"Dacă noi toţi am fi smeriţi, atunci am avea fir mult mai scurt cu Dumnezeu"

Reporter: De-a lungul celor 25 de ani de când ai lansat Christian Tour ai avut perioade mai bune sau mai puţin bune, perioade in care te-ai întrecut pe tine şi perioade în care ai cedat...Ce ne povesteşti despre acest carusel în care te-a urcat viaţa?

Cristian Pandel: M-am chinuit foarte mult până în 2014 ca să ajungem în topul industriei. Am reuşit să facem asta, iar în 2014 lucrurile erau fără risc - pentru că eu am trăit cu teama că pot intra în zona de risc, întrucât mi-am asumat foarte mari creşteri, am vândut destul de ieftin ca să penetrez piaţa, deci eram mereu pe modul de luptă. În 2014 a fost, practic, cel mai bun an al nostru - toate creditele noastre erau închise, Christian Tur era stabil, era lider de piaţă şi atunci am avut o perioadă foarte grea, pentru că, după ce termini lupta, în general cazi. Personal, am avut o perioadă de doi ani de burnout - m-am retras din business, iar compania a condus-o fratele meu, Marius. Doi ani nu am venit deloc la muncă, în condiţiile în care înainte munceam tot timpul şi veneam şi duminica la birou. Apoi am văzut şi ce înseamnă viaţa. Chiar spuneam în acea perioadă că fiecare zi pe care o trăiam era mai mult decât ultimii zece ani, adică vedeam frunze, vedeam copaci, vedem căţelul cu care mă plimbam în parc, vedeam oameni...înainte nu puteam vedea decât cifre şi targetul să ajung primul.

În cei doi ani am ţinut legătura cu munca prin Marius, care venea câteodată seara şi mă întreba diverse, eram consilierul lui...Dar Marius a fost extraordinar, deşi era foarte tânăr, avea foarte multă presiune pe el - şi din partea lui, şi a familiei, şi din partea societăţii. Marius nu trebuia să strice nimic din ceea ce făcusem eu. Eu răspund doar în faţa mea şi a clienţilor, însă el trebuia să răspundă în faţa tuturor.

După doi ani de zile am revenit la serviciu, cu aceeaşi poftă de muncă, dar mai aşezat. Chiar am spus: Christian Tour a fost pentru mine, până în 2014, o iubită care nu mă lăsa în pace şi care era foarte toxică, pentru că trebuia să stau tot timpul cu ea, eram dependent. Am încercat, când m-am întors, în 2017, să o tratez ca pe un business. Bineînţeles că pasiunea apare şi te prinde...oricum am reuşit, din noiembrie 2017 când m-am întors şi până în 2019, să dublez cifra de afaceri. În doi ani am dublat cifra de vânzări şi am făcut multe lucruri interesante. Nu am luat bani acasă, am investit totul, pentru ca în 2020 să ne pregătim de listare, însă a venit pandemia şi m-a băgat în colaps. Psihic am fost foarte puternic, ceea ce a fost surprinzător pentru mine, probabil că background-ul meu de ghid, de alpinist m-a ajutat, dar am fost ca un chirurg - am tăiat, am analizat...În acea perioadă mă întrebam cum a căzut din nou castelul meu de cărţi pe care abia l-am construit? Nu ştiam ce urmează; 2020 a fost groaznic, la fel şi 2021. După pandemie, viaţa mea s-a schimbat major. În 2022 am luat-o de la început să construiesc, după care a venit războiul şi atunci am oftat. Am spus echipei că nu cred că mai pot să refac a treia oară castelul. Am avut noroc că am fost afectaţi doar două-trei săptămâni. Acum, cu situaţia Israel, iar am stat cu teamă că vom pica...

Reporter: Da, dar afacerea voastră stă pe mai mulţi piloni...

Cristian Pandel: Avem piloni mai mulţi, dar tuturor ne era teamă că se va extinde conflictul. Ideea este că am tras o concluzie - nu ai cum să prevezi totul, lucrurile se schimbă încontinuu... În orice situaţie, trebuie să ne facem treaba şi să mergem mai departe cu proiectele noastre.

Am învăţat foarte mult din toate aceste experienţe şi încerc să fac lucrurile onest, integru, pentru că cea mai mare mândrie a mea nu este că am făcut bani sau că am făcut cifre, ci că am făcut aceste lucruri cu onestitate şi integritate. Când te uiţi în jur îţi dai seama că a fost foarte greu să realizezi ce am realizat fără să facem compromisuri. Una dintre mândriile mele principale aceasta este - am reuşit să fim sus punând accent pe cele două calităţi pe care le-am amintit, focusându-ne pe client şi muncind cât mai mult. Acest lucru este valabil pentru fiecare angajat al meu.

Reporter: Cum şi când reuşeşti să evadezi?

Cristian Pandel: Cred că sunt în perioada vieţii cu cele mai multe provocări, să spun - în conformitate cu generaţia şi cu mentalitatea mea, ceea ce fac este că muncesc foarte mult. Însă, reuşesc să scap de două ori pe an cu prietenii în nişte experienţe unice, tot în zona de travel - am fost anul trecut pe la vremea aceasta în Vietnam, de la sud la nord, 16 zile cu bicicleta, acum merg în Cuba şi facem toată Cuba cu bicicleta, am fost anul trecut în ianuarie pe Kilimanjaro, la 6000 de metri, anul viitor în aprilie mergem în Everest Base Camp şi în Tibet, toată zona de mănăstiri. Facem nişte excursii ieşite din comun, foarte grele. Dacă cineva se uită la ce tip de experienţă încerc eu - merg pe bicicletă, mănânc pe marginea drumului, am stat în Kilimanjaro şase zile în cort şi m-am spălat într-un lighean. Probabil că toată lumea s-ar aştepta ca proprietarul celei mai mari agenţii de turism din ţară să meargă la cele mai de lux resorturi. Pentru mine acest lucru nu este cel mai important, important este să cuprind cât mai mult petec de pământ din lumea asta, cum zicea Zorba Grecu.

Reporter: Mergi foarte mult pe muntele Athos...Ce te cheamă acolo?

Cristian Pandel: Athos este locul care mă reglează cel mai bine, ca să zic aşa. Când nu mai pot sau când am o întrebare, o dilemă sau nu mă înţeleg cu lumea - şi aici nu mă refer la oameni, ci la tot ceea ce există în jurul meu -, plec în acel loc special din Athos, unde merg cel putin de două ori pe an, de vreo 20 de ani, şi în trei zile parcă mi se face o perfuzie. Senzaţia este că urc undeva mai aproape de cer, deşi fizic nu urci mult, iar când ma întorc senzaţia este că cobor foarte mult. Când ajung acolo îmi ia o zi-două ca să intru în ritmul acela şi apoi nu mai vreau să plec, iar când mă întorc mă ţine această stare o săptămână, zece zile cel mult, după care o pierd. Athosul este special, eu am şi o relaţie foarte strânsă cu cineva de acolo, la care merg şi mă spovedesc. Cred că dacă mergi cu inima deschisă şi crezi, ai fir uşor cu Divinitatea. Dar am văzut şi atei sau bărbaţi de alte confesiuni care au fost mişcaţi şi transformaţi de Athos. Acesta este poate ultimul loc care este aproape de noi unde vezi atingerea lui Dumnezeu şi nu mai ai nevoie de nimic. Acolo mergi cu bărbaţi, pentru că nu au voie femeile, deşi Athosul este condus de o femeie. În Athos, toate discuţiile sunt despre o femeie. Cea care conduce Athosul este Fecioara Maria, iar toate mănăstirile sunt închinate în mare parte Fecioarei Maria, călugării discută despre ea şi i se închină. Athosul îţi răspunde la multe întrebări. Urcând câte şapte-opt ore pe muntele acela, în compania altor băieţi, senzaţia este că sunt unul dintre ucenicii lui Isus, că El merge cu noi şi când mâncăm, şi când împărţim pâinea, şi când râdem... Acolo toată lumea e veselă şi liniştită, nimeni nu se ceartă cu nimeni, pentru că nimeni nu are nimic de împărţit. Mănânci o masă-două pe zi, o pâine, banii nu au nicio valoare. Dau un exemplu - mergeam pe drum şi era un călugăr în vârstă care mergea şi el pe marginea drumului. Un prieten a oprit şi i-a oferit 10 euro, iar călugărul a aruncat banii în maşină şi a întrebat ce e cu ei. "Bani, ia-i că-ţi iei o pâine!" "Cu hârtia asta? Nu-mi trebuie, că-mi dă Dumnezeu", ne-a spus şi a plecat. Poate şi faptul că bărbaţii nu au pentru ce să se lupte întrucât acolo nu sunt femei te face să stai cât mai retras şi cât mai smerit. Locul te obligă să fii smerit. Dacă noi toţi am fi smeriţi, atunci am avea fir mult mai scurt cu Dumnezeu.

Însă vreau să subliniez ceva foarte important - oamenii care reuşesc să rămână curaţi şi buni în lumea asta mare sunt mult mai puternici decât cei care se retrag!

Reporter: Mulţumesc!