Curtea de Conturi instruieşte partidele cum să strîngă şi să cheltuiască banii pentru campanie

LILIAN COJOCARU
Ziarul BURSA #Politică / 3 mai 2004

Toate partidele care participă la alegeri vor trebui să îşi desemneze mandatari financiari, care se vor ocupa de primirea fondurilor pentru campania electorală şi care vor fi obligaţi să se înregistreze la Curtea de Conturi. "Mandatarul financiar este obligat să ţină evidenţa contabilă pentru fiecare circumscripţie electorală şi candidat şi să asigure legalitatea modului în care sînt colectate donaţiile, legatele sau cotizaţiile membrilor pentru campanie", a precizat ieri, într-o dezbatere cu partidele preşedintele Curtii de Conturi, Dan Drosu Şaguna. Mandatarul financiar desemnat de partid va trebui să declare toate fondurile colectate şi modul în care au fost cheltuite de către partid la Curtea de Conturi.

Potrivit legii, partidele nu pot primi bani de la persoane străine, de la instituţii şi companii de stat, sindicate, asociaţii şi fundaţii. Mai mult, nici companiile româneşti care au datorii şi creanţe la bugetul de stat nu pot dona bani partidelor. Formaţiunile politice care nu vor depune la două săptămîni de la sfîrşitul alegerilor raportul financiar sau nu vor declara exact numărul afişelor tipărite vor fi amendate de către Curtea de Conturi. Mai mult, partidele care nu vor atinge pragul electoral, vor trebui să returneze subvenţiile primite de la bugetul de stat.

Curtea de Conturi va păstra un registru al partidelor care va cuprinde toate datele privind mandatarii finaciari, numărul de afişe electorale tipărite, contribuţiile primite de la începerea campaniei şi declaraţiile conducerilor partidelor privind res-pectarea plafoanelor de cheltuieli prevăzute de lege. De altfel, legea prevede că un consilier pentru consiliile municiipilor reşedinţă de judeţ sau pentru sectoarele Bucureştiului nu poate cheltui mai mult de 42 de milioane de lei (15 salarii minime pe economie). Candidaţii la consiliile municipale şi orăşeneşti au un plafon de 28 de milioane de lei (10 salarii), iar cei din consiliile comunale vor putea cheltui doar 5,6 milioane de lei.

Cel mai mult au dreptul să cheltuie în campania electorală candidaţii la preşedinţie - 70 de miliarde de lei (25.000 de salarii), urmaţi de candidaţii la primăria Bucureştiului, care pot consuma pentru afişe şi fluturaşi 28 de miliarde de lei (10 mii de salarii). Mai puţin îşi vor putea permite să consume cei ce se vor lupta pentru primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ (5,6 miliarde de lei), în comparaţie cu un primar de sector din Bucureşti care are voie să cheltuie doar 1,4 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb