Cum reintrăm în recesiune dacă nici nu am ieşit?

După o perioadă îndelungată petrecută sub apă, asemeni unui naufragiat pe o mare măcinată de furtună, se pare că economia naţională a ieşit, în sfârşit, la aer. Ultima estimare a Produsului In­tern Brut de la INS a confirmat ie­şirea din recesiune a economiei, con­form definiţiei tehnice. Cu mici excepţii de partid şi de stat, populaţia nu resimte, însă, ieşirea statistică din recesiune, nici măcar la nivelul revenirii speranţei, iar presa a început să scrie, mai mult sau mai puţin eufemis­tic despre o întoarcere a acesteia.

Dar cum să reintrăm în recesiune, dacă nici măcar nu am ieşit? Este posibil ca ieşirea trâmbiţată de autorităţi să nu fie decât o iluzie? Structura PIB-ului, atât din punct de vedere al resurselor, cât şi al utilizării, pare să confirme ipoteza.

Industria a fost ramura care a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate, de 10,1%, dar tendinţa pozitivă a industriei s-a temperat semnificativ în prima parte a trimestrului al doilea, pe fondul reducerii comenzilor noi şi al creşterii accelerate a preţurilor.

Unde s-a dus această producţie, în condiţiile în care consumul final şi-a accelerat declinul anual, pe fondul scăderii puterii de consum a populaţiei?

În exporturi, care au crescut cu o rată anuală de 23,6% şi în formarea brută de capital, care a crescut cu 11,5%.

Problema este tocmai aici, la nivelul formării brute a capitalului, care include formarea brută de capital fix şi variaţia stocurilor. Lipsa restructurării profunde a economiei şi povara extraordinară a fiscalităţii au determinat o nouă scădere anuală a formării brute de capital fix în T1 2011, de 2,2%, după un declin de 4,7% în trimestrul anterior, aceasta fiind a opta scădere consecutivă. Acestea sunt investiţiile care ar trebui să ne scoată din criză.

Faţă de ultimul trimestru din 2010, formarea brută a capitalului a crescut cu 68,8%, în condiţiile în care formarea brută a capitalului fix a scăzut cu 2%. Diferenţa masivă o reprezintă acumularea stocurilor.

Fără creşterea lor puternică, cu 19.127,5 milioane de lei în 2010 (vezi grafic 1), din care 7.391,4 milioane doar în T4 2010 (cea mai mare creştere trimestrială din ultimii 10 ani), declinul PIB-ului ar fi depăşit 1,3%, iar în locul creşterii de 0,1% din T4 2010 s-ar fi înregistrat, probabil, un declin comparabil cu cel din trimestrul al treilea din 2010.

Creşterea anuală a stocurilor din 2010 a fost de 32 de ori mai mare, în preţuri curente, faţă de media anilor 2000 - 2009 şi de circa 9 ori mai mare decât media anilor în care s-au înregistrat variaţii pozitive. Acumularea stocurilor a continuat în ritm susţinut şi în T1 2011, creşterea netă ajungând la 4.901 milioane de lei, cu peste 18% faţă de valoarea cumulată din prima jumătate a anului trecut.

În comunicatul INS se arată că "un efect pozitiv asupra PIB l-a avut îmbunătăţirea exportului net". Din păcate, această diferenţă dintre exporturi şi importuri a rămas negativă şi în primul trimestru din 2011, la fel cum a fost şi în ultimii 10 ani (vezi grafic 2). Efectul pozitiv la care se referă INS este de fapt o temperare a efectului negativ al acestei componente asupra creşterii economice.

Din punct de vedere al comerţului exterior ne-am menţinut obiceiul de a consuma mai mult decât producem, dar finanţarea acestuia este tot mai dificilă, după cum arată şi datele de la BNR privind evoluţia balanţei de plăţi şi a investiţiilor străine directe.

Cât de aproape este noua recesiune oficială? Depinde de performanţa agriculturii, care trebuie să fie cu adevărat extraordinară pentru a compensa încetinirea masivă a sectorului industrial (n.a. agricultura a avut în T1 2011 cea mai mică pondere în PIB din ultimii 10 ani - 2,1%, iar industria cea mai mare - 30,1%. Menţinerea tendinţelor actuale indică, într-un scenariu favorabil, un prim trimestru negativ în T4 2011 şi confirmarea recesiunii după T1 2012.

Acest scenariu este, din păcate, ameninţat puternic de evoluţiile de pe pieţele internaţionale. Motorul economic al Chinei dă semne de gripare, iar Ben Bernanke tocmai a declarat că nu poate să explice de ce persistă ritmul redus al creşterii economice din SUA. Greciei, Portugaliei şi Irlandei li s-au alăturat, pe drumul recesiunii din Europa, Danemarca şi Croaţia, tot în condiţiile unei scăderi puternice a exporturilor.

Preşedintele BCE a declarat că s-au aprins beculeţele roşii pe tabloul de bord al riscurilor financiare, în condiţiile în care criza datoriilor suverane ameninţă să "infecteze băncile". Tragică această ironie a închiderii cercului datoriilor şi falimentelor, nu-i aşa?

Noile condiţii, marcate prin convergenţa factorilor negativi de la nivel internaţional, condamnă şi economiile fragile din Europa de Est la reintrarea în recesiune până la sfârşitul anului. Şi dacă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, UE este hotărâtă să le "ajute".

Conform unei declaraţii recente a premierului Ungariei, preluată de Bloomberg, ţărilor din UE care nu fac parte din zona euro li s-ar putea cere să ajute la susţinerea financiară a Greciei. Propunerea a fost discutată în cadrul întâlnirii la nivel înalt de la Bruxelles, din 23 - 24 iunie 2011, şi prevede transferarea unei părţi a fondurilor primite de aceste ţări către Grecia.

Vor fi de acord autorităţile de la Bucureşti cu această propunere, în cadrul unei unanimităţi care să reflecte solidaritatea în faliment a Europei? În cazul unui răspuns afirmativ, se evaporă şi varianta fondurilor europene ca măsură sigură anticriză. În cazul unui răspuns negativ rezultatul final va fi acelaşi: UE nu trebuie să caute mult motivele pentru a "amâna" alocarea fondurilor către România. Până la urmă, decizia nu se referă decât la alegerea celui mai "profitabil" mod de risipire a lor.

Pe fondul panicii autorităţilor europene, care nici nu mai au timp să observe cum încalcă sistematic tratatele Uniunii, se va ajunge curând şi în stadiul de "scapă fiecare cum poate". Atunci se vor termina cu adevărat şi fondurile europene, iar noi vom fi obligaţi să alegem între libertatea economică totală şi criza perpetuă. A treia cale s-a închis demult.