De la 1 august, va fi sistată primirea cererilor de finanţare pentru proiecte Sapard

C.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 iulie 2006

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va fi obligată ca începând cu 1 august 2006 să sisteze primirea cererilor de finanţare pentru proiectele SAPARD, ca urmare a depăşirii fondurilor alocate României prin programul SAPARD.

Fondurile aferente acestui program european se ridică la un total de 1,5 miliarde de euro, cererile de finanţare fiind în acest moment de peste 1,63 miliarde de euro. Astfel, ultima zi în care se mai pot depune proiecte SAPARD este 31 iulie 2006, ora 16:00. "Comparativ cu fondurile alocate prin programul SAPARD, valoarea proiectelor prin care se solicită fonduri nerambursabile atinge un procent de 108 la sută, astfel că începând cu luna august, nu vom mai primi nici o cerere de finanţare. În ultima vreme a avut loc o adevărată explozie de solicitări de fonduri SAPARD", a declarat directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Dan Gherghelaş.

Dacă media lunară a solicitărilor de fonduri a fost de 160 de proiecte în perioada 2005 - 2006, de la începutul acestui an, media lunară înregistrată a crescut la 290 de proiecte, iar în ultimele luni media depăşeşte 700 de proiecte depuse spre aprobare. Până la această dată au fost depuse în total 5.118 de cereri de finanţare, în valoare de 1,63 miliarde de euro, dintre care 3.883 de cereri în valoare de 1,18 miliarde de euro au fost deja declarate eligibile. Restul cererilor de finanţare (1.235 de cereri de finanţare) sunt în diferite etape de verificare şi evaluare. Toate cererile de finanţare care sunt depuse până la finalul lunii iulie şi sunt declarate eligibile, dar pentru care nu vor mai exista fonduri disponibile, vor intra pe o listă specială de aşteptare. "În cazul în care reziliem anumite proiecte pentru ne-respectarea procedurilor SAPARD, fondurile aferente acelor proiecte reziliate vor fi imediat alocate pentru finanţarea proiectelor din lista de aşteptare. Aceeaşi destinaţie o vor avea şi economiile de sume înregistrate pe parcusul derulării proiectelor în execuţie, eco-nomii ce pot rezulta în urma parcurgerii procedurilor de achiziţii sau din constatarea neeligibilităţii anumitor chel-tuieli", a menţionat Dan Gherghelaş.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb