Dacă nu vă văd, nu vă aud!

Pentru a înţelege că stăm toţi pe un butoi cu pulbere gata să explodeze, guvernanţii trebuie să simtă, să vadă şi să audă vocea poporului. Este cel mai simplu şi clar motiv pentru care, atunci când este necesar, sunt inţiate mitingurile de protest. Şi vom avea un asemenea miting în Piaţa Universităţii, în 2 octombrie, începând de la ora 17. Cum se prefigurează el? Mesajele vor fi suficient de clare? De penetrante? Iar protestatarii vor fi suficient de mulţi?

La Praga s-a desfăşurat un miting de protest împotriva războiului, la care au participat zeci de mii de persoane. Vocea cehilor s-a auzit în întreaga lume. Dar şi această voce penetrantă a fost interpretată în fel şi chip. De pildă premierul ceh Petr Fiala a zbierat din toţi rărunchii, acuzându-i pe manifestanţi că reprezintă forţele pro-ruse. În realitate, la uriaşul protest au participat pur şi simplu cetăţeni profund îngrijoraţi atât de consecinţele războiului din Ucraina, cât şi de direcţiile extrem de periculoase în care el se poate dezvolta. Şi da, au fost şi voci care au criticat în forţă politica NATO, taxată drept ineficientă şi periculoasă. Dar asta înseamnă oare o manipulare de la Moscova? Sau pur şi simplu a avut loc o acţiune a opoziţiei politice şi a opoziţiei civice? La Bucureşti, cu foarte puţin timp înaintea desfăşurării protestului, situaţia este destul de neclară. Periculos de neclară.

Un protest nu poate fi realizat oricând şi în orice condiţii. Şi cu o frecvenţă prea mare. Din simplul motiv că românii, deziluzionaţi de prestaţiile clasei politice, nu ştiu încotro ar mai putea să-şi îndrepte speranţele. În anii '90, într-un fel, lucrurile erau mai clare. De o parte a baricadei se aflau formaţiunile politice de stânga, în mare parte moştenitoare şi tributare ale Partidului Comunist, care fusese îngropat doar cu numele, şi de cealaltă parte forţele democratice, care doreau iniţerea rapidă a unor reforme, dar nu prea ştiau cum să procedeze. Şi în continuare, în anii următori, s-au confruntat de cele mai multe ori forţele de stânga cu forţele de dreapta. Când dreapta se afla la putere, stânga reprezenta o speranţă pentru protestatari. Şi invers. Acum ne aflăm însă într-o situaţie specială. Din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, există la putere o coaliţie alcătuit dintr-un partid puternic de stânga, PSD, un partid socialist, şi un partid de centru-dreapta, PNL. În afara acestor partide, opoziţia parlamentară este alcătuită dintr-un partid neomarxist, USR, şi un partid suveranist, taxat de unii drept extremist, AUR. Iar opoziţia extraparlamentară este reprezentată de o puzderie de partide mici, cele mai multe suveraniste, între care se distinge cea mai nouă formaţiune de acest fel, Coaliţia pentru Naţiune, iniţiată de avocatul Dan Chitic. În al doilea rând, multitudinea de crize suprapuse a determinat PSD să vină la guvernare, călcându-şi din multe puncte de vedere pe inimă, invocând interesul naţional, dar profitând din plin atât de avantajele conferite de exerciţiul puterii, cât şi de poziţia de critic al partenerului de guvernare. Din perspectiva celor două partide aflate la putere, mitingul din 2 octombrie este ilegitim, este fără rost şi vom auzi cu certitudine acuzaţii cum că protestatii ar fi manevraţi de la Moscova. Asta dacă nu care cumva îşi vâră dracul coada şi vor avea loc acte de provocare. În al treilea rând, categoriile de populaţie nemulţumite sunt extrem de diverse. Practic, fiecare cetăţean este îndreptăţit să protesteze, dar nu în mod obligatoriu pentru ceva anume. Pensionarii sunt îndreptăţiţi să protesteze pentru că pur şi simplu sunt ameninţaţi cu exterminarea, în timp ce li se promit în mod fals creşteri, care nici măcar nu acoperă inflaţia. Marea masă a cetăţenilor este îndreptăţită să protesteze împotriva mizeriilor legate de preţul la energie, care au fost declanşate în România, atenţie, independent şi înaintea începerii războiului din Ucraina. Şi fără nici cea mai mică legătură cu Federaţia Rusă şi cu manevrele Kremlinului privind furnizarea gazelor. În fine, suveraniştii, constituiţi într-o formaţiune mare, AUR, care vine pe locul doi conform ultimelor cercetări de piaţă, mai puţin cele făcute de institutele plătite de PSD şi PNL, şi mai multe formaţiuni mici, extraparlamentare, sunt perfect îndreptăţiţi să denunţe drept rău al tuturor relelor faptul că guvernele succesive ale României au renunţat în mod iresponsabil să-şi exercite şi să-şi valorifice prerogativele contituţionale generate de suveranitatea naţională.

Dacă toţi au dreptate, dar fiecare în felul lui, şi dacă toţi îşi ridică glasul din varii motive împotriva celorlalţi, atunci protestul din Piaţa Universităţii va degenera într-un talmeş-balmeş. Observăm deja cum AUR insistă asupra direcţionării protestului contra politicilor energetice ale Guvernului. Am mai observat zilele trecute cum pensionarii au dat înapoi, prin intermediul reprezentanţilor asociaţiilor acestora, afirmând că nu vor participa la protest, pentru a nu se asocia unui partid politic. Şi au căzut astfel în capcana întinsă de guvernanţi, care le-au promis cândva, săptămâna viitoare, o întâlnire la Palatul Victoria, care se va transforma fireşte într-un bla-bla. În fine, după ce mai mulţi suveranişti, minus George Simion, au solicitat ca mitingul să fie despre suveranitate, Dan Chitic, în numele Coaliţiei pentru România, doreşte ca protestul să fie direcţionat în cvasi-totalitatea lui împotriva războiului.

Dincolo de frontierele României, opinia publică internaţională stă cu ochii pe noi. Ne va măsura şi ne va judeca. Câţi protestatari vor fi desfăşuraţi între Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei? În ce măsură între aceştia se va realiza o coeziune? Ce fel de miting va fi, dacă nicio forţă politică sau civică nu îşi asumă în mod oficial organizarea lui? Care este calitatea mesajelor care vor fi transmise Guvernului, aliaţilor noştri şi opiniei publice internaţionale? Până când vom primi răspunsul la întrebările de mai sus, vă reamintesc că, dacă ei nu vă văd, ei nici nu vă aud. Iar tot efortul va fi inutil.