Clienţii cu credite în franci elveţieni (CHF) continuă să ne trimită sesizări la Redacţie referitoare la situaţiile cu care se confruntă în relaţia cu băncile de la care s-au împrumutat.
Ultima sesizare de acest gen a venit din partea unui debitor al Bancpost, ce reclamă faptul că, deşi a câştigat în instanţă un proces cu banca în urma căruia aceasta din urmă i-a returnat, printre altele, contravaloarea comisionului de administraţie plătit în ultimii zece ani, totuşi acest comision apare în continuare în graficul de rambursare.
Beneficiarul creditului de 33.000 de CHF, contractat în anul 2008 pentru o perioadă de 26 de ani, ne-a precizat: "Ca urmare a sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Deva şi rămasă definitivă prin decizia Tribunalului Hunedoara, Bancpost a fost obligată la plata următoarelor sume: 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată din fond, sumele reprezentând comisionul de acordare a creditului de 2% şi comisionul de administrare lunară în cuantum de 0,2% aplicat la valoarea creditului, dobânda legală aferentă acestor comisioane, începând de la data plăţii până la achitarea efectivă a acestor sume, precum şi la desfiinţarea unor clauze contractuale prevăzute în contractul de credit ipotecar.
Prin dosarul de executare silită am primit sumele mai sus menţionate, inclusiv pe cea care reprezintă contravaloarea comisionului de administrare achitată începând din 2008, însă banca nu a desfiinţat clauza contractuală privind acest comision, pe care continuă să îl solicite.
În aceste condiţii, am cerut Bancpost să elimine comisionul de administrare din graficul de rambursare, dar funcţionarii băncii au avut un comportament inadecvat, chiar agresiv, şi nu au operat modificarea solicitată".
Menţionăm că, după achiziţia Bancpost de către Banca Transilvania, creditele cesionate de Bancpost către acţionarul său Eurobank au fost preluate de Piraeus Bank România, recent cumpărată de fondul de investiţii J.C. Flowers. Creditul despre care vorbim este şi el administrat de Piraeus Bank.
În acest context, debitorul Bancpost a făcut o solicitare şi la Piraeus Bank România pe subiect, însă, până vineri, nu primise niciun răspuns de la instituţia bancară.
Domnia sa ne-a mai precizat că, după decizia instanţei, nu a mai plătit comisionul de administrare solicitat de bancă, însă cu plata principalului şi a dobânzii este la zi. Debitorul a conchis: "După ce am câştigat în Apel procesul cu banca, Bancpost a depus un recurs, însă, conform deciziei ICCJ nr. 52 din 18 iunie 2018, doar pentru procesele deschise după 20 iulie 2017 se mai poate depune recurs, procesul meu fiind demarat în iunie 2016".
Piraeus Bank nu a răspuns solicitării BURSA pe subiect, până la închiderea ediţiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2018, 08:52)
nu va trimitea manole pe fiecare sa negociati cu banca sau sa le dati in judecata, in curand or sa apara dosare in justitie pt fiecare credit acordat. asa sunt judecatorii ocupati si hoti liberi. asa isi mananca in tihna dragnea si pensia nu numai agoniseala sa trudita dupa 20-25 de ani de lucrat ca bugetar in folosul comunitatii
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2018, 13:07)
Iohannis nu va avea șansa asta. La el este escrocherie pe față, hotărârile sunt definitive, ANAF-ul îl va executa, iar după mandat urmează pârnaia.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2018, 09:47)
Sa trimita graficul de rambursare in Parlament,Guvern si BNR....sa vada toata tot poporul ce fac BANCILE STRAINE IN ROMANIA....
3. fără titlu
(mesaj trimis de Georgel în data de 30.07.2018, 22:44)
Treaba cu Bancpost sta asa: unele credite au fost vandute catre BT si sunt denumite in limbajul intern al Bancpost drept ''perimetrul A'', ioar altele au ramas in portofoliul lui Eurobank, denumite ''perimetrul B'', care au fost intre timp RE-CESIONATE in Olanda la srl-ul care este tot al lui Eurobank Ergasias. In martie-aprilie 2018 clientii care au ''ramas'' la Eurobank (perimetrul B) au primit o notificare in sensul asta. daca omul din articolul de fata a primit aceasta notificare de cesionare a creditului lui catre Eurobank, atunci trebuie sa deschida un proces prin care cheama in judecata pe Eurobank pentru orice suma VIITOARE (comision de administrare de acum incolo), iar Eurobank poate fi citata la agentul sau din Romania, adica Piraeus Bank. Daca nu a fost notificat, inseamna ca a ramas in perimetrul A si trebuie sa dea in judecata pe Bancpost, iar din ianuarie 2019 incolo pe Banca Transilvania, pentru ca Bancpost se va desfiinta. Niste ... !