CURTEA EUROPEANĂ DE CONTURI: "Sistemul antifraudă al UE este ineficient"

A.V.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 11 ianuarie 2019

Uniunea Europeană nu a reuşit să pună capăt fraudelor cu fonduri de sute de milioane de euro în fiecare an şi a recuperat doar aproximativ 15% din aceste sume, potrivit unui raport al Curţii Europene de Conturi, publicat ieri şi preluat de Reuters.

Conform sursei, utilizarea frauduloasă a fondurilor UE a vizat 391 de milioane de euro în 2017, sumă comparabilă cu cea înregistrată în cei patru ani anteriori.

Autoritatea atrage atenţia că investigaţiile Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) au generat urmăriri penale, în statele membre ale UE, în numai 45% dintre cazuri. În acelaşi timp, între 2012 şi 2016, o proporţie de numai 15% din fondurile obţinute în mod necuvenit au fost recuperate.

Deşi abuzurile descoperite privesc sume minore comparativ cu bugetul anual al UE, de circa 140 miliarde de euro, auditorii consideră că mare parte din fraude nu sunt raportate, mecanismul de schimb de informaţii între statele UE fiind, de asemenea, greoi.

Fondurile europene ajung, în cea mai mare parte, la agricultori şi proiecte din regiuni mai sărace ale blocului comunitar. Potrivit raportului, în unele cazuri, OLAF a constatat că fondurile UE au fost deturnate de politicieni sau rude ori asociaţi ai acestora, ceea ce poate reprezenta o problemă atunci când autorităţile naţionale trebuie să instrumenteze fraudele.

Auditorii i-au cerut Comisiei Europene să confere OLAF puteri sporite şi au salutat decizia de creare a unui Parchet European care să se ocupe de anchetele privind cheltuielile UE, din 2021. Însă, auditorii au avertizat că lipsa de personal şi de finanţare poate face ca această instituţie să se bazeze în mod excesiv pe autorităţile naţionale.

Noul Parchet nu va avea jurisdicţie în Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia, Marea Britanie şi Danemarca, ţări care nu s-au alăturat acestei iniţiative.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb