De ce îşi ascunde Deutsche Bank creditele din portofoliu?

Jefuirea deponenţilor din Cipru, în urmă cu câteva luni, nu a fost un act de "răzbunare" al autorităţilor europene faţă de propria neputinţă manifestată în faţa crizei.

Nu, a fost o repetiţie cu public a scenariului care se va repeta de multe ori în Europa viitorului nu prea îndepărtat. De ce? Pentru că şansa oferită de susţinerea nelimitată a băncilor centrale nu a fost folosită de marile bănci europene pentru recapitalizare şi consolidare, ci pentru angajarea în noi tranzacţii speculative.

Comportamentul a fost similar jucătorului împătimit, care dublează miza în speranţa recuperării pierderilor trecute. Numai că aceşti "jucători" ştiau că nu riscă nimic, deoarece băncile centrale le-au asigurat spatele, iar autorităţile guvernamentale au grijă de problemele lor juridice.

Acesta se pare că este şi cazul Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania. "Creditele opace acordate de Deutsche Bank din Brazilia până în Italia ascund riscul", se arată într-un articol de ieri de la Bloomberg.

"Cea mai mare bancă a Germaniei a reuşit să crediteze firme din Brazilia până în Italia, în acelaşi timp reuşind să le facă nevăzute în bilanţul său", mai precizează autorii articolului.

Dezvăluirile publicate de Elisa Martinuzzi şi Vernon Silver au fost posibile datorită unor informaţii confidenţiale şi documente ale băncii germane "oferite" Bloomberg News.

O parte dintre aceste credite apar în documentele băncii sub numele de "operaţiuni repo îmbunătăţite" (n.a. tranzacţiile repo presupun vânzarea unor titluri financiare, vânzare însoţită de promisiunea răscumpărării acestora la o dată ulterioară pentru un preţ specificat şi au caracteristicile unui împrumut garantat). Astfel de operaţiuni au devenit comune pentru cea mai mare bancă a Germaniei începând din 2008.

Bloomberg scrie că DB a acordat credite de această natură unor bănci importante din Italia şi Brazilia, cum sunt Banca Monte dei Paschi di Siena şi Banco do Brasil. Dar cele două tranzacţii, cu o valoare totală de 2,5 miliarde de euro, nu reprezintă decât o mică parte a activelor extrabilanţiere ale Deutsche Bank.

"Cele două credite fac parte din activele extrabilanţiere ale băncii, cu o valoare totală de 395,5 miliarde de euro, deoarece sunt compensate de pasive echivalente", mai scrie Bloomberg, citând o sursă anonimă. Conform datelor raportate de bancă, activele extrabilanţiere ale DB reprezintă 19% din activele totale ale instituţiei financiare, de 2,03 trilioane de euro.

Un purtător de cuvânt al băncii a precizat pentru Bloomberg că reglementările contabile sunt urmate "meticulos şi conservator, prin luarea în considerare a spiritului lor", iar un purtător de cuvânt al auditorului KPMG, care verifică situaţiile financiare ale DB din 1990, a refuzat orice comentariu.

Şi totuşi, de ce îşi "ascunde" Deutsche Bank o parte din portofoliul de credite? Pentru că banca doreşte să ofere investitorilor imaginea unei bănci cu o capitalizare bună, suficientă să acopere pierderile potenţiale ca urmare a reducerii valorii activelor.

Iar investitorii par, deocamdată, convinşi. Pe site-ul băncii a fost anunţat, la sfârşitul lunii mai 2013, succesul unei emisiuni de obligaţiuni subordonate pe piaţa americană, în valoare de 1,5 miliarde de dolari.

Oferta iniţială a fost de 1 miliard de dolari, iar fondurile atrase sunt contabilizate drept capital de rangul 2. Ratingul acordat de Moody's acestei emisiuni este Baa3, cu doar o treaptă peste categoriile de rating speculativ.

Oare cum poate fi considerat capital bancar un credit, mai ales dacă acest credit are şi un rating inferior? Nu trebuie să ne mai mire nimic. Oricum mirajul cel mai mare este oferit de băncile centrale, care încearcă să ne convingă de faptul că tipărirea banilor este motorul dezvoltării economice.

"Fiecare miliard de euro ţinut în afara bilanţului de către Deutsche Bank umflă indicatorii sănătăţii sale financiare, inclusiv ratele de adecvare a capitalului", a declarat pentru Bloomberg profesorul Thomas Selling, de la Thunderbird School of Global Management şi fost consultant la Securities and Exchange Commission.

Bloomberg News i-a cerut profesorului Selling să analizeze documentele băncii germane aferente tranzacţiilor repo. Concluziile sale au fost că "acestea creează aparenţa unui risc mai redus în bilanţul băncii", deşi "investitorii se bazează pe situaţiile financiare pentru a obţine o opinie nedeformată privind riscul".

Înfrumuseţarea bilanţului celei mai mari bănci germane, prin tot felul de inginerii financiare, nu ar trebui să mai constituie o surpriză pentru nimeni. Thomas Hoenig, vicepreşedinte al instituţiei de garantare a depozitelor bancare din SUA şi fost director executiv al Federal Reserve Bank of Kansas City, a prezentat recent un clasament global al băncilor din punct de vedere al riscului. După nivelul gradului de leverage, definit ca raport între capital şi activele tangibile, Deutsche Bank ocupa ultimul loc, adică prezintă cel mai mare risc de insolvenţă în cazul unei noi crize financiare.

Conform estimărilor de la JP Morgan, preluate de Bloomberg, deficitul de capital al DB este de circa 12,3 miliarde de euro, dacă se includ în calculul gradului de leverage şi activele extrabilanţiere, conform propunerilor Comitetului Basel.

Înainte de declanşarea crizei financiare, gradul de leverage al băncii era în jur de 5%. Indicatorul s-a prăbuşit până la 0,5% în primele luni din 2009, iar ultimele date de la Centrul pentru Managementul Riscului de la Universitatea Lausanne arată un nivel de 1,7% la sfârşitul lunii iunie 2013.

În aceste condiţii, o scădere a valorii activelor cu mai puţin de 2% "consumă" tot capitalul băncii. Datele de la CMR mai arată că deficitul de capital al băncii era de aproape 90 de miliarde de euro la jumătatea acestui an, pe fondul unei capitalizări bursiere de circa 33 de miliarde de euro.

Vă mai amintiţi, stimaţi cititori, de băncile din Grecia sau cele din Cipru? Dacă da, atunci puteţi să nu vă mai încărcaţi memoria cu date irelevante. Adevăratele probleme ale sistemelor bancare din Europa se află în altă parte, mai precis acolo unde autorităţile europene nu doresc să se facă lumină, adică în "nucleul dur" al zonei euro.

Acesta este şi motivul pentru care Jörg Asmussen, membru al conducerii executive a BCE, a menţionat recent importanţa ajungerii la un acord asupra noului principiu care ghidează "salvarea" băncilor europene. "Bail-out-ul a ieşit, iar bail-in-ul a intrat", a declarat Asmussen în cadrul unei conferinţe recente de la Londra, făcând un apel pentru urgentarea aplicării noului cadru de acţiune, cu mult înainte de termenul prevăzut de noile înţelegeri europene.

Dar va fi suficient un bail-in, urmat şi de un bail-out, pentru "salvarea" marilor bănci europene, în condiţiile în care nimeni nu pare să cunoască adevărata lor situaţie financiară?