CURTEA DE CONTURI: "Riscăm amenzi de 100.000 euro/zi din partea UE, dacă nu reducem poluarea în Bucureşti"

Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 ianuarie 2016

Ţara noastră riscă sancţiuni din partea Uniunii Europene de 100.000 de euro/zi dacă va fi declanşată procedura de infringement pe mediu, ca urmare a nereducerii poluării din Bucureşti, arată un raport al Curţii de Conturi privind utilizarea fondurilor bugetului local pentru amenajări peisagistice şi întreţinere spaţii verzi, în perioada 2007-2014.

Instituţia a arătat că, potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Bucureştiul ocupă primul loc în topul oraşelor poluate din Uniunea Europeană, depăşind Sofia, Atena şi Roma, iar ca să fie evitată procedura, Capitala ar fi trebuit să aplice 47 de măsuri antipoluare încă din 2009, dintre care au fost realizate numai 15.

"În acest sens, din auditurile efectuate a rezultat o preocupare a autorităţilor locale pentru întreţinerea, dotarea şi amenajarea spaţiilor verzi existente, având în vedere creşterea semnificativă a bugetelor cu această destinaţie, dar nu şi pentru identificarea de noi spaţii, amplasamente sau de noi soluţii pentru creşterea suprafeţelor ocupate cu spaţii verzi şi parcuri", potrivit Curţii de Conturi, care a adăugat: "Mai mult, în perioada auditată s-a reţinut chiar o diminuare a suprafeţelor ocupate cu spaţii verzi, urmare a retrocedării către foştii proprietari a unor terenuri cu această destinaţie. Urmare a nerealizării indicatorilor de mediu conform standardelor europene, România riscă eventuale sancţiuni din partea Uniunii Europene".

Raportul a mai arătat că, la nivelul Capitalei, nu există o politică pentru creşterea suprafeţelor de spaţii verzi, cea înregistrată în perioada auditului fiind pur conjuncturală, prin includerea spaţiilor verzi aflate în proprietate privată, în fapt în perioada 2007-2014 spaţiile verzi aparţinând domeniului public înregistrând scăderi considerabile.

În plus, Curtea de Conturi a subliniat că autorităţile locale şi primăriile de sector nu au întreprins nicio acţiune pentru identificarea tuturor proiectelor de mediu a căror finanţare putea fi asigurată prin surse nerambursabile, toate cheltuielile efectuate fiind fundamentate şi decontate din fonduri de la bugetul local.

Instituţia recomandă, printre altele, creşterea preocupării pentru identificarea de noi suprafeţe care să fie amenajate şi să conducă la extinderea spaţiilor verzi din Municipiul Bucureşti. O altă recomandare vizează instituirea unui sistem organizat de schimb de informaţii între autorităţile locale ale sectoarelor şi cele ale Municipiului Bucureşti, pentru "evitarea cheltuielilor neoportune şi neeconomicoase pentru amenajarea şi întreţinerea unor spaţii verzi pe care urmează să se efectueze lucrări edilitare de infrastructură".

De asemenea, Curtea de Conturi propune elaborarea unei strategii pe termen scurt, mediu şi lung care să stabilească indicatori tehnico-economici şi de performanţă specifici activităţii de administrare, amenajare şi întreţinere spaţii verzi, avându-se în vedere utilizarea cu eficienţă a fondurilor publice alocate, precum şi readucerea în circuit a spaţiilor degradate sau amenajarea de noi amplasamente pentru parcuri sau amenajări de noi spaţii verzi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb