Cum să vopsim gardul

Se caută un "brand" pentru România! Un fel de etichetă-simbol, sinonimă cu succesul, prin care este identificată o familie de produse sau servicii. Se scriu cărţi şi se dau doctorate pe tema strategiilor şi a tehnologiilor de "fabricare" a brandurilor. În realitate, operaţiunea nu ţine decît parţial de ştiinţă, rolul întîmplării, al factorilor conjuncturali sau imposibil de influenţat sistematic fiind cel puţin la fel de mare în reuşita sau eşecul unei operaţiuni de creare a brandului. Mai mult, impunerea unui brand, adică trecerea de la o simplă etichetă sau marcă de produs, la una care să fie aproape automat asociată de cumpărător cu "succesul", "calitatea", "elegan-ţa" sau oricare alte simboluri înalt dezirabile, poate lua decenii întregi. Nimeni nu poate spune la capătul operaţiunii care dintre factorii economici, de marketing, psihologici, culturali, de oportunitate sau ce ţin de calităţile intrinseci ale produsului-serviciului au fost decisive în crearea brandului. De aceea, se face presupunerea banală că trebuie să fie o combinaţie a acestora şi toată lumea caută formula magică, aşa cum altădată alchimiştii căutau piatra filosofală care să permită transmutaţia elementelor. Cum rezultatul final urmărit este teribil de tentant, noua eră a "alchimiştilor" puterii materiale şi simbolice ar putea avea un viitor strălucit şi îndelungat.

Dacă operaţiunea de creare a brandurilor în domeniul economic are atît de multe necunos-cute, teoretice şi practice, trans-punerea ei în domeniul politic şi încercarea de a trata ţările ca pe nişte mărfuri-servicii este o operaţiune cel puţin riscantă. Una care nu are practic nici un fel de temei, nici teoretic, nici metodologic. Este o simplă ipoteză cu care s-au jucat în cărţile lor cîţiva autori care nu sînt specialişti nici în economie, nici în politică.

Dincolo de obiecţiile de principiu care pot fi ridicate cu uşurinţă în faţa tentativei de a crea un brand pentru România, realitatea imediată cască o prăpas-tie încă şi mai greu de trecut. Realitatea crudă este că România şi Succesul sînt două noţiuni pe care nimeni nu le asociază liber şi nici chiar silit de cineva! Nici în societatea noastră şi cu atît mai puţin în afara ei!

Dimpotrivă, începînd cu anii optzeci ai secolului trecut şi pînă azi, pot fi identificate trei mari etape de asociere a României în conştiinţa lumii, a "publicului global", cu Insuccesul. Prima dintre ele s-a făcut resimţită atunci cînd, la sfîrşitul anilor "70, România a fost total şi fără nici un fel de nuanţă identificată cu dictatura ceauşis-tă. Folosindu-se din plin obsesia lui Ceauşescu de a vorbi şi de a acţiona în numele unui subiect colectiv numit România, discursul negativ ţinut în legătură cu regimul politic al dictaturii, atît în capitalele occidentale, cît şi la Moscova cuprinsă de febra schimbărilor gorbacioviste, a fost suprapus cu orice discurs despre România. Imediat după 1990 şi parcă pentru a încheia cît mai grabnic ecourile "eroice" ale "revoluţiei din decembrie" începe a doua perioadă de asociere a României cu Insuccesul. Pe plan politic, prin trimitere la deficitul de legitimitate al noilor instituţii, decizii sau persoane politice proeminente, prin demitizarea revoluţiei şi generalizarea unor teme, puternic negativizate, care acaparează dis-cursul despre România: "revoluţia furată", restauraţia neo-comunistă, abiguitatea des-prinderii de Moscova, refuzul sau întîrzierea voită a integrării europene, tratamentul discriminatoriu aplicat în continuare minorităţilor, supunerea copiilor, a persoanelor cu handicap, sau a celor întreţinute în instituţii ale statului la tratamente inumane, barbare. În plan economic, temele favorite ale "Insuccesului" s-au construit în jurul termenului de "întîrziere" - în privatizare, în liberalizare, în realizarea economiei de piaţă, în atragerea investiţiilor străine etc. În plan cultural, formula a fost mai primitivă, folosindu-se simpla negaţie: România nu a avut valori sau s-a închinat la false valori în domeniul teatrului, al literaturii, muzicii, artelor plastice, ştiinţei chiar. Al treilea val de negativizare a dis-cursului despre România a intervenit pe fondul clarificării situaţiei sale politice, atunci cînd integrarea europeană devenise o certitudine. Tema dominantă a acestei etape, prin care România este asociată cu Insuccesul, este cea a corupţiei, prezentată ca stare socială patologică, endemică şi greu, dacă nu chiar imposibil, de tratat. Pe scurt, în ultimii 30 de ani, România şi-a asociat un brand, iar pe el scrie - "Bolnavul cronic, dacă nu chiar incurabil, al Europei!" Nu e clar de ce boală suferă, e chiar irelevant, fiecare poate să-şi folosească imaginaţia pentru a găsi una, dar oricare ar fi, ea este "ruşinoasă", una de care "ţările civilizate" au scăpat de mult, cam la ieşirea din zona întunecată a evului mediu!!!

Cu acest brand ne pregătim să trecem ultimele obstacole din calea integrării în Uniunea Europeană. Cu acest brand vom "funcţiona" în interiorul UE o lungă perioadă de timp, adică atît cît va fi necesar ca o altă operaţiune de "re-branduire" să reuşească la fel de bine ca şi cea care îşi consumă azi efectele.