Cursuri de eficienţă energetică, organizate de Habitat for Humanity România şi Europharm Distribuţie

F.A.
Comunicate de presă / 30 ianuarie 2013

Habitat for Humanity România şi Europharm Distribuţie au desfăşurat cursuri de eficienţă energetică pentru 455 de persoane, conform unui comunicat.

Informaţiile cuprinse în sesiunile de training au constat în: aspecte referitoare la utilizarea eficientă a aparatelor electrocasnice şi eficienţa termică a locuinţei, tipuri de materiale şi tehnologii pentru izolaţie, precum şi secrete din practică.

Margareta Mareş, Director General Europharm Distribuţie, a declarat: "În colaborarea noastră cu Habitat for Humanity Romania ne-am implicat în viaţa societăţii locale şi altfel decât prin tradiţionala construcţie de case pentru cei în nevoie. Am ales să promovăm intern un proiect de eficienţă energetică prin care angajaţii noştri să poată interacţiona şi oferi soluţii practice familiilor din comunităţi defavorizate economic. Eficienţa energetică este o prioritate şi pentru business-ul Europharm. Ne concentrăm constant pe reducerea consumului de energie şi apă şi a cantităţii de deşeuri generate".

"Pe lângă programele de construcţii, Habitat for Humanity România pune din ce în ce mai mult accent şi pe sprijinul familiilor prin programe de educaţie financiară şi educaţie pentru eficienţă energetică. În anul 2012, la nivel naţional, Habitat for Humanity România a oferit traininguri gratuite pentru 417 familii. Ne propunem să continuăm desfăşurarea acestor activităţi care aduc valoare adăugată considerabilă comunităţilor, şi în viitor, crescând substanţial numărul familiilor consiliate", a precizat Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse şi Comunicare Habitat for Humanity Romania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb