De ce se laudă BNR că are credibilitate în timp ce ne spune că nu poate opri creşterea preţurilor?

Prima jumătate a anului s-a încheiat cu o nouă creştere peste aşteptări a inflaţiei, care a ajuns la o rată anuală de 3,9% în iunie 2021, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%. Media creşterilor lunare de ultimele şase luni a fost de 0,56%, de peste două ori mai mare decât media din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 0,26%. Dacă media lunară de 0,56% se va menţine până la sfîrşitul anului, atunci rata anuală a inflaţiei va fi de 5,9% în septembrie 2021 şi de 6,9% în decembrie 2021. Ultima prognoză a BNR pentru decembrie 2021 este de 4,1%.

Cu toate acestea, oficialii Băncii Naţionale continuă să minimalizeze fenomenul, în ciuda unor evoluţii similare pe pieţele internaţionale, şi promovează neîncetat caracterul tranzitoriu al presiunilor inflaţioniste sau aruncă vina pe factorii externi.

"Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor", se arată pe site-ul instituţiei şi nicăieri nu este precizat că obiectivul este opţional în cazul unor influenţe externe sau interne despre care se afirmă că se află dincolo de capacitate de influenţă a politicii monetare.

Iar apoi, cum poţi să foloseşti drept scuză existenţe unor preţurile "exogene", când în strategia de politică monetară se precizează că se ţinteşte inflaţia calculată pe baza indicelui preţurilor de consum? Dacă a fost stabilită o astfel de ţintă, nu înseamnă că există şi mijloace sau instrumente pentru atingerea ei?

A asigurat BNR stabilitatea preţurilor? Nici pe departe. În perioada ianuarie 2010 - iunie 2021, rata medie lunară a inflaţiei a fost de 0,24%, care nu ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare, după cum ar spune probabil oficialii de la BNR.

Ce înseamnă aceasta? Că un indice al preţurilor construit pe baza ratelor lunare ale inflaţiei raportate de INS şi o valoare iniţială de 100 de puncte în decembrie 2009 a ajuns la 138,2 puncte în iunie 2021 (vezi graficul 1).

După perioada de relativă stabilitatea de la mijlocul deceniului trecut, indicele preţurilor a revenit la creşterea accelerată, iar puterea de cumpărare a unităţii monetare a revenit la scăderea accelerată (vezi graficul 2).

Astfel, în iunie 2021 puterea de cumpărare a leului a fost cu 27,6% sub cea din decembrie 2009. Acest indicator se determină printr-o operaţie aritmetică simplă (raport al valorilor indicelui de preţ din două perioade diferite) şi este de obicei publicat pe site-urile oficiale ale băncilor centrale sau birourilor naţionale de statistică. Din păcate, o astfel de transparenţă este străină atât Băncii Naţionale a României cât şi Institutului Naţional de Statistică.

După cum se observă în grafice, creşterea preţurilor de consum din ţara noastră este "tranzitorie" de mai bine de patru ani, iar cele mai bune scenarii nu arată "ajustarea" indicelui, respectiv o creştere a puterii de cumpărare, ci doar temperarea creşterii preţurilor.

Atunci cum asigură şi menţine stabilitatea preţurilor Banca Naţională şi care sunt consecinţele neîndeplinirii obiectivului său fundamental?

Nu există consecinţe, deoarece astfel s-ar "atenta" la principiul "sfânt" al independenţei, iar stabilitatea este asigurată din vorbe, respectiv prin punerea semnului de echivalenţă între stabilitatea preţurilor şi creşterea lor exponenţială cu o rată de 2%.

Unde ne aflăm acum? Rata oficială a şomajului este scăzută, în condiţiile în care inflaţia depăşeşte semnificativ pragul superior al intervalului de variaţie din jurul ţintei, 1,5% - 3,5%, iar estimările deviaţiei PIB faţă de valoarea sa potenţială vor reveni în teritoriul pozitiv în T3 2021, conform estimărilor BNR din ultimul raport asupra inflaţiei, din luna mai 2021.

Deviaţia pozitivă a PIB-ului faţă de PIB-ul potenţial, considerată factor de creştere a presiunilor inflaţioniste, va creşte de la 0,6% în T3 2021 până la 1,8% în T3 2022 şi 2,3% în T1 2023.

Atunci de ce nu majorează BNR dobânda de politică monetară? Deoarece se află în situaţia cunoscută sub numele "dominanţă fiscală", care apare când băncile centrale ţin dobânzile la un nivel care să asigure costuri de finanţare scăzute pentru guverne. Prelungirea perioadei de menţinere a dobânzilor la un nivel scăzut artificial face imposibilă normalizarea lor ulterioară, deoarece datoria publică va intra pe o traiectorie explozivă şi va determina intrarea statului în incapacitate de plată.

În plus, prin politica sa monetară prociclică din ultimele decenii, BNR a "stimulat" financializarea economiei, iar consecinţa a fost supradimensionarea unui sector imobiliar speculativ.

O altă consecinţă a politicii monetare relaxate a fost şi descurajarea acumulării capitalului autohton, iar "rezultatele" se văd şi în adâncirea deficitelor gemene (de cont curent şi fiscal).

Strategia adoptată în ultimele decenii de majoritatea băncilor centrale, ţintirea inflaţiei, se bazează pe reguli, astfel încât să fie eliminată posibilitatea acţiunilor discreţionare.

Tocmai această transformare a reprezentat un punct fundamental al justificării independenţei băncilor centrale, însă acum băncile centrale îşi apără independenţa şi consideră absolut normale acţiunile discreţionare, care au avut ca rezultat subminarea gravă a funcţionării pieţelor, iar în unele cazuri, cum este cazul pieţei obligaţiunilor guvernamentale din SUA şi zona euro, distrugerea lor completă.

"Băncile centrale se bucură de încrederea publicului şi a investitorilor, dezamăgesc rar, în ciuda faptului că nu de puţine ori trebuie să ia decizii dificile, nepopulare", a scris recent un membru al Consiliului de administraţie al BNR.

Se bucură de încrederea publicului şi investitorilor? În care univers paralel? Oare nu au promis marile bănci centrale că măsurile de relaxare, inclusiv dobânzile negative şi pornirea tiparniţelor, vor readuce creşterea sustenabilă?

Nu a existat niciun semnal în acest sens de la depăşirea fazei acute a crizei financiare globale, iar declanşarea pandemiei a venit după mai bine de un deceniu pentru a fi folosită drept scuză.

Prin menţinerea dobânzilor la minime istorice apropiate de zero sau chiar negative băncile centrale nu au făcut decât să alimenteze bule speculative fără precedentă şi să păstreze aparenţa solvabilităţii guvernelor.

Acelaşi lucru l-a făcut şi BNR, bineînţeles la o scară corespunzătoare dimensiunilor sale.

Amânarea procesului de normalizare a dobânzilor nu va conduce la corectarea "miraculoasă" a dezechilibrelor economice, ci doar va amâna deznodământul final, în condiţiile în care se vor acumula accelerat costurile sociale, economice şi financiare ale acestor politici iresponsabile.