DACIAN CIOLOŞ:  "Vrem să venim cu o abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, a Roşiei Montane şi a zonei Moldovei"

Mina Irina
Politică / 4 iulie 2016

Guvernul vrea ca până la sfârşitul mandatului să propună o abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, a localităţii Roşia Montană şi a zonei Moldovei, a declarat premierul Dacian Cioloş, astăzi, potrivit unor surse din presă.

"Pe baza experienţei proiectului de dezvoltare integrată teritorială, ITI, în Delta Dunării, vrem să ne gândim la astfel de programe specifice integrate, chiar dacă n-o să reuşim probabil până la sfârşitul anului să construim noi (...) instrumente teritoriale integrate de dezvoltare, aşa cum avem în Delta Dunării, dar cel puţin să venim cu o abordare integrată a unor ghiduri de măsuri la care să puteţi depune proiecte. Ne gândim în primul rând pentru câteva regiuni prioritare. Vrem să venim cu o astfel de abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, aşa cum am promis şi înainte de alegerile locale, dar şi pentru Roşia Montană, care a suscitat multe discuţii. Vrem să venim nu doar cu reguli şi cu constrângeri, dar şi cu proiecte de dezvoltare acolo. Am avut, totodată, o discuţie cu aleşii locali din regiunea Moldovei, pentru o dezvoltare integrată pentru această zonă. Deci pentru aceste trei zone, teritorii - Valea Jiului, zona Moldovei, Roşia Montană - intenţia noastră este ca până la sfârşitul mandatului să vă propunem (...) abordări integrate de dezvoltare teritorială, care să pună împreună atât fonduri europene, cât şi resurse de la bugetul de stat pentru a vă putea finanţa proiectele. Şi sperăm ca de la aceste exemple în anii următori să se poată merge pe o astfel de abordare integrată şi în alte regiuni ale ţării", a declarat Cioloş.

Prim-ministrul a vorbit şi despre modul în care Guvernul vrea să sprijine autorităţile publice locale, făcând referire la necesitatea unei finanţări integrate.

"În primul rând o mai bună utilizare a fondurilor europene. Aici miniştrii care au în responsabilitate fondurile europene o să vă prezinte stadiul în care ne aflăm cu lansarea unor programe şi cu pregătirea ghidurilor pe care le aşteptaţi pentru a putea pregăti proiecte. Avem aici cinci apeluri de proiecte unde autorităţile locale pot fi beneficiar, care au fost lansate deja de Ministerul Fondurilor Europene, dar şi de MDRAP pe programul operaţional regional. Pe programul naţional de dezvoltare rurală sunt trei apeluri lansate, iar până în luna iulie vor mai fi lansate încă trei apeluri pe măsuri pe care puteţi depune şi dumneavoastră proiecte. Ne dorim, totodată, să avem o mai bună coordonare a programelor cu finanţare europeană şi a programelor cu finanţare de la bugetul de stat, astfel încât (...) să avem proiecte cu finanţare integrată, care să aducă mai multă claritate şi mai multă simplificare pentru dumneavoastră", a precizat Cioloş, conform aceloraşi surse.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb