Daniel Constantin: Legea educaţiei, un pas înapoi pentru România

F. A.
Politică / 29 martie 2010

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a participat azi la dezbaterile care au avut loc în Camera Deputaţilor pe marginea legii educaţiei naţionale. Liderul conservator a fost singurul reprezentant al opoziţiei care a partcipat la discuţii.

"Salut faptul că Guvernul şi-a amintit de nevoia de dezbatere publică a unei legi importante înainte de a fi promovată, lucru pe care nu l-a făcut în privinţa organizării alegerilor din Colegiul 19, de exemplu, când a fost aprobat un nou sistem de vot", a declarat Daniel Constantin, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Referitor la textul legii, ceea ce şochează cel mai tare este modul în care ministerul vrea să aducă elevii cu forţa la şcoală sau să-i falimenteze pe părinţi prin amenzi exorbitante pentru absenţe. Dacă facem un calcul elementar, la 4 milioane elevi, înmulţit cu amenda de 5.000 ron propusă de legea educaţiei, rezultă 20 miliarde lei, adică 5 miliarde euro. "Avem aici o lege a educaţiei, sau o lege prin care Guvernul vrea să rezolve criza din România, furând bani de la părinţi?", consideră liderul fomaţiunii conservatoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5156
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8940
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.6995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb