De ce vinde China "visul american"?

China a rămas şi în iunie 2013 cel mai mare creditor al guvernului american, dar s-a întâmplat ceva care va avea profunde implicaţii pentru restructurarea ordinii monetare globale în viitorul apropiat.

Conform datelor publicate de Trezoreria Statelor Unite, portofoliul de obligaţiuni guvernamentale americane deţinut de China a scăzut cu 21,5 miliarde de dolari, până la 1,2758 trilioane de dolari. Pe fondul unor deficite externe tot mai mari, Japonia a vândut obligaţiuni guvernamentale americane de circa 20 de miliarde de dolari, iar expunerea sa totală s-a redus la 1,0834 trilioane de dolari.

Vânzările nete cumulate ale Chinei şi Japoniei au contribuit, aproape în totalitate, la înregistrarea unui nou record al ieşirilor investitorilor străini din expunerile faţă de obligaţiunile emise de guvernul SUA (vezi graficul 1).

Datele de la Trezoreria Statelor Unite arată că expunerile s-au redus cu 40,769 miliarde de dolari, iar expunerile faţă de toate categoriile de titluri financiare pe termen lung emise în SUA, inclusiv acţiuni sau obligaţiuni emise de companii, s-au redus cu 66,87 miliarde de dolari (n.a. recordul ieşirilor s-a înregistrat în august 2007 şi a fost de 72,88 miliarde).

"Vânzările nete ale Chinei pot fi o reacţie la o posibilă ieşire din programul de relaxare cantitativă", a declarat un economist din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale citat de Reuters. El a mai precizat că "administrarea rezervelor valutare a devenit mult mai proactivă".

Dar să fie doar "teama" autorităţilor chineze faţă de acţiunile Federal Reserve cea care a determinat vânzările de obligaţiuni guvernamentale americane?

Se pare că nu. Un articol de la începutul lunii august 2013 în publicaţia thailandeză The Nation arată că rezervele de aur ale Chinei continuă să crească într-un ritm foarte alert. "Importurile de aur ale Chinei din Hong Kong au fost de 1.160 de tone în prima jumătate a anului", scrie The Nation, în condiţiile în care cea mai mare economie a Asiei ocupă primul loc în clasamentul producătorilor de aur la nivel global, iar exporturile sunt nesemnificative.

Mai mult, un membru al Comitetului de Politică Monetară al Băncii Chinei a argumentat recent, într-un articol din China Securities Journal, necesitatea unui nou sistem monetar internaţional de tip Bretton Woods.

Concluzia publicaţiei thailandeze The Nation, care se regăşeşte tot mai frecvent în presa din Asia, este aceea că "trebuie să ne pregătim pentru un nou etalon aur" în cadrul sistemului monetar internaţional.

Declaraţiile lui Ben Bernanke privind posibila temperare a programului de relaxare cantitativă al Federal Reserve, de la sfârşitul lunii mai 2013, nu au influenţat doar randamentele obligaţiunilor guvernamentale americane.

Creşteri semnificative s-au înregistrat şi pentru costurile de finanţare ale Germaniei şi Marii Britanii (vezi graficul 2), în condiţiile unei corelaţii extrem de ridicate între randamentele activelor financiare la nivel global.

În timp ce randamentul obligaţiunilor americane cu maturitatea la 10 ani a înregistrat o creştere cumulată de aproape 50% de la începutul anului, creşterea pentru obligaţiunile similare ale Marii Britanii şi Germaniei a fost de circa 30%.

Acesta este contextul în care va avea loc, la sfârşitul acestei săptămâni, simpozionul de la Jackson Hole, organizat de Federal Reserve Bank of Kansas City şi întâlnirea la nivel înalt a grupului G20 din septembrie la Sankt Petersburg.

În anii precedenţi, simpozionul de la Jackson Hole era urmărit cu deosebită atenţie de o lume întreagă. Acolo se transmiteau "directivele" de politică monetară pentru pieţele financiare. Nu şi acum. Conform programului obţinut de Wall Street Journal şi MarketWatch, singurul guvernator al unei bănci centrale importante prezent la conferinţă este Haruhiko Kuroda, care îşi va expune punctul de vedere cu privire la "Dimensiunile globale ale politicii monetare neconvenţionale" (n.a. tema din acest an a simpozionului).

Este greu de crezut că cineva dintre bancherii centrali sau profesorii prezenţi la conferinţa organizată de Federal Reserve va declara că aceasta a reprezentat un eşec total, iar băncile centrale nu mai au instrumente, oricât de "neconvenţionale" ar fi ele, pentru a revigora creşterea economică.

În curând, va deveni evident că "politica monetară" a Statelor Unite a scăpat de sub controlul Fed-ului, fenomen care va fi reflectat de creşterea accentuată a costurilor de finanţare. Transmiterea acestei creşteri către economia reală va transforma "visul american" într-un coşmar, care nu mai poate fi atenuat de "morfina" banilor ieftini. Dar dacă realitatea dureroasă este medicamentul necesar acum economiei Statelor Unite?

"Motivul pentru care i se spune «visul american» este acela că trebuie să dormi pentru a-l crede", declara odată actorul de comedie şi scriitorul George Carlin.

După multe decade de creştere exponenţială a creditării, poate că nu este prea târziu ca America să se trezească acum, înainte ca deşteptarea să se facă într-un mediu ostil şi necunoscut, pe care să scrie "Pax Sinica".