DAN BARNA: "Nu există niciun temei pentru renumărarea voturilor"

A.B.
Politică / 29 septembrie 2020

"Nu există niciun temei pentru renumărarea voturilor"

Liderul USR Dan Barna a declarat că nu există, în prezent, niciun temei pentru fi renumărate voturile în Sectorul 1 şi a precizat că la Primăria Sectorului 1 edil este Clotilde Armand, iar rezultatele finale ale BEC vor arăta acest lucru. El a mai spus că "am prins PSD furând la Sectorul 1. Trebuie să avem o reacţie", a transmia News.ro.

"În momentul de faţă nu există niciun temei pentru renumărarea voturilor. În momentul de faţă au fost acele corectări, date pe eroare umană. Nu ştim să mai existe inadvertenţe. E doar chesitunea aceasta a ultimele secţii. Dacă a fost fraudă trebuie să răspundă autorităţile. Dacă autorităţile consideră că a fost fraudă, BEC va lua măsurile legale. În care lume vreun partid îşi trimite curierul pe la delegaţi ca să facă numătoarea paralelă? Asta e o glumă că s-a dus cu foaia în mână. Nu putem fi prostiţi la nesfârşit. Nu e o glumă că un coleg avea un sandviş pe banca de alături. Nu putem să închidem ochii la o nouă dovadă de furt şi să ridicăm din umeri - E Clotilde primar. Asta este", a afirmat marţi Dan Barna, la ieşirea din biroul electoral Sector 1.

Preşedintele USR a adăugat că acea cameră de deasupra biroului electoral din Sectorul 1 este "camera de manufactură a PSD"

"Metodele le-aţi văzut foarte bine. Băgate buletine anulate în saci. Înlocuite procesele verbale cu altele, cu semnături. Imaginaţia mea este săracă pe lângă ce poate face PSD. Clotilde Armand este primar la Sectorul 1. Rezultatele finale vor arăta asta. Camera identificată de aici, de deasupra biroului electoral Sector 1 este camera de manufactură a PSD. Ne aşteptăm să existe măsurile legale necesare. Dacă autorităţile îşi fac treaba şi persoanele vinovate vor fi suspendate, nu vor mai fi astfel de alegeri peste patru ani. Acum am prins PSD furând la Sectorul 1. Trebuie să avem o reacţie", a explicat Barna.

Întrebat despre posibile situaţii similare de fraudă la Sectorul 2 şi 5 unde existau buletine de vot fotografiate, iar în sistemul BEC nu mai apăreau, Dan Barna a răspuns:"Nu ar fi nicio supriză ca acest mecanism de fraudare să fie în mai multe sectoare şi judeţe. Haideţi să reacţionăm pentru a nu avea o dată la patru ani un astfel de circ cum se întâmplă acum la Sectorul 1".

Biroul Electoral Central va avea o şedinţă marţi, de la ora 15.00, unde urmează să fie discutate sesizările din Sectorul 1 şi Sectorul 5 ale candidaţilor PNL şi USR-PLUS, Clotilde Armand şi Cristian Băcanu, care acuză că au fost fraude la alegerile locale, au declarat surse ale instituţiei pentru News.ro. O altă chestiune care ar putea fi dezbătută vizează evenimentele de la Primăria Mangalia, unde candidatul independent la Primăria Mangalia Mohammad Murad a cerut BEC anularea alegerilor pentru funcţia de edil.

Clotilde Armand a anunţat că va solicita Parchetului General să preia ancheta despre situaţia de la Biroul Electoral al Sectorului 1, unde este deja în desfăşurare o anchetă a Poliţiei după ce au fost semnalate nereguli grave legate de procesele verbale în care erau consemnate voturile primite de candidaţi.

În schimb, Daniel Tudorache a acuzat USR că pune presiune asupra reprezentanţilor din biroul electoral Sector 1 şi că este un lucru ilegal.

Poliţia desfăşoară cercetări in rem pentru falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale ca urmare a acuzaţiilor de fraudă la alegerile pentru Primăria Sectorului 1, opt persoane fiind deja audiate după ce luni, un apel la 112 anunţa că un bărbat, candidat al unui partid pentru funcţia de consilier, ar fi fost văzut ieşind din clădirea unde a funcţionat un birou electoral al sectorului 1, de către mai mulţi reprezentanţi ai altor partide politice, având asupra sa mai multe procese verbale. AEP verifică autenticitatea celor 473 de procese verbale găsite asupra bărbatului.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Băiatul ăsta e penibil, bai nene. Pai n-a țipat mahalagioaica de Clotilde că a fost furată la vot? De ce sa nu se numere voturile din nou să se stabilească cine are dreptate?

    1. Daca BIROUL ELECTORAL CENTRAL nu INCUVIINTEAZA RENUMARAREA VOTURILOR la SECTORUL 1,inseamna ca USR,a FURAT VOTURILE CETATENILOR din SECTORUL 1. Cred insa ca pana se v-a HOTARA BECul,IOHANNIS v-a pune PROCURORII sa il ARESTEZE pe TUDORACHE.!

      In 2016 cand USR a solicitat renumararea voturilor la sector 1, BEC-ul pe mana cu PSD-ul a zis ca nu. Acum ce tragedie, hotii de la PSD nu au putut sa fure in voie si vor renumararea voturilor. Pai hai ma sa le renumaram on toata tara, ca poate dispare PSD. Nu exista hoti mai mari ca cei de la PSD.

      Clotilde e nebună. Sacii cu voturi se afla la BEJ, procesele verbale șut tot acolo, exista oameni care pot re-numara niste saci cu voturi, nu vad care și unde e problema.

      Problema cred că e alta. Niste începători au completat greșit niste procese verbale, însă această eroare de poate îndrepta, îi chemi pe molcofanii aia de acasă și-i pui sa re-numere sacii cu voturi în prezența judecătorului și a reprezentanților partidelor și se afla care e adevărul.

      Până la proba contrară Clotilde e nebună. 

      Mai prostacule, ti-ai facut datoria , mergi si mananca rahat in alta parte.

      Du-te, bai oligofrenule si linge-o peste tot pe Clatita frantuzeasca expirata, dar macar asigura-te apoi ca nu ai ramas si cu par pe limba!

    ce repede te dai de partea intunericului!

    la trecutu-ti mare un mic viitor 

    daca nu ai in gratia serviciilor ai fi un fir de praf!

    as esti un "instrument" stimabile! 

    usr este un partid din zona ong soros , finantate din strainatate si format din securisti din tara formati de coldea , si securisti de prin strainatate de pe unde au fost si racolati de servicii straine . daca ajung la putere vor face ce a facut si coldea cu kovesi , vor sabota Romania pentru capitalul strain .

    1. Primul PAS este facut spre VANZAREA TOTALA a ROMANIEI. LA TIMISOARA,a CASTIGAT PRIMARIA un NEAMT care nu are nici macar CETATENIA ROMANA. OARE IOHANNIS cu BNDul GERMAN stiu.? FRANTUZOAICA COLTILDE,o FRANTUZOAICA care nu stie LIMBA ROMANA ,vrea sa fie PRIMAR in cel mai BOGAT SECTOR din ROMANIA.OARE de ce vor STRAINII sa fie PRIMARI in marile ORASE. Pai acolo sunt MULTI BANI de FURAT,nu in SATELE PRAPADITE ale TARII.!

    STALIN a spus să numărați bine : ca să trăiți bineeeee !!!!!

    Pai, normal ca Barnosul neomarxist nu vrea renumararea voturilor, caci astfel nu va mai iesi cheia de control din procesele-verbale, aratand fara dubii, furtul Securitati in complicitate cu Biroul Electoral!

    1. Am studiat PVurile cu probleme și nu pare frauda ci buleala de consemnare in procesele verbale. În contextul asta o numărătoare noua ar aduce lumina.. și ar fi cel mai corect demers.

      Întrebarea este de ce nu vrea nebuna de Clotilde o numărătoare corecta daca tot a început să zbiere înainte de finalizarea centralizării la BEC a proceselor verbale?? 

      Vezi ca aici conteaza si voturile anulate intentionat pt o anumita formatiune, stie Sistemul securist care!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb