DE CE SE OPRESC "MOTOARELE" PESTE OCEAN? Sectorul industrial din Statele Unite a intrat în recesiune

Daniel Florness, directorul financiar al companiei americane Fastenal, componentă a indicelui S&P 500, a declarat recent pentru investitori că "mediul industrial este în recesiune", după cum scrie Bloomberg.

Fastenal furnizează o gamă largă de produse pentru industria şi sectorul construcţiilor din SUA, iar directorul său financiar este categoric în verdictul său: "Nu îmi pasă ce spun alţii, deoarece nimeni nu cunoaşte mai bine piaţa decât noi".

Indicele S&P 500 Trading Companies & Distributors a înregistrat în 2015 o scădere de aproape 20%, comparabilă cu declinul din 2008, pe fondul scăderii semnificative a comenzilor externe, în timp ce indicele S&P 500 este aproape de maximul său istoric.

Ultimele date de la Census Bureau arată o scădere anuală de 7,2% a comenzilor industriale noi în primele nouă luni ale acestui an, iar producţia industrială s-a angajat pe o tendinţă descendentă, după cum scrie Bloomberg.

Recesiunea din industria prelucrătoare se manifestă mai ales în metalurgie, unde marile companii sunt nevoite să oprească o mare parte a capacităţilor de producţie.

Alcoa, cel mai mare producător de aluminiu din SUA, tocmai a anunţat că opreşte trei dintre cele patru uzine din ţară, pe fondul supraproducţiei la nivel global şi a prăbuşirii preţurilor.

Datele de la London Metal Exchange arată că preţul aluminiului a scăzut cu peste 20% în primele zece luni ale anului.

Conform ştirii Reuters, celor trei uzine a căror producţie va fi suspendată li se adaugă o alta care va fi închisă definitiv, după suspendarea producţiei anul trecut.

"Anunţul Alcoa reprezintă o lovitură puternică pentru industria SUA", mai scrie Reuters, care aminteşte şi de costurile ridicate ale energiei şi forţei de muncă din sectorul industrial.

O altă companie din sector, Century Aluminum, consideră că importurile ieftine din China sunt de vină pentru scăderea competitivităţii producătorilor americani.

Sectorul producţiei de oţel se confruntă cu aceeaşi problemă a importurilor ieftine din China, dar, probabil în urma unei activităţi de lobby mai eficientă, a obţinut recent un succes temporar, sub forma tarifelor impuse asupra importurilor pentru anumite categorii de oţel.

O ştire Bloomberg arată că un tarif de 236% a fost stabilit pentru importul unui oţel special rezistent la coroziune, iar alte două cazuri sunt analizate de Departamentul Comerţului.

Datele de la Bloomberg arată că preţul oţelului a ajuns la minimul ultimilor nouă ani, pe fondul exporturilor masive ale Chinei, iar combinatele siderurgice din Statele Unite au fost nevoite să treacă în conservare circa 31% din capacitatea de producţie.

Nu doar China este vizată pentru introducerea unor tarife, unele chiar retroactive, la intrarea pe piaţa americană. Şase producători de oţel americani au cerut, în această vară, introducerea unor tarife suplimentare pentru importurile de oţel rezistent la coroziune din Coreea de Sud, India, Italia şi Taiwan.

Măsurile protecţioniste pentru sectorul metalurgic nu se limitează, însă, doar la piaţa americană. La sfârşitul lunii trecute, Bloomberg scria că Uniunea Europeană a adoptat un plan de protecţie a producătorilor de pe continent în faţa importurilor de oţel special pentru transformatoare din Statele Unite, Rusia, Japonia, China şi Coreea de Sud.

Până în 2020 vor fi fixate preţurile pentru acest tip de oţel, "în scopul reducerii competiţiei pentru companii cum sunt ArcelorMittal sau ThyssenKrupp".

Se pare că toate programele europene de integrare a pieţelor şi creştere a competitivităţii din ultimele decade nu sunt decât vorbe goale, în condiţiile în care un lobby "adecvat" este suficient pentru a te menţine pe piaţă.

Nu trebuie uitat, desigur, că multe dintre costurile suplimentare ale producătorilor europeni, nu doar în sectorul metalurgic, se datorează unui cadru de reglementare supradimensionat. În acest fel s-a "amorsat" un cerc vicios reglementări - costuri - tarife protecţioniste, ale cărui efecte negative sunt amplificate de încetinirea economiei globale şi contracţia comerţului global.

"Preţurile minime pentru importurile de oţel vor permite producătorilor din Uniune să revină la un nivel sustenabil al profitului", se arată în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene.

Dar de când poate fi considerat sustenabil un profit care se realizează doar prin îngrădirea competiţiei, mai ales că acuzaţiile de dumping nu sunt îndreptate doar către China, ci şi către SUA sau Japonia?

În condiţiile în care perspectivele economiei globale sunt negative, conform prognozelor oficiale, oare nu vom asista, în curând, la contramăsuri tarifare din partea partenerilor comerciali ai UE, cu potenţial de extindere şi către alte sectoare?

Înaintea unor astfel de reacţii externe, decizia CE este contestată chiar de alte companii europene. "Disputa comercială din jurul oţelului special a devenit un test al puterii de lobby a firmelor producătoare şi a celor consumatoare", mai scrie Bloomberg, în condiţiile în care producătorii de transformatoare, cum sunt Siemens, ABB sau Alstom Grid, consideră că noile preţuri ale oţelului special sunt "excesiv de mari" şi ameninţă cu mutarea facilităţilor de producţie în afara Uniunii.

Astfel de dispute se înregistrează şi în Statele Unite, iar autorităţile trebuie să decidă care sector strategic merită cea mai mare atenţie. Din păcate, toate firmele care cer protecţia statului prin intermediul tarifelor, indiferent dacă sunt din SUA sau din Europa, folosesc argumentul suprem al "importanţei strategice".

Şi astfel, autorităţile, ocupate fiind cu împărţirea favorurilor, scapă din vedere că tarifele impuse competitorilor externi nu pot inversa o tendinţă mult mai veche, cea a dezindustrializării economiilor dezvoltate, adevărata ameninţare de importanţă strategică pentru o societate prosperă.