Cum s-o fi zicînd pe turceşte "vara nu-i ca iarna"?

Stau prost cu lecţiile de limba turcă, aşa că va trebui să vă descurcaţi singuri pentru o traducere "mot a mot". Unde sper, totuşi, să vă pot fi de folos cu ceva, este la traducerea pe limba "politică" a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidenţiale din Turcia. Cele care, în loc să îl dea pe Erdogan de-a rostogolul pe toboganul istoriei, l-au aşezat din nou în "pole position" pentru manşa a doua, cea de la care va veni confirmarea electorală a firmanului de baştan. Să o luăm, deci, sistematic.

Cine şi-ar fi dorit o schimbare de regim în Turcia şi de ce? Iar, cînd spun regim, mă refer la o întreagă structură de relaţii de putere care formează "triunghiul de fier" politic-economic-instituţii de forţă, armată, justiţie şi servicii şi, încă, din sfera instituţiilor puterii, în cea a vieţii sociale, la firul ierbii. Oameni, nevoi şi soluţii pentru problemele zilei de azi şi de mîine ale milioanelor de muritori pentru care nu există alt orizont, iar dacă el există totuşi, ca proiecţie a speranţelor şi dorinţelor umane fireşti, atunci el se află într-un tărîm de neatins.

Înainte să răspundem la întrebare, în treacăt fie zis, nu este deloc lipsit de importanţă să ne amintim şi cine l-a ajutat din plin de Erdogan, acum vreo două decenii şi mai bine, să instituie şi să prezideze atît de lungă vreme asupra unui regim care astăzi le pute unora de parcă n-ar fi pus gura pe usturoi niciodată.

O "partidă" a fost cea a "neo-isteţilor" care s-au autodecretat "crema politică" a Uniunii Europene. Gaşca aceea de "luminaţi" ai unui neo-marxism nu de cafenea, ci de joint punk, care s-au căţărat pe schelele instituţiilor europene, iar de acolo, de la înălţimea noilor lor poziţii, au pretins că sunt singurii care ştiu totul despre cum trebuie organizată lumea pentru muritorii de rînd şi, pe deasupra, cum şi ce trebuie făcut pentru ca proiectul să devină realitate. În realitate, însă, zac dacă nu cu toţii, atunci cei mai mulţi dintre ei, scufundaţi într-un butoi cu propagandă toxică care-i face total insensibili la stimulii realităţii, iar în plus le reduce masiv şi bruma de capacitate de gîndire sistematică de care, altfel, în condiţii normale, presupunem cu temei că ar fi fost în stare. Gaşca asta, după "marea resetare" din Europa anilor 90 ai secolului trecut, a luat în braţe visul Europei Mari, din Asia Mică pînă la Atlantic! Cuprinzînd, la est-sud-est atît fostul Caucaz sovietic, cît şi Turcia. Drept pentru care i-au pus pe masă lui "Erodgan cel tînăr" o lungă listă de condiţii economice şi politice necesare pentru a "compatibiliza" Turcia cu spaţiul european unde urma să fie integrată în cîţiva ani. Iar printre primele şi cele mai sever solicitate condiţii, care avea să contribuie decisiv la succesul manevrelor prin care Erdogan a devenit din ucenic debil, stăpîn atotputernic al "inelelor puterii", a fost desfiinţarea rolului de "Garant al Constituţiei" rezervat Armatei prin tradiţia constituţională chemalistă. În traducere, a fost dinamitat garantul regimului laic al puterii de stat, înrădăcinat, de bine de rău, în schema tradiţiilor democratice ale Americii şi ale Europei.

A doua "partidă" care i-a pus lui Erdogan puterea în braţe a fost cea de peste ocean. Atlantic, desigur. Ulii neo-conservatorilor republicani, puşi la rîndul lor pe reorganizarea din temelii a hărţilor geopolitice, cam în aceeaşi perioadă, i-au spus răspicat lui Erdogan să uite de "Europa Mare", nu are viitor nici atîta cîtă este! Să ia mai bine în braţe proiectul restructurării spaţiului din Asia Mică şi Asia Centrală, unde Statele Unite i-au rezervat Turciei rolul de "putere pivot", limitînd nu doar capacitatea de influenţă a Rusiei asupra zonei, ci devenind o putere regională matură, călare pe două continente. Visul resurecţiei "Turciei Imperiale", la schimb cu visul Europei Mari, nu a fost ceea ce s-ar numi "o alegere dificilă" pentru Erdogan. Ei, ce să vezi!? Două decenii şi ceva mai tîrziu, atît Europa cît şi America sunt nemulţumite de rezultatele proiectelor lor! Nici una nu a obţinut ceea ce şi-a dorit, în schimb au creat "Sultanatul Erdogan" cu rădăcini adînci în solul politic şi social al Turciei şi cu sprijin de unde nici nu gîndeai, nici nu doreai. De la Moscova putiniană!!! Atît de adînci şi de puternice rădăcini încît, astăzi, adierea unui slab "vînticel al schimbării" nu mai este nici pe departe suficientă pentru a prăbuşi meterezele în spatele cărora regimul Erdogan s-a baricadat, cu provizii şi muniţii suficiente unui lung asediu. În Turcia, adică la el acasă, sprijinul politic şi electoral al regimului Erdogan s-a erodat, în ciuda repetatei revalidări electorale de pînă acum. Este adevărat! Prea multele promisiuni de mărire pentru "Noul Sultanat", mega proiectele de dezvoltare rămase fără acoperire, plus adîncirea clivajelor sociale, costurile tot mai mari ale crizelor globale care au trecut cu efecte serioase şi asupra Turciei, iar în plus, consecinţele masive ale cutremurului devastator din februarie, toate au ridicat cotele de nemulţumire în rîndurile armatei tradiţionale de susţinători ai lui Erdogan. De aici, proiecţia unui eşec electoral aproape sigur pentru finalul de carieră politică al lui Erdogan, care a înfierbîntat opoziţia şi a pregătit-o pentru orice, mai puţin rezultatele date de urne. În loc să fie 5 sau chiar 10 procente în urma lui Kemal Ciricdaloglu, "pierzătorul proiectat" s-a aşezat în frunte. E adevărat, nu cu mult, dar cifrele nu prea mai contează în faţa semnificaţiilor: Erdogan a trecut de 50%, opoziţia nu. Suficient ca să prăbuşească speranţele demolării regimului Erdogan, în turul doi.

Să nu ne grăbim, însă, cu concluziile definitive şi să aşteptăm rezultatele finale, din turul doi. Vorba turcului, nu se ştie niciodată: Nu aduce anul, ce aduce ceasul!