DAN BĂDIN, DELOITTE: Lipsa veniturilor la buget, principala cauză pentru emiterea Ordonanţei 114

A.V.
Ziarul BURSA #Companii / 1 februarie 2019

Dan Bădin a menţionat că formularea "taxă pe lăcomie" din OUG 114 poate avea ca scop "identificarea unui duşman de clasă, reprezentat de companii"

Dan Bădin a menţionat că formularea "taxă pe lăcomie" din OUG 114 poate avea ca scop "identificarea unui duşman de clasă, reprezentat de companii"

Lipsa veniturilor la bugetul de stat pare să fie cauza principală pentru care Guvernul a emis Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 privind instituirea unor măsuri fiscal-bugetare, conform domnului Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii fiscale în cadrul Deloitte România.

Domnia sa a declarat ieri, într-o întâlnire cu jurnaliştii: "Ordonanţa 114 are deja efecte negative asupra economiei şi afectează, în mod substanţial, multe industrii. Am vrut să înţelegem, în primul rând, de ce a fost dată această Ordonanţă. Acum, la mai bine de o lună, când vedem că bugetul nu a fost publicat, se pare că o componentă principală a cauzelor pentru care a fost emis acest document o reprezintă, eventual, lipsa de venituri la buget. După mai mulţi ani în care unele dintre taxe au fost scăzute, iar cheltuielile guvernamentale au crescut destul de mult, fiscalitatea ca principală sursă a bugetului de stat se pare că nu mai poate susţine în momentul acesta bugetul României şi, probabil că aceasta este una dintre cauze, dacă nu cauza principală a acestei Ordonanţe".

În plus, Dan Bădin a menţionat că formularea "taxă pe lăcomie" din OUG 114 poate avea ca scop "identificarea unui duşman de clasă, reprezentat de companii".

Amintim că OUG 114 instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar.

Reprezentantul Deloitte a mai spus: "Cel puţin pentru mine, a fost foarte ciudat să apară într-un text de lege formularea «taxă pe lăcomie». Nu ştiu dacă o astfel de ordonanţă nu a fost gândită şi ca un început al unei campanii electorale. Sper că nu ne vom duce către o astfel de direcţie, dar o polarizare a societăţii pare să aibă loc prin identificarea a unui duşman de clasă, care este reprezentat de companii. Nu cred că trebuie să ne ducem în această direcţie şi sper că nu a fost aceasta una dintre intenţiile de modificare a legii".

În opinia sa, emiterea OUG 114 s-a făcut ocolind prevederile legale referitoare la transparenţă, dat fiind că actul normativ a fost anunţat cu numai două zile înainte de publicare. Dan Bădin a subliniat că modificările din OUG 114 au fost aprobate fără consultare în avans, deşi legea transparenţei decizionale prevede un termen de cel puţin 30 de zile pentru publicarea textului şi de 10 zile pentru ca asociaţiile profesionale să îşi formuleze punctele de vedere. Totodată, domnia sa a spus că nu este respectat nici principiul din Codul Fiscal potrivit căruia Legea fiscală trebuie să fie modificată cu cel puţin şase luni înainte de aplicare.

"Actualul Guvern nu este primul care încalcă acest principiu, dar din păcate aceasta se pare că este excepţia, şi nu regula pe care doreşte să o instituie legea", a afirmat domnul Bădin, adăugând: "O lege ar trebui să fie, în principiu, dezbătută, cunoscută, să existe şi un studiu de impact al acesteia. O astfel de lege importantă se pare că nu a avut absolut deloc un studiu de impact care să arate cum va fi afectată economia. Impactul acestei ordonanţe a fost rapid şi puternic: pe Bursă s-a resimţit impactul chiar înainte de intrarea în vigoare a legii, apoi unele companii îşi regândesc investiţiile, sunt investitori care se gândesc dacă să mai vină sau nu în România, am văzut şi un impact asupra cursului de schimb".

Alexandra Smedoiu: "Dacă vrem să taxăm sistemul financiar, să vedem care este nivelul rezonabil"

Alexandra Smedoiu, Partener Taxe Directe Deloitte, a făcut referire la taxa pe activele bancare prevăzută în OUG 114, declarând: "Numai două ţări din UE, în afară de România, aplică o taxă pe activele sectorului bancar - Ungaria şi Polonia. Totuşi, aceste două state calculează taxa asupra tuturor activelor, şi nu numai asupra activelor financiare, aşa cum face Româ­nia. Cotele de taxă sunt mult mai mici comparativ cu România. În Polonia, rata este de 0,44% pe an, iar în Ungaria - de 0,15% sau 0,20%, în funcţie de dimensiunea instituţiei bancare pentru că trebuie menţionat că ambele state au adoptat o serie de derogări, excepţii şi plafoane pentru a exclude sau a limita impactul asupra instituţiilor financiare mici.

O altă deosebire fundamentală este că niciuna dintre aceste ţări şi nici o alta din UE nu condiţionează cota taxei de un indice de piaţă cum este în cazul României ROBOR. Motivul principal este că politica fiscală ar interfera cu cea monetară în condiţiile în care acestea trebuie să acţioneze independent şi că, evident, orice taxă imprimă un anumit comportament contribuabililor.

Un alt lucru semnificativ este că Polonia şi Ungaria au consultat Banca Centrală Europeană, iar taxa a fost adoptată în urma unui proces legislativ care a lăsat actorii pieţei să îşi exprime punctul de vedere şi care a luat în considerare unele dintre recomandări".

Astfel, spune domnia sa, modalitatea de taxare a fost ajustată ţinând cont de suportabilitatea financiară, impactul asupra instituţiilor, asupra creditării etc. "Cu toate acestea, autorităţile din cele două state au admis ulterior că a existat un efect negativ în creditare şi, implicit, în creşterea economiei. De aceea Ungaria a redus la jumătate rata de taxare în 2018. Totuşi Polonia, Ungaria sau alte state au recurs la taxarea specifică sectorului bancar pentru că aveau nevoie de resurse bugetare suplimentare ca urmare a crizei financiare, când bugetele publice ale aces­tor ţări au susţinut sistemul bancar", a declarat doamna Smedoiu, adăugând că, în România, scopul taxei ar fi tocmai acela de a modela com­portamentul băncilor, autorităţile susţinând că nu vor de fapt să încaseze venituri din această taxă.

În opinia sa, o plafonare artificială a dobânzilor va duce la o explozie a cursului de schimb.

"Atunci când încercăm să plafonăm în mod artificial dobânzile, prin această taxă, explodează cursul de schimb, pentru nu ai cum să ai dobânzi aşa de mici la o monedă naţională, care nu acoperă nici măcar inflaţia. Este ceea ce s-a văzut imediat la cursul de schimb", a avertizat doamna Smedoiu, menţionând: "Dacă vrem să taxăm sistemul financiar, putem să înţelegem, dar să vedem care este şi nivelul rezonabil al taxei şi, de asemenea, să nu influenţeze aspecte de politică macroeconomică, prin această corelare în mod artificial cu un indicator care, până la urmă, ţine de funcţionarea economiei în ansamblu. Această taxă se aplică la toate activele băncii, fără să existe excepţii, deci inclusiv la obligaţiunile de stat pe care le cumpără băncile. Nu cred că tot costul creditului va merge către client, însă clar vorbim despre nişte costuri crescute ale creditării, iar acest lucru, în cele din urmă, se va reflecta cumva în dobânzi".

Conform OUG 114, companiile din energie vor plăti o contribuţie de 2% din cifra de afaceri, iar cele de telefonie - de 3%. Totodată, preţul gazelor şi al energiei electrice va fi plafonat la 68 lei/MWh în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022, iar ANRE va elabora în ianuarie o metodologie în acest sens.

Guvernul a mai decis impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%.

Actul normativ mai prevede scăderea cu 3,75% a contribuţiei de asigurări sociale pentru angajaţii din sectorul contrucţiilor, până în 2028. Totodată, anul viitor, salariul minim brut din acest sector creşte la 3.000 de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pe care se pare ca nu doriti sa l observati

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb