DE ZIUA MUNCII, 1 MAI:  PSD şi sindicatele pun la cale proteste la nivel naţional

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 15 aprilie 2010

PSD şi sindicatele pun la cale proteste la nivel naţional

Social-democraţii pregătesc, pentru data de 1 Mai, protes-te sociale la nivel naţional, pentru a "demonstra forţa organizaţiilor judeţene ale PSD", se arată într-un document intern al partidului, obţinut de Agerpres. Documentul s-a aflat, ieri, pe ordinea de zi a Comitetului Executiv Naţional al PSD. Conform sursei citate, în contextul protestelor sociale şi al accentuării problemelor economice, "PSD are obligaţia de a arăta că tratează cu deosebită importanţă ziua de 1 Mai".

În document de arată: "Principalul partener al PSD în această zi va fi mişcarea sindicală. Împreună cu sindicatele, ziua de 1 Mai va fi marcată de mitinguri şi mesaje politice. Elementul central este legat de semnificaţia iniţială a sărbătorii, respectiv marcarea câştigării dreptului de muncă (ziua garantată de muncă de 8 ore). Aceasta înseamnă renunţarea la atitudinea festivistă în favoarea celei grave, alături de concentrarea resurselor umane şi materiale ale partidului pentru organizarea de astfel de evenimente".

Social-democraţii vor ca mesajul principal al acţiunii să fie "PSD luptă pentru dreptul românilor la muncă, împotriva şomajului şi împotriva Guvernului care transferă costurile crizei economice pe umerii oamenilor simpli".

"PSD cere demisia acestui Guvern şi reafimarea ca priorităţi a apărării drepturilor celor mulţi, a creării şi protejării locurilor de muncă şi a susţinerii celor slabi în aceas-tă perioadă dificilă", se mai arată în text.

Până sâmbătă, 17 aprilie, fiecare organizaţie trebuie să trimită către secretariatul general al PSD datele de contact ale celor responsabili de organizarea unor astfel de eve-nimente.

Totodată, până la 20 aprilie, organizaţiile trebuie să realizeze un calendar comun de acţiuni de protest împreună cu structurile sindicale judeţene, care va fi transmis către cabinetul preşedintelui formaţiunii.

În document se mai menţionează că baza logistică necesară se va stabili de comun acord cu Secretariatul general al PSD, aici fiind vorba des-pre oameni care să asigure filmarea şi fotografierea evenimentelor, amenajarea unei scene, staţii de amplificare, realizarea de steaguri, bannere, dar şi tipărirea unor materiale de promovare, după conceptul central.

Potrivit planului stabilit de conducerea PSD, liderii locali trebuie să organizeze conferinţe de presă, împreună cu liderii sindicali de la nivel teritorial, în care să fie trans-mise mesaje de solidarizare cu oamenii care au fost afectaţi de criză şi în care să se ceară Guvernului să protejeze locurile de muncă importante din educaţie, sănătate, precum şi pe cele din mediul privat.

În document se mai arată: "Pentru aceste conferinţe de presă se va primi de la centru un punctaj detaliat de mesaje până la finalul acestei săptămâni. Acest punctaj va cuprinde mesaje obligatorii de atins alături de cele cu semnificaţie importantă la nivel local".

Mitingurile trebuie organizate într-o piaţă centrală din oraşele res-pective şi vor fi însoţite sau nu de un marş de protest în faţa prefecturilor.

În documentul citat se mai arată: "La acestea se va aborda o atitudine serioasă, gravă, dinamică, marcată de importanţa momentului şi de semnificaţia socială gravă a situaţiei. Se vor organiza scene, în fiecare locaţie, pentru a permite liderilor locali să transmită mesaje celor prezenţi. Se va difuza, la fiecare miting, imnul partidului (Hora Unirii)".

Fluturaşii vor fi realizaţi după modelul venit de la centrul formaţiunii şi vor conţine news-letter-uri de partid şi mesaje ale liderului Victor Ponta, urmând să ajungă în posesia liderilor locali până cel târziu la 26 aprilie.

Nici mediatizarea evenimentului nu este omisă, fiecare lider de organizaţie fiind îndrumat să participe, împreună cu lideri sindicali, atât pe 1 Mai, cât şi pe 2 mai, la cât mai multe emisiuni locale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb