DE CE NU POATE FI MOLIPSITOR OPTIMISMUL BĂNCII NAŢIONALE? Inflaţia, între realitate şi fantezie

Noua realitate economică şi financiară de pe pieţele internaţionale obligă guvernele să aleagă între inflaţie şi creşterea economică. Opţiunea unei creşteri semnificative, însoţită de o inflaţie redusă, a ieşit din ecuaţie. De la începutul anului, pe lângă accentuarea presiunilor inflaţioniste, s-a remarcat şi o accelerare a ritmului de revizuire a prognozelor macroeconomice, majoritatea în sens negativ.

Cum se justifică, atunci, atitudinea relaxată a autorităţilor noastre? De ce consideră BNR că politica monetară este restrictivă şi suficientă pentru reducerea presiunilor inflaţioniste din economie, în a doua jumătate a anu-lui?

Creditul guvernamental continuă să crească accelerat, cu rate anuale de peste 60%. Masa monetară se află în aceeaşi situaţie. M1, masa monetară în sens restrâns, a cres-cut cu o rată medie lunară (!!!) de 3,76% de la începutul anului 2006. Creşterea exponenţială a volumului de bani din economie nu are cum să nu se reflecte şi în creşterea preţurilor de consum.

Deocamdată, doar bursa şi piaţa imobiliară au "beneficiat" de condiţiile monetare ultra-relaxate promovate de BNR.

Posibilitatea unor dobânzi de intervenţie de peste 10%, amintită de Guvernatorul BNR într-un interviu acordat Reuters, dovedeşte că Banca Naţională este, încă, foarte optimistă în ceea ce priveşte inflaţia. Dobânzile de pe piaţa monetară arată că optimismul BNR nu este foarte molipsitor. Dacă luăm în considerare şi ultima licitaţie a certificatelor de trezorerie cu maturitate la un an, nu ne rămâne decât să constatăm irelevanţa dobânzii de politică monetară. "Costurile rezonabile" pe care le aşteaptă Ministerul de Finanţe nu vor apare prea curând pe piaţa noastră. Peste şase luni este foarte probabil ca MEF să privească înapoi, cu o oarecare nostalgie, la dobânzile "rezonabile" de astăzi.

Bloomberg scrie că Banca Centrală a Norvegiei a crescut dobânda de intervenţie la 5,5% pentru a menţine inflaţia în jurul ţintei de 2,5%. Banca Centrală a Suediei a anunţat menţinerea unei dobânzi de 4,25% cel puţin până în 2010, pentru a aduce inflaţia sub ţinta de 2%. Rata inflaţiei din Suedia este acum de 2,3%. Banca Norvegiei mai este îngrijorată şi de faptul că o reducere a creşterii economice nu va determina şi o scădere a presiunilor inflaţioniste.

De ce este nevoie de o dobândă de intervenţie de două ori mai mare decât rata inflaţiei în cele două ţări nordice, iar la noi este suficientă o dobândă de 10% pentru a duce o inflaţie de aproape 9% în intervalul ţintă? Canalele de transmisie ale politicii monetare, insuficient dezvoltate şi cu o eficienţă redusă, conform declaraţiilor BNR, nu pot transforma dorinţa în realitate. Şi atunci, care sunt argumentele pentru susţinerea prognozelor optimiste? Condiţiile externe nu contează deloc?

Menţinerea crizei pe piaţa creditării şi lipsa încrederii investitorilor în instrumentele financiare a determinat direcţionarea unor fonduri importante către materiile prime, în special metale şi produse agricole.

O ştire dintr-un tabloid american (New York Sun) anunţa, la începutul săptămânii, ca mari lanţuri comerciale din SUA, Costco şi Wal-Mart, au început să raţionalizeze vânzările de orez, ulei şi făină din cauza raportului dintre cerere şi ofertă de pe piaţă. Înainte de a considera irelevantă ştirea, deoarece provine de la un tabloid, trebuie să amintim că Reuters şi Bloomberg au scris, în zilele următoare, despre acelaşi fenomen. Nu se mai gândeşte mass-media la sentimentul şi aşteptările populaţiei, care trebuie să stea liniştită la locul ei?

Wall Street Journal merge şi mai departe. Un editorial recent sfătuia cititorii să considere serios acumularea proviziilor de strictă necesitate, pentru că presiunile de preţ asupra producătorilor se vor transmite inevitabil şi la nivelul consumatorilor. Compararea randamentelor oferite de o serie de plasamente pe termen scurt cu ritmul de creştere al preţurilor, pentru anumite categorii de alimente, indică în mod clar câştigătorul: investiţia în stocurile de alimente. WSJ mai arată că toate condiţiile de pe piaţă susţin tendinţa de creştere accelerată a preţurilor pentru principalele materii prime agricole.

Cum va fi afectată România? Direct şi fără menajamente, ca o lovitură sub centură. Chiar şi un scenariu extrem de optimist, al unei producţii agricole record, nu este suficient pentru revenirea inflaţiei pe o tendinţă descrescătoare în 2008. Seceta de anul trecut a provocat pierderi majore, nu doar în ceea ce priveşte producţia. Veniturile nerealizate i-au lăsat pe mulţi producători fără resursele financiare necesare înfiinţării culturilor. Combustibilii şi îngrăsămintele chimice vor influenţa semnificativ preţul final al produselor agricole, indiferent de volumul şi calitatea recoltei. Varianta importurilor ieftine poate fi eliminată de pe acum, deoarece marii producători mondiali au ridicat deja bariere comerciale în calea exporturilor.

Restricţionarea severă a politicii monetare şi relaxarea cadrului fiscal sunt singurele căi de urmat pentru depăşirea crizei care se prefigurează pentru economia României.