Contractul de privatizare a "Petrom" va fi semnat în maxim zece zile, a anunţat ieri ministrul economiei şi comerţului, Dan Ioan Popescu. Domnia sa a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă: "Sper ca, în următoarele două zile, să se publice în Monitorul Oficial Hotărîrea de Guvern privind privatizarea «Petrom» şi apoi preşedintele Consiliului de Administraţie al OMV va stabili data semnării contractului. Cred că vor mai trece maxim zece zile". Ministrul economiei a mai precizat că astăzi va avea loc o întîlnire între preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Independente "Petrom", Liviu Luca, şi directorul general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, la care va participa şi directorul general al "Petrom", Gheorghe Constantinescu. "Vor fi prezentate în detaliu o serie de prevederi din contractul de vînzare-cumpărare, contractul colectiv de muncă şi alte aspecte pe care Liviu Luca va considera necesar să le discute", a explicat Dan Ioan Popescu.
Ministrul economiei declara, în primăvara acestui an, că firma care va cumpăra "Petrom" va stabili cîţi angajaţi vor rămîne în companie şi că statul nu va impune investitorului menţinerea unui anumit număr de angajaţi. Domnia sa preciza că un eventual proces de restructurare a "Petrom" va fi discutat împreună cu volumul de investiţii şi va fi corelat cu strategia de dezvoltare a companiei pe termen lung. Dan Ioan Popescu a mai spus că sindicatul "Petrom" va fi implicat în luarea unei eventuale hotărîri de modificare a numărului de angajaţi în perioada post-privatizare.
Contactat telefonic, Liviu Luca nu a dat mai multe detalii despre întîlnirea de astăzi cu oficialii OMV şi ne-a precizat că problema contractului colectiv de muncă a fost rezolvată încă de la începutul anului Domnia sa nu a vrut să confirme sau să infirme dacă salariaţii "Petrom" vor achiziţiona sau nu 8% din acţiunile companiei concomitent sau ulterior semnării contractului cu OMV, motivînd că orice afirmaţie în acest sens ar influenţa cotaţia acţiunilor "Petrom" pe bursă.
Nici ministrul economiei şi comerţului nu a vrut să dea detalii despre preţul final de achiziţie pentru că OMV este cotată la bursă şi orice declaraţie poate duce la fluctuaţii. "Imediat după semnare vom comunica o singură dată preţul pentru a nu repeta experienţa cu ENEL", a menţionat domnia sa.