David Cameron: "Hamas a primit o propunere de încetare a focului timp de 40 de zile"

R.S.
Internaţional / 29 aprilie

David Cameron: "Hamas a primit o propunere de încetare a focului timp de 40 de zile"

O propunere de încetare a focului timp de 40 de zile în Fâşia Gaza asociată cu eliberarea de ostatici şi de deţinuţi a fost înaintată mişcării palestiniene Hamas, a declarat astăzi, la Riad, ministrul britanic de externe, David Cameron, relatează AFP.

"O ofertă foarte generoasă de încetare a focului de 40 de zile, de eliberare a mii de deţinuţi palestinieni în schimbul eliberării acestor ostatici" a fost făcută mişcării islamiste palestiniene, a declarat Cameron la o reuniune a Forumului economic mondial.

O delegaţie a Hamas este aşteptată luni în Egipt, unde trebuie să răspundă ultimei propuneri a mediatorilor în favoarea unui armistiţiu în Gaza, asociat cu eliberarea de ostatici, după aproape şapte luni de război între Israel şi Hamas în Gaza, informează AFP.

"Sper că Hamas va accepta acest acord şi, sincer, toată presiunea lumii şi toţi ochii ar trebui să fie pe ei astăzi pentru a le spune să accepte acest acord", a declarat Cameron.

El a adăugat că propunerea ar duce la "o oprire a luptelor pe care dorim cu toţii să o vedem, cu atâta disperare".

Egiptul, Qatarul şi SUA încearcă de luni de zile să negocieze un acord între Israel şi Hamas şi o dinamică recentă pare să sugereze un nou elan în favoarea opririi luptelor, notează AFP.

Ministrul britanic al afacerilor externe a pledat, în plus, în favoarea unui "orizont politic pentru soluţia celor două state", cu o Palestină independentă care coexistă cu Israelul.

"Responsabilii pentru 7 octombrie, liderii Hamas, ar trebui să părăsească Fâşia Gaza şi să destructureze infrastructura teroristă din Gaza", a spus el.

"Trebuie ca poporul palestinian să aibă un viitor politic, dar trebuie de asemenea ca securitatea Israelului să fie asigurată şi cele două elemente trebuie să meargă mână în mână", a conchis el, scrie AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb