Dăianu: Ţinta de trecere la euro în 2015 era nerealistă

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 22 mai 2012

Ţinta de trecere la euro în 2015 era nerealistă, întrucât nu sunt întrunite două condiţii fundamentale, a declarat ieri, Daniel Dăianu, consilier de stat în cadrul Aparatului Propriu de Lucru al prim-ministrului, citat de Agerpres, neprecizând dacă au fost discuţii în Guvern vizavi de acest subiect.

"Prima este că nu avem o economie suficient de competitivă, iar competitivitatea depinde, la rândul ei, de un nivel de productivitate pe care economia României nu-l are. Şi aşa cum arată şi criza din zona euro, ţările care au deficite în mod sistematic, deficite externe, au mari probleme în zona euro. Deci trebuie să ai un nivel de competitivitate care să-ţi permită să nu te sufoci înăuntrul zonei euro. Aici nu este cazul României. România nu-şi poate rezuma instrumentele de corecţie numai la diminuarea deficitelor bugetare", a spus Dăianu.

Oficialul crede că în câţiva ani se rezolvă această problemă a economiei româ-neşti.

"A doua problemă esenţială este legată de funcţionarea, în sine, a zonei euro. Ea nu funcţionează ca o uniune monetară care poa-te să permită unor economii mai slabe să reziste. Deci 2015 nu era realistă, în opinia mea, şi nici nu ajuta", a precizat profesorul SNSPA.

Declaraţile sale vin ca urmare a unor informaţii apărute în presă potrivit cărora termenul de adoptare a monedei europene ar putea fi amânat cu patru ani, până în 2019.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb