De ce vrea guvernul german să ascundă extinderea sărăciei energetice?

Ce face un lider vizionar ale cărui acţiuni, mânate bineînţeles de cele mai înalte idealuri, nu doar că nu au efectul dorit, ci consecinţe adverse foarte grave?

Minte, desigur, şi caută vinovaţii peste tot, mai puţin în propria ogradă.

În Germania este altfel. Acolo liderii evită să mintă deschis, dar se pare fac totul pentru ascunderea adevărului, după cum o demonstrează blocarea constantă a unei iniţiative europene de măsurare a sărăciei energetice.

"Sute de mii de gospodării din Germania sunt deconectate în mod regulat de la electricitate sau gaze", începe un articol din revista Der Spiegel de la sfârşitul lunii trecute.

Problema "sărăciei energetice" s-a extins puternic în ultimii ani la nivel european, iar unul dintre principalii factori ai acestei tendinţe îl reprezintă marşul forţat către "energia verde", ale cărei costuri sunt suportate mai ales de către populaţie.

Majoritatea ţărilor europene, inclusiv România, au adoptat măsuri de "apărare" a companiilor în faţa creşterii costurilor energiei, iar motivul este influenţa negativă asupra competitivităţii internaţionale.

Sărăcia energetică este caracterizată prin lipsa accesului la serviciile energetice moderne şi are două aspecte principale: lipsa propriu-zisă a accesului, în absenţa conexiunilor fizice la reţea, şi sărăcia faţă de combustibil.

Sărăcia faţă de combustibil se referă la situaţia în care o gospodărie nu îşi permite serviciile energetice, deşi are acces la ele, şi se confruntă cu dificultăţi mari de a menţine locuinţa încălzită la preţuri accesibile.

Der Spiegel scrie că "în fiecare an mai mult de 300.000 de gospodării sunt decuplate de la reţeaua electrică şi circa 60.000 sunt decuplate de la reţeaua de gaze".

Cu toate acestea, "Germania şi-a exprimat opoziţia faţă de introducerea oricărei expresii care poate fi interpretată drept obligaţie cu privire la măsurarea sărăciei energetice", se arată într-un document diplomatic confidenţial obţinut de revista germană.

Încercarea autorului articolului de a afla motivul pentru care este refuzată iniţiativa europeană de măsurare a sărăciei energetice nu a primit niciun răspuns de la Ministerul Economiei.

Creşterea accelerată a preţului final al energiei electrice a fost analizată şi într-un articol recent de pe site-ul ziarului Die Welt, referitor la "ipocrizia Germaniei cu privire la protecţia mediului".

Conform datelor prezentate, reţeaua de transport a electricităţii din Germania a devenit mult mai instabilă, iar costurile au crescut ca urmare a volatilităţii producţiei la nivelul unităţilor solare şi eoliene.

Agenţia federală care o administrează (Bundesnetzagentur) arată o creştere a costului stabilizării până la 1,4 miliarde de euro în 2016, semnificativ peste nivelul din anul precedent, de 1,1 miliarde.

Costuri suplimentare de circa 600 de milioane de euro au apărut şi ca urmare a opririi temporare a unor unităţi eoliene şi solare, a căror producţie nu putea fi preluată de reţea.

În condiţiile în care li se cere să oprească producţia, producătorii de energie din surse solare sau eoliene sunt plătiţi şi dacă nu trimit nimic în reţea.

În factura de energie electrică a consumatorilor din Germania este inclus un tarif de 6,96 eurocenţi pe kWh pentru întreţinerea reţelei de distribuţie şi altul de 6,69 eurocenţi pe kWh pentru subvenţionarea "energiei verzi".

Datele preluate de Die Welt mai arată că valoarea totală a taxelor şi tarifelor incluse în costul final al energiei electrice care ajunge la consumatorul final este de circa 16 eurocenţi pe kWh, dintr-un total de 29,44 eurocenţi pe kWh.

Recent, s-a încheiat la Berlin a noua reuniune anuală a miniştrilor şi a reprezentanţilor din 35 de ţări în cadrul Petersberg Climate Dialogue.

Această întâlnire informală, din 18-19 iunie 2018, a avut ca scop evaluarea implementării Acordului de la Paris şi pregătirea Conferinţei ONU privind schimbările climatice din decembrie 2018 (COP24), de la Katowice, în Polonia.

În cadrul întâlnirii, unde a ţinut un discurs şi cancelarul Angela Merkel, ministrul federal al mediului, Svenja Schulze, a declarat că "este dureros pentru mine să precizez că vom rata ţintele pe care ni le-am stabilit pentru 2020".

Aceasta nu a împiedicat-o pe doamna Schulze să redirecţioneze atenţia către ţintele din 2030, pentru îndeplinirea cărora "toate sectoarele economiei trebuie să contribuie cu reduceri ale emisiilor de gaze", în special sectorul transporturilor, unde "nivelul emisiunilor a rămas la nivelul anului 1990".

Cotidianul Suddeutsche Zeitung scrie că "Germania se teme că îşi pierde credibilitatea în ceea ce priveşte protecţia mediului", în condiţiile în care "este o ţară a lignitului", după cum arată cota importantă a producţiei de electricitate pe bază de cărbune.

Pentru ca ironia amară a luptei împotriva schimbărilor climatice să fie completă, organizaţia neguvernamentală Climate Action Network Europe a publicat recent un clasament al gradului de îndeplinire a obiectivelor asumate în cadrul Acordului de la Paris de către ţările din UE, de la a cărui semnare au trecut deja trei ani.

Pe primul loc, cu 100%, se află "Nimeni", urmat de Suedia (77%), Portugalia (66%) şi Franţa (65%). Germania se află pe un "onorabil" loc opt, cu 45%, în prima parte a categoriei "slabe" din clasament, iar România şi Cehia se află la egalitate pe locul 20, cu 33%.

Dar ironia nu se opreşte aici. Pe ultimul loc în clasamentul de la CAN Europe se află Polonia, cu un grad de îndeplinire a obiectivelor de 16%, adică exact ţara care va organiza Conferinţa ONU privind schimbările climatice din 2018.

Toate acestea nu sunt, probabil, decât nişte sincope neglijabile în marşul neîntrerupt către salvarea planetei, în paralel cu stimularea monetară a unui consum cât mai mare, deoarece toată lumea ştie că legile fizicii pot fi suspendate prin decret.

Tocmai de aceea, perspectivele sunt deosebit de "luminoase", după cum arată şi ultimul raport anual al firmei de consultanţă Bloomberg New Energy Finance (BNEF), unde se arată că aproape 50% din energia electrică se va obţine din surse regenerabile până în 2050, iar cărbunele va reprezenta doar 11%.

"Investiţiile necesare pentru centralele fotovoltaice şi cele eoliene sunt deja mai mici decât cele pentru centralele pe gaz sau cărbune", se mai arată în raportul de la BNEF, iar cererea totală de electricitate pentru automobilele electrice va ajunge la 9% din cererea totală până în 2050, respectiv 3,461 TWh.

Din păcate, informaţiile referitoare la gradul de încărcare şi de stabilitate a reţelelor electrice în urma creşterii accelerate a numărului de autovehicule electrice nu sunt la fel de precise, iar "viteza" de acţiune a autorităţilor de până acum nu oferă prea multe motive de optimism.

Se pare că singura certitudine este creşterea gradului de sărăcie energetică, însă dacă fenomenul va fi ignorat, cum face acum Germania, atunci se poate spune că nu există şi autorităţile pot continua să se laude cu lupta lor eroică, pe banii altora, pentru salvarea planetei.

Iar în cei peste 30 de ani care vor trece până în 2050, poate va apărea şi o "fractură" în continuumul spaţiu-timp, prin care să se strecoare căpitanul Jean-Luc Picard cu o încărcătură de cristale de dilitiu şi să rezolve pentru totdeauna restricţia energetică a creşterii infinite.