La deschidere euro a fost cotat pe interbancar la 4,5770 - 4,5785 lei, cu 0,4 bani sub cotaţiile de vineri, de 4,5810 - 4,5825 lei/euro.
Leul a continuat să se deprecieze şi în raport cu dolarul, iar referinţa a urcat cu 1,97 bani, la 3,5097 lei/dolar. În acelaşi timp, cursul oficial leul/franc elveţian a crescut de la 3,7853 lei/franc la 3,7885 lei/franc.
Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.
Dobânzile practicate luni de bănci pentru sumele plasate pe termen de o zi au scăzut la 4% - 4,5% pe an, de la nivelurile de vineri, de 4,7% - 5,2% pe an. Scăderea dobânzilor este determinată de faptul că băncile şi-au realizat deja rezervele minime obligatorii cerute de BNR, iar o nouă perioadă va începe miercuri.