Debitul Dunării creşte în următoarele zile până la 7.300 mc/s, peste media lunii martie

B.F.
Miscellanea / 8 martie 2020

Debitul Dunării creşte în următoarele zile până la 7.300 mc/s, peste media lunii martie

Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea de 7.300 metri cubi/secundă (mc/s), peste media multianuală a lunii martie, conform prognozei realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 7 - 14 martie 2020.

"Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în primele patru zile până la valoarea de 7.300 mc/s, apoi staţionar cu tendinţă de scădere la sfârşitul intervalului, situându-se peste media multianuală a lunii martie (6.700 mc/s), exceptând prima zi a intervalului. În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere în prima parte a intervalului la Gruia şi pe sectorul Zimnicea - Tulcea şi în scădere pe sectorul Calafat - Tr. Măgurele şi în general în scădere în parte a doua a intervalului",anunţă hidrologii.

Pentru luna martie, debitul maxim al Dunării a fost estimat în prognoza trimestrială la 7.500 mc/s, iar cel minim la 4.000 mc/s, faţă de media lunii, de 6.700 mc/s.

Prognoza pe râurile interioare pentru perioada 8 - 14 martie 2020 arată că în prima jumătate a intervalului de prognoză debitele medii zilnice vor fi în general în creştere, datorită precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării. În partea a doua a intervalului, debitele vor fi în creştere prin propagare pe cursurile inferioare ale râurilor mari şi în scădere pe celelalte.

Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri) existente pe unele râuri din bazinul superior al Bistriţei vor fi în diminuare, restrângere şi eliminare.

Potrivit INHGA, în luna martie 2020, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50 şi 80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80 - 100%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mare, Arieş, Bistriţa, pe cursurile superioare ale Mureşului, Târnavelor, Oltului, Trotuşului şi pe cursul Prutului, respectiv mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice Vedea, Rm. Sărat, Bârlad, pe cursul inferior al Olteţului şi pe afluenţii Prutului.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb