CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A DECIS:  Mircea Diaconu îşi pierde mandatul de senator

Ziarul BURSA #Politică / 22 noiembrie 2012

Mircea Diaconu îşi pierde mandatul de senator, după ce Curtea Constituţională a admis, ieri, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hotătârii judecătoreşti referitoare la incom­patibilitatea politicianului.

Curtea Constituţională precizează într-un comunicat: "În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimiate de voturi, constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, conflict declanşat prin refuzul Senatului României de a lua act de încetarea de drept a calităţii de senator a domnului Mircea Diaconu, prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se constată starea de incompatibilitate a acestuia".

Hotărârea este definitivă şi general obligatorie, iar argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se va comunica preşedintelui Senatului României şi preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Băsescu: Salut decizia CC, a pus justiţia deasupra intereselor politice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că salută decizia de ieri a Curţii Constituţionale, precizând că aceas­ta pune justiţia deasupra intereselor politice şi că speră că şi Camera Deputaţilor va găsi soluţii până la terminarea mandatului pentru rezolvarea blocajelor puse în calea justiţiei. "Salut decizia Curţii Constituţionale, care a pus justiţia deasupra deciziilor politice, fie ele şi ale Parlamentului. Poate se vor face progrese care să ne ajute în crearea aprecierii că România este stat de drept şi inclusiv politicienii înţeleg asta. Sper ca şi Camera Deputaţilor să găsească resurse ca înainte de terminarea mandatului să rezolve blocajele aşezate în faţa jus­tiţiei la Camera Deputaţilor", a spus Băsescu.

Ponta: E o mare nedreptate ce i se întâmplă lui Mircea Diaconu

Premierul Victor Ponta a declarat că ceea ce i s-a întâmplat lui Mircea Diaconu "este o mare nedreptate", menţionând că hotărârea Curţii Constituţionale prin care Diaconu îşi pierde mandatul de senator "este o decizie care se respectă".

Ponta a spus că nu înţelege aceste "răutăţi" care îl caracterizează pe preşedintele Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb