De Întâi Mai, liber pentru toată lumea, inclusiv Vîntu!

D.N.
Ziarul BURSA #Politică / 26 aprilie 2013

De Întâi Mai, liber pentru toată lumea, inclusiv Vîntu!

Sorin Ovidiu Vîntu va sărbători Paştele acasă, după ce chiar în "ziua internaţională a muncii" va părăsi penitenciarul. Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bucureşti - Jilava, comisarul Cristian Erving Micu, ne-a confirmat că pe 1 mai Sorin Ovidiu Vîntu va fi pus în libertate. La această dată expiră termenul de 1 an de închisoare, la care omul de afaceri a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti. În acest dosar, Sorin Ovidiu Vîntu a fost acuzat că l-a şantajat pe omul de afaceri Sebastian Ghiţă. Iniţial, Judecătoria Sectorului 1 decisese condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la şase luni de închisoare dar la recurs pedeapsa a fost dublată. În ultimul an, Sorin Ovidiu Vîntu a făcut mai multe cereri de eliberare condiţionată, toate fiind res-pinse în instanţă, ultima chiar luna trecută, motivul judecătorilor fiind acela că "inculpatul nu a fost disciplinat în penitenciar" şi a folosit în repetate rânduri telefoane mobile.

Potrivit procurorilor, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns pe Sebastian Ghiţă să le ofere 150.000 de euro ori să accepte ruperea unui contract cu scopul obţinerii, în folosul lor, de beneficii materiale.

Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar prin ameninţarea cu uciderea lui Sebastian Ghiţă, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice. Mijloacele întrebuinţate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să creeze temere părţii vătămate, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul inculpatului Ion Ilie Cezar suma de bani urma să ajungă la inculpatul Vîntu în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpaţi, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit, au precizat procurorii. Celălalt inculpat, Ilie Cezar, a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare, pentru aceeaşi infracţiune, decizia instanţei fiind definitivă. Imediat după aflarea deciziei, Sorin Ovidiu Vîntu a intervenit în direct la TV, anunţând că va da în judecată mai multe persoane, printre acestea aflându-se preşedintele Traian Băsescu, dar şi pe procurorul general Laura Codruţa Kovesi: "E o bătaie de joc la adresa actului de jus-tiţie."S-a legiferat tentativa de furt a lui Sebastian Ghiţă, cu complicitatea procurorului general Laura Kovesi şi sub patronajul lui Traian Băsescu. După ce voi executa pedeapsa, le voi urmări în justiţie pe toate aceste canalii: pe Laura Kovesi, pe Traian Băsescu. Am dovezi directe împotriva lui Traian Băsescu". Sebastian Ghiţă a relatat instanţei că a acceptat o întâlnire cu Sorin Ovidiu Vîntu la o benzinărie de pe autostrada Bucureşti-Piteşti, unde a avut loc discuţia în care omul de afaceri făcea referire la faptul că a ucis rakeţi pe dea-lurile Moldovei: "Bă, eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sunt. Prietenul tău Măgureanu îţi poate confirma că mi-a dat ok-ul ca să împuşc rakeţii de pe teritoriul României. Şi că am împuşcat sute, nu zeci, sute. Şi când spun împuşcat, mă refer la propriu. Eu vorbesc clar, nu mi-e teamă că ai ceva pe tine. Ca tine, la modul cel mai serios, am îngropat prin dealurile de prin Moldova". Sebastian Ghiţă a înaintat, în aprilie 2011, Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o plângere în care îl acuza pe Sorin Ovidiu Vîntu de ameninţare şi şantaj.

Conform actelor oficiale, Sorin Ovidiu Vîntu nu mai are niciun fel de influenţă directă la Realitatea TV. Potrivit documentelor depuse la Oficiul Registrului Comerţului, acţionariatul societăţii Realitatea Media SA, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii de ştiri Realitatea TV, a fost modificat pe 8 martie 2013. Din acţionariatul Realitatea Media SA, care se află în insolvenţă, nu mai fac parte nici omul de afaceri Elan Schwartzenberg şi nici copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu. Acum, asociatul majoritar al Realitatea Media SA este societatea Strategies Research Invest-ments SRL (86,513817357%), ai cărei acţionari sunt: Cozmin Guşă (50%) şi Maricel Păcuraru (50%). Ceilalţi asociaţi ai Realitatea Media SA sunt: Sindicatul Naţional "Petrom-Energie" (5,423391979%), PSV Company SA (7,555789039%), SC Global Video Media SRL (0,507001207%), Florin Bercea (0,000000139%), care este şi administrator special al Realitatea Media SA, Eugen Gheorghe Luha (0,000000139%), Gheorghe Cris-tian Toroipan (0,000000139%).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb