproape universale, "sistemul este considerat simplu şi static", iar aceasta înseamnă că "sistemul poate fi înţeles şi este controlabil".

Dar adevărata natură a sistemului economic este aceea a unui "sistem complex adaptabil", similară altor sisteme din societate şi natură, după cum subliniat William White, iar aceasta înseamnă că nu poate exista o înţelegere completă a mecanismelor sale şi nici nu poate fi controlat pe deplin.

Evoluţia acestor sisteme complexe adaptabile este influenţată în mod fundamental de aşa-numitele "proprietăţi emergente".

Conform definiţiei, proprietăţile emergente reprezintă "comportamente neaşteptate, care sunt rezultatul interacţiunii dintre componentele unui sistem şi mediul lor" şi nu pot fi deduse printr-o simplă extrapolare a proprietăţilor unităţilor individuale, în special când "unităţile" au voinţă proprie.

În opinia fostului economist-şef de la BIS, dincolo de abordarea economiei din perspectiva teoriei sistemelor complexe adaptive, "problema fundamentală este nu aceea a ciclurilor de afaceri, ci aceea a ciclurilor financiare, care sunt alimentate de expansiunea creditării".

Economistul american Brian Wesbury, fost bancher şi autorul cărţii "It's Not as Bad as You Think" (2009), a declarat odată că "dacă tipărirea banilor ar fi ajutat economia, atunci falsificarea lor ar fi trebuit să fie legală". Oare nu ar trebui încercată şi această "soluţie", în condiţiile în care tipărirea "oficială" şi-a dovedit ineficienţa?

Acum ne aflăm în ultima etapă a unui ciclu financiar fără precedent în istoria omenirii, "stimulat" de o expansiune fără precedent a creditării şi va mai trece ceva timp până când va deveni evident, chiar şi pentru politicieni şi bancherii centrali, că noi datorii nu pot rezolva problema supraîndatorării şi nici nu pot deschide poarta către o nouă eră a dezvoltării sustenabile.