DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI Creştere de 29% pentru acţiunile Fondul Proprietatea

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 august 2019

Creştere de 29% pentru acţiunile Fondul Proprietatea

Miercuri, preţul titlului FP a atins un nou maxim istoric, de 1,14 lei

Marcel Murgoci, Estinvest: "Probabil, discuţiile despre posibila listare a Hidroelectrica, au susţinut cotaţia FP"

Simion Tihon, Prime Transaction: "Dacă ne uităm la operaţiunile făcute de FP în ultimii ani, deşi în contradicţie cu declaraţiile administratorului Fondului, sunt de părere că mai degrabă vorbim despre dezinvestire"

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au cunoscut o creştere de 29,1% de la începutul anului (peste cea a indicelui BET al cărui avans a fost de 25,16%), într-o tendinţă ascendentă pe care cotaţia FP a descris-o în 2019 şi de-a lungul căreia nu numai că a recuperat integral căderea preţului acţiunii de la finele anului trecut şi începutul lui 2019, precipitată de măsurile incluse în OUG 114, dar a urcat şi la maxime istorice, cel mai recent fiind cel de la mijlocul acestei săptămâni, de 1,14 lei.

A fost un trend alimentat de rezultatele financiare în creştere raportate de FP în primul semestru al anului curent, de dividendul de 0,0903 lei/unitate, cu un randament brut de 11% în momentul anunţului propunerii, precum şi de cel de-al zecelea program de răscumpărare de acţiuni FP, ce a demarat la începutul anului şi care a inclus şi o ofertă publică de răscumpărare de acţiuni derulată la preţul 1,21 lei/titlu, cu circa 13% mai mare decât cotaţia FP din ziua anterioară publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru aprobarea operaţiunii de piaţă.

Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul casei de brokeraj Estinvest, ne-a declarat: "În opinia mea, aşteptările erau ca, după încheierea ofertei de răscumpărare de acţiuni (n.r. în data de 19 august), preţul acţiunii FP să stagneze sau chiar să înregistreze o uşoară scădere. Dar, discuţiile din ultimul timp des­pre posibila listare a Hidroelectrica, una dintre cele mai bune societăţi din portofoliul Fondului, probabil că au susţinut cotaţia FP. Se creează premisele ca, prin listare, să crească Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN), iar piaţa anticipează asta".

Directorul de la Estinvest a punc­tat că, în plus Fondul a raportat rezultate financiare bune, fapt ce se reflectă şi creşterea cotaţiei.

"De altfel, FP a avut până acum un an foarte bun, ceea ce se vede în reducerea discount-ului dintre VUAN şi preţul din piaţă la circa 25%, iar dividendele oferite în ultimii doi ani au fost consistente", a spus Marcel Murgoci.

Pe de altă parte, în primul semestru din 2019, Fondul şi-a vândut întreaga participaţie de 2,4% la BRD - Groupe Societe Generale (BRD), pentru suma de 200,9 milioa­ne de lei, rămânând astfel fără acţiuni bancare în portofoliu.

Simion Tihon, Prime Transaction: "Probabil, pe termen lung, Fondul va fi din ce în ce mai mic, până când nu va mai prezenta interes pentru Franklin Templeton"

Simion Tihon, broker în cadrul Prime Transaction, ne­-a transmis: "Consider că Fondul Proprietatea a avut o strategie de succes, care a servit atât acţionarilor Fondului cât şi întregii pieţe de capital, prin majorarea free-float-ului unor companii mari. Dacă ne uităm la achiziţiile/vânzările făcute de FP în ultimii ani, deşi în contradicţie cu declaraţiile administratorului Fondului, sunt de părere că mai degrabă vorbim despre dezinvestire".

Brokerul de la Prime Transaction a punctat că, exceptând unele majorări de capital social, la care Fondul a participat pentru a-şi păstra deţinerea în respectivele societăţi, în ultimii ani FP a realizat doar vânzări, ceea ce nu a fost deloc rău pentru acţionari.

"Vânzările de active, urmate de programele de răscumpărare şi reducerile de capital social prin distribuţii în cash au fost o reţetă de succes pentru acţionari. Dacă facem o comparaţie cu SIF-urile, atunci cu atât mai mult putem spune că strategia FP a fost eficientă pentru acţionari", a spus Simion Tihon.

Brokerul a punctat că, pe termen lung, probabil Fondul va fi din ce în ce mai mic, iar la un moment dat nu va mai avea dimensiunea necesară pentru a prezenta interes pentru un administrator de calibrul Franklin Templeton.

"Au mai rămas doar doi emitenţi mari în portofoliul FP: deţinerea de la Hidroelectrica (echivalentul a 37,9% din Valoarea Activului Net - VAN) şi cea de la OMV Petrom (echivalentul a 21,6% din VAN), ceea ce reprezintă în total aproape 60% din Valoarea Activului Net. Este cunoscută intenţia Fondului de a vinde pachetul de acţiuni de la Hidroelectrica, iar în cazul Petrom mă aştept ca, la un moment dat, să fie scos la vânzare un nou pachet de acţiuni. Cash-ul rezultat cred că va fi direcţionat la fel ca şi până acum, adică spre acţionari şi nu spre alte investiţii".

La rândul său, Marcel Murgoci ce conduce operaţiunile casei de brokeraj Estinvest, ne-a precizat: "Cel puţin până acum, Fondul Proprietatea a avut o strategie orientată către maximizarea beneficiilor acţionarilor, prin distribuţii de numerar sau acordarea de dividende şi răscumpărări de titluri din piaţă. Practic, FP se limitează la listarea societăţilor pe care le are în portofoliu şi vânzarea de active în momentul când apar oportunităţi, fără a face investiţii. Rămâne de văzut ce are în vedere Fondul în următorii câţiva ani de zile. Dacă va mai exista sau nu, sau dacă îşi va schimba strategia".

Legat de factorii ce au potenţialul de a influenţa preţul acţiunii FP în următoarele şase luni, Simion Tihon de la Prime Transaction, ne-a precizat: "Listarea Hidroelectrica sau orice apropiere de acest lucru ar avea un impact pozitiv pentru FP. Pe de altă parte, alte vânzări de active, dacă sunt de o dimensiune considerabilă, pot influenţa pozitiv evoluţia cotaţiei Fondului".

Brokerul a punctat că, pe lângă mişcările din portofoliul FP, dinamica sectorului energetic reprezintă un factor cu un impact indirect pentru evoluţia preţului titlurilor Fondului.

"Modificările legislative au şi ele capacitatea de a influenţa mişcarea preţului acţiunilor, iar un exemplu bun în acest sens ar fi OUG 114 din luna decembrie a anul trecut", a conchis Simion Tihon.

Ieri, cotaţia FP a stagnat la 1,14 lei, ceea ce raportat la Valoarea Unitară a Activului Net de la finele lunii iunie, de 1,5389 lei, oferă un discount de tranzacţionare de 25,92%.

La finele lunii mai a acestui an, cotaţia Fondului a atins pentru prima dată de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti preţul de 1 leu/titlu, echivalent cu valoarea nominală la care au fost despăgubite persoanele care au fost expropriate abuziv de către regimul comunist.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. '''''' AM PRIMIT 1 MANDAT CLAR , DIN PARTEA ''''' ACTIONARILOR !!! '''''; INTENTIONAM , SA-L ONORAM ; AM FACUT ''''' EFORTURI ''''' ; '''''' FACEM EFORTURI !!! ''''' ; '''''' IN URMA EFORTURILOR NOASTRE , AM ERUSIT , SA ; '''''' CE , '''''' EFORTURI '''''' , A FACUT ??? A TRAS LA PLUG , IN LOCUL BOILOR ??? SE VEDE TOTUSI , DUPA FATA LUI , CA E FOARTE OSTENIT !!! MUNCESTE FIZIC , SARACUL !!! AL PLANG !!! AU VANDUT , PE MAI NIMIC , APROAPE TOATA MANDRIA ACESTEI TARI , PRABUSIND PRETURILE DIN PIATA , ROMGAZ , TRANSGAZ , BANCA TRANSILVANIA , BRD , MARE PARTE DIN SNP , etc , etc ; CE SA CUMPERE ACUM , IN LOCUL LOR ??? SUA , JAPONIA , CHIAR SI EUROPA , AU ACUM BURSELE APROAPE '''''' DE CREASTA VALULUI '''''' !!! 10 ANI , AU TOT CRESCUT !!! CHIAR , SANT CURIOS , DACA AR VREA SA CUMPERE , '''''' CEVA '''''' , ACUM , CE SA CUMPERE ???

    1. Nici nu vor sa cumpere ceva. Lichideaza și gata.

      Corect, the american way, rad tot, si fug cu buzunarele pline in alte tari din lumea a3-a.

    Va multumim pentru informare.

    Asteptam cu placere si alte articole despre emitenti. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb