Debut negativ de săptămână la BVB

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 martie 2020

Debut negativ de săptămână la BVB

Actualizare

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii în scădere, deprecierile fiind situate între 2,46% pentru BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), care a coborât la 37.565,91 puncte, şi 4,2% pentru BET, ce cuprinde cele mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, care s-a depreciat până la 7.038,95 puncte.

Indicele compozit BET Plus, ce reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 37 de titluri ale pieţei noastre, a scăzut cu 4,17%, la 1.054,46 puncte, în timp ce indicele BET-NG, al sectorului energetic şi utilităţilor, a coborât cu 3,45%, până la 540,09.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au angrenat cel mai mare rulaj, de 20,08 milioane de lei, preţul titlurilor instituţiei de credit depreciindu-se cu 6,94%, până la 1,61 lei.

Locul al doilea în clasamentul valorii tranzacţionate a fost ocupat de titlurile Romgaz (SNG), care au încheiat ziua bursieră la preţul de 11,18 lei/acţiune, în scădere cu 2,64%, în condiţiile unor transferuri în sumă de 11,18 milioane lei.

Acţiunile FP au terminat şedinţa bursieră la preţul unitar de 1,03 lei, în declin cu 1,9%, pe fondul unei valori tranzacţionate de 10,65 milioane de lei.

Valoarea transferurilor s-a ridicat la 75,86 milioane de lei, peste media zilnică a acestui an, de 60,8 milioane de lei, circa zece milioane de lei provenind din două tranzacţii de tip "deal", cu acţiuni FP.

Actualizare

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti au deschis cu scăderi semnificative şedinţa de tranzacţionare de astăzi, după o oră de la debutul zilei bursiere deprecierile fiind cuprinse între 4,81% pentru BET-BK, reperul fondurilor de investiţii în acţiuni şi 5,58% pentru indicele energetic BET-NG.

BET, principalul indice al pieţei noastre de capital, afişa un declin de 5,14%, până la 6.965,83 puncte, fiind pentru prima dată din luna februarie a anului trecut când coşul de acţiuni se găseşte sub pragul de 7.000 de puncte.

Sunt căderi în ton cu cele din pieţele europene, apărute în condiţiile în care numărul cazurilor de coronavirus şi a deceselor este în continuă creştere.

Băncile centrale au anunţat sume record pentru a susţine sistemul financiar, însă investitorii, economiştii şi analiştii băncilor comerciale se aşteaptă să fie nevoie de intervenţii suplimentare din partea factorilor de decizie în următoarele zile, pentru a suprijini atât pieţele cât şi economia reală, în situaţia în care companiile îşi pierd clienţii, iar angajaţii slujbele, potrivit Reuters.

Indicele STOXX 600 afişa, după o oră de tranzacţionare, o scădere de 4,63%, în vreme ce DAX 30 al bursei din Frankfurt, consemna un declin de 4,21%, iar pentru FTSE 100 al pieţei londoneze, deprecierea era de 4,39%.

La BVB, titlurile Banca Transilvania (TLV), cele mai lichide acţiuni de la bursa noastră, consemnau o scădere de 5,78%, la 1,63 lei, în timp ce titlurile Fondului Proprietatea (FP) afişau un declin de 4,95%, până la 0,998 lei, iar acţiunile Romgaz (SNG) se tranzacţionau la 25,15 lei, cu 5,09% sub închiderea de vineri.

Cotaţia OMV Petrom (SNP) avea un recul de 5,61%, la 0,2775 lei, în timp ce titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD) coborau cu 4,42%, până la 10,8 lei.

Valoarea tranzacţiilor se ridica, după o oră de la deschiderea şedinţei bursiere, la 14 milioane de lei, aproape un sfert din rulajul mediu zilnic al acestui an, de circa 60,5 milioane de lei.

---

Aurelian Dochia: "Nu cred că dividendele pot reprezenta acum argumentul care să compenseze riscul fundamental legat de situaţia generală a economiei"

"Frica este factorul esenţial de care va depinde evoluţia acţiunilor de la BVB, în următoarele săptămâni", spune analistul economic

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Pentru ca economia să îşi revină, sunt necesare măsuri de bun simţ, cum ar fi o reducere masivă a birocraţiei, relaxarea semni- ficativă a unor restricţii autoimpuse şi mult aşteptatele investiţii în infrastructură"

Scăderile au continuat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în prima săptămână de când ţara noastră noastră se află în stare de urgenţă ca urmare a pandemiei globale de coronavirus, după ce, cu o săptămână în urmă, piaţa noastră de capital a coborât în "teritoriul ursului", toţi indicii găsindu-se cu mai mult de 20% sub maximele recente.

BET, principalul coş de acţiuni de la BVB, a încheiat şedinţa de vineri la 7.347,75 de puncte, echivalentul unui declin de 6,78% faţă de închiderea săptămânală anterioară, în timp ce indicele financiar BET-FI a avut o depreciere de 2,78%, la 38.515,27 punc­te, iar BET-NG, al sectorului energetic şi utilităţilor a coborât cu 1,14%, până la 559,36 puncte.

Ovidiu Dumitrescu, CFA, director general adjunct în cadrul Tradeville, ne-a transmis: "Am avut parte de o săptămână volatilă, în ton cu ceea ce am văzut în marile pieţe financiare ale mapamondului".

Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul săptămânal, că scăderea indicelui BET a venit, după propunerile de dividende sub aşteptările pieţei şi pe fondul menţinerii trendului de creşterere a persoanelor infectate cu COVID-19.

Afirmaţia echipei casei de brokeraj vine în condiţiile în care, în ultimii ani, publicarea convocatoarelor adunărilor de bilanţ avea, în general, un impact pozitiv asupra cotaţiilor, piaţa noastră de capital fiind recunoscută prin randamentul ridicat al dividendelor, printre cele mai mari din lume (conform unui studiu al băncii de investiţii Berenberg din 2016), ca urmare a ratelor mari de distribuţie şi a preţurilor relativ scăzute ale acţiunilor.

Este o situaţie care, în prezent, nu mai întruneşte condiţiile pentru a se repeta.

Analistul economic Aurelian Dochia, ne-a declarat: "Probabil că dividendele sunt importante pentru cei care au rămas încă în piaţă. Pentru cei cu nervii tari, care au rezistat furtunii din ultimele săptămâni şi care aşteaptă ca fidelitatea lor să fie recompensată prin dividende şi poate, la un moment dat, prin revenirea preţurilor acţiunilor la nivelurile de dinainte de criză sau la niveluri peste cele la care ei au cumpărat".

În opinia analistului economic, pentru cei care nu fac parte din această categorie, este puţin probabil ca dividenele să fie un motiv suficient de important pentru a intra acum la cumpărare, ţinând cont de condiţiile prezente în pieţe.

"Practic, nu cred că dividendele pot reprezenta acum argumentul care să compenseze riscul fundamental legat de situaţia generală a economiei şi a companiilor", spune Aurelian Dochia.

În plus, analistul economic atrage atenţia că, în acest an, avem de-a face cu o situaţie specială, în care majoritatea companiilor vor avea activitatea mult diminuată şi venituri în scădere, astfel încât vor avea nevoie de bani pentru a continua să funcţioneze.

"În aceste condiţii, dividendele distribuite pot să fie mai mici, pentru ca societăţile să aibă rezerve pentru a trece peste această furtună", este de părere Dochia.

Ovidiu Dumitrescu de la Tradeville a punctat că, în mod normal, în rândul investitorilor locali, există un interes ridicat pentru acţiunile plătitoare de dividende.

"Însă, în condiţiile de faţă, este greu de spus cum va fi apreciată preferinţa pentru randamente imediate vs. cea pentru stabilitate şi păstrarea de resurse pentru a profita de ocaziile care, fără îndoială, se vor ivi după ce lucrurile se vor mai fi calmat", a adăugat analistul CFA.

Până în momentul de faţă, opt din cele şaisprezece companii care fac parte din BET s-au prezentat în faţa investitorilor cu propunerile de dividende, randamentele brute fiind situate între 14,51% pentru BRD - Groupe Societe Generale (BRD) şi 2,23% pentru Digi Communications (DIGI) în timp ce, cu un randament de 10,07%, SIF Transilvania (SIF3) reprezintă emitentul cea mai bună rentabilitate a dividendelor propuse din indicele BET-FI (vezi tabele).

Legat de factorii care au potenţialul de a influenţa evoluţia acţiunilor de la BVB în următoarele săptămâni, Ovidiu Dumitres­cu subliniază că, în primul rând, este important contextul internaţional, iar dacă acesta va deveni favorabil, va fi important răspunsul autorităţilor din România în primă fază, pentru a limita efectele negative ale epidemiei.

"Apoi, pentru a permite economiei să îşi revină, sunt necesare măsuri de bun simţ, cum ar fi o reducere masivă a birocraţiei, o relaxare semnificativă a unor restricţii autoimpuse şi mult aşteptatele investiţii în infrastructură", a mai spus directorul de la Tradeville, referindu-se la un orizont de timp mai îndelungat.

În opinia lui Aurelian Dochia, frica este factorul esenţial de care va depinde evoluţia acţiunilor de la BVB, în următoarele câteva săptămâni.

"Frica ce are în spate zvonurile şi informaţiile care vin din toate părţile privind starea economiei mondiale. Chiar dacă la noi situaţia nu este atât de gravă ca în alte părţi, când în lume apar astfel de cataclisme, investitorii încep să se comporte ca atare", a detaliat analistul economic, care a conchis: "Iar consecinţele acestei pandemii, nu pot fi evaluate deocamdată la adevărata lor amploare, atât din punctul de vedere al impactului uman cât şi al impactului asupra economiei, pentru că este un proces în plină desfăşurare".

De la intensificarea angoasei investitorilor privind extinderea epidemiei de coronavirus şi a impactului său asupra economiei, respectiv a doua parte a lunii februarie, pieţele de acţiuni internaţionale au cunoscut la unison scăderi dramatice şi, implicit, volatilităţi foarte mari, "Indicele Fricii" - VIX înregistrând, în data de 16 martie, vârful istoric.

Faţă de maximele înregistrate în perioada ianuarie - februarie a acestui an, indicele Dow Jones Industrial Average are un recul de 35,12%, pentru S&P 500 scăderea este de 31,93%, în timp ce indicele tehnologiei Nasdaq Composite are un declin de 29,92%.

În Europa, STOXX 600 se află cu 32,46% sub maximul din februarie, în vreme ce DAX 30, al bursei din Frankfurt, are un declin de 35,25%, iar pentru FTSE 100 al pieţei londoneze, deprecierea este de 32,36%.

La Bursa de Valori Bucureşti, indicele BET are o cădere de 28,1% faţă de maximul anterior crizei din 2007-2008, de 10.219,75 puncte, atins în data 23 ianuarie a acestui an.

Volatilitatea a fost de asemenea ridicată, indicatorul Average True Range (ATR) de 14 săptă­mâni urcând, în ultimele două săp­tămâni, la valori peste cele întegistrate la finele anului 2018 şi începutul lui 2019, când piaţa noastră a fost zguduită de OUG 114 (Vezi grafic).

Din punct de vedere tehnic, după scăderile din ultimele zece zile, indicele s-a apropiat de zona de suport (instrument de analiză tehnică ce defineşte niveluri sau zone de preţ ce au potenţialul de a funcţiona ca bariere în faţa deprecierii cotaţiilor) situată între 6.900 şi 6.770 de puncte, formată în decembrie 2018 - ianuarie 2019.

Pe de altă parte, media mobilă simplă de zece săptămâni (echivalentul mediei de 50 de zile pe graficul zilnic) este pe cale să cadă sub media mobilă simplă de 40 de săptămâni (echivalentul mediei de 200 de zile pe graficul zilnic) ceea ce, în analiza tehnică, este considerat un semnal "bearish".

Rămâne de văzut ce curs va lua indicele în săptămânile şi lunile viitoare, în condiţiile în care, sâmbătă seara, autorităţile au anunţat adoptarea unei ordonanţe militare pe teritoriul ţării noastre, prin care sunt impuse noi restricţii pentru combaterea răspândirii Covid-19.

Note:

Randamentul dividendelor menţionate în articolul de mai sus are ca bază de calcul preţurile de închidere ale acţiunilor de vineri, 20 martie.

VIX (Chicago Board of Exchange Volatility Index) este un indicator ce măsoră aşteptările pieţei legate de volatilitatea indicelui american Standard & Poor's 500, în funcţie de cotaţiile existente în piaţa opţiunilor ce au drept activ suport titluri componente ale S&P 500. În general, o piaţă "liniştită", cu volatilitate redusă, are un nivel al indicelui situat în jur de 15. Când valoarea VIX creşte peste 20 - 25 se consideră că piaţa este "agitată", în timp ce o valoare de peste 30 indică "panică" în piaţă. În data de 16 martie, indicatorul a atins nivelul de 82,69. VIX mai este denumit şi "indicele fricii".

Average True Range (ATR) este un indicator de analiză tehnică ce cuantifică volatilitatea unui instrument financiar. Valori relativ ridicate ale ATR indică o volatilitate mare a titlului pentru perioada luată în considerare, în timp ce valori mici indică o volatilitate redusă. Valorile ATR nu sunt comparabile pentru instrumente financiare diferite, ci trebuie interpretate în funcţie de oscilaţiile istorice ale aceluiaşi titlu.

Opinia Cititorului ( 44 )

  1. Reduceti bre orarul de tranzactionare eventual spre inchidere adica de la 12 la 6 ca sa prindem deschiderea americii care da trendul.

    1. Ok si daca s-ar reduce cu ce ar ajuta?

      Cativa speculatori , cu mesaje inselatoare , tranzactionand pe volume mici , incearca , si chiar reusesc sa determine anumite scaderi la unele emitenti .

      A nu se uita ca majoritatea societatilor de pe BVB , chiar la maximele de acum 2 luni erau subevaluate .  

      Bursele europene printre care si BVB sunt prinse de bulgarele pornit din SUA , care oricum trebuia sa scada , pentru ca s-au apreciat cu 100% sau chiar cu 200% fata de maximele din 2008.

      răspunde 

      Ar trebui sa avem mai mult optimism . Acest optimism trebuie sa duca la crestere si nu la prabusire . Altfel vor vinde si vor iesi chiar si acei cativa mii investitori mici care pana acum au rezistat . Iar acele fonduri care se considera investitori mai mari vor incerca si ei sa vanda ( daca reusesc ,pentru ca nu prea e cine sa cumpere pachete mai mari) . Ei si cei care s-au mai gandit sa investeasca pe BVB se vor gandi de doua ori inainte sa mai intre la cumparare , in situatia in care vad ca ar putea ramane blocati cu actiunile fara sansa de a vinde .

    Frumos artricol. Pietele vor cadea in continuare. Cel putin pana la varful infectilor in SUA.

    Americanii, sau mai bine zis orangutanul sociopat si prietenii sai, au realizat sau facut public destul de tarziu gravitatea situatiei. SUA e in spatele Europei cu cateva saptamani dar recupereaza puternic din urma. Momentan sunt pelocul trei ca numar de cazuri. Ignoranta, incultura si saracia oamenilor (aia foarte multi care n-au asigurare medicala, care nu-si permit sa mearga la doctor, care nu-si permit sa nu lucreze) coraborata cu sistemul medical ridicol vor face ravagii in SUA. Vedem atunci hemoragie la bursa... In plus efectele si rezultatele de anul acesta se vor resimtii din plin anul viitor (dividende). Asta in cazul in care vom avea doar un val de infectii si nu doua sau trei precum gripa spaniola din 1918-1919 (in functie de surse: nr. decese intre 25 si 50 milioane; rata mortalitatii 1,5 - 3%). Foarte sigur nu vom avea un vaccin sau medicament anul asta.  

    Randamentul dividendelor e mult prea mic in raport cu riscul actual si perspectiva sumbra, chiar daca bursele isi vor revenii si vor atinge noi culmi mai devreme sau mai tarziu.

     

    1. Buna ziua! Bravo, pt.opinie ( analiza)! Dividendele sunt in stadiul de propunere adica la acest moment NU SUNT GARANTATE, as mai adauga ( completa) urm.: o parte din valoarea actiunii si a dividendului va fi anulata prin devalorizarea leului. Este CRIZA, suntem la inceput si (mai )avem resurse, dar vom vedea dupa paste, durere si plangere prin resurse la jumatate ,pierdera locurilor de munca si pe deasupra criza aceasta numita covid. Eu incerc sa vand, chiar daca voi iesi putin pe pierdere sunt convins ca se vor ivii multe OPORTUNITATI, nu pot sa stau cu actiunile pt. dividende anul acesta si la anul dividende aproape zero sau inexistente. Analiza mea este -- mult cash.Sa dea DOMNUL sa auzim de bine!

      Depinde ! Exemplu :

      Convocator BRD pulicat acum o saptamana : 

      "Aprobarea repartizării profitului și fixarea dividendului pe anul 2019 (dividendul brut propus este de 1,64 lei /acțiune). Dividendele vor fi plătite în data de 3 iunie 2020 și data plății amânate va fi 27 noiembrie 2020" . 

      Nu cred ca actionarul majoritar Soc. General ar propune un asemenea dividend , de 15% in cazul in care banca ar avea probleme  

      Depinde ! Exemplu :

      Convocator BRD pulicat acum o saptamana : 

      "Aprobarea repartizării profitului și fixarea dividendului pe anul 2019 (dividendul brut propus este de 1,64 lei /acțiune). Dividendele vor fi plătite în data de 3 iunie 2020 și data plății amânate va fi 27 noiembrie 2020" . 

      Nu cred ca actionarul majoritar Soc. General ar propune un asemenea dividend , de 15% in cazul in care banca ar avea probleme  

      Lucian, iti doresc si tie multa sanatate! Foarte pertinente completari. Eu de saptamana trecuta stau pe cash. Nu stiu daca e bine sau nu. Poate ne loveste si o inflatie imensa, datorata banilor pompati de bancile centrale si guvernele de pretutindeni. Habar n-am care e moneda cea mai sigura.

      D-l Rechea scria in alt articol ca dobanzile pentru credite corporate au crescut puternic. Cine stie, pe langa molima si blocarea productiei ne mai paste si o criza financiara mai mare decat ultima.  

      Dupa ce trecem de hopul asta sper ca lumea si oranduiala socio-economica se va schimba in bine si nu va demara un nou razboi mondial precum marea depresie. 

      Pana in iunie respectiv noiembrie se mai pot schimba multe lucruri. Mie mi se pare iresponsabila platat de dividende in momentul actual. Probabil BRD se bazeaza pe faptul ca va fi salvata de stat / BCE in cazul in care vor aparea probleme majore.

      Dar daca luam in calcul sistemele sociale si sanitare primitive din state, americanii o vor lua urat de tot in freza. Tarile europene, chiar si Italia, Spania sau Franta sunt mult mai dezvoltate din acest punct de vedere.

      Cateva statistisci, plecand de la premiza ca in fiecare tara exista acelasi raport de locuri la terapie intensiva, acelasi factor de personal auxiliar / nr de doctori: 

      Nr. Paturi de spital / 100.000 locuitori: Sursa:  

      1. Monaco 13,8 

      … 

      8. Germania: 8,3 

      … 

      20. Franta: 6,5 

      ... 

      22. Romania: 6,3 

      … 

      50. China: 4,2 

      ... 

      67. Italia: 3,4 

      … 

      73. Spania: 3

      76. SUA: 2,9 

      Nr. doctori la 1.000 de locuitori: Sursa:

      1. Cuba: 8,19 

      ... 

      14. Germania: 4,21 

      15. Italia: 4,09 

      ... 

      17. Spania: 4,07 

      … 

      34. Franta: 3,23 

      ... 

      56. SUA: 2,59 

      ... 

      73. Romania: 2,26 

      ...

      90. China: 1,79 

      Nr. paturi de spital x nr doctori din ultimele 2 statistici: Prin asta vreau sa compar sansele (nu reprezinta probabilitatea) unui pacient in stadiu critic sa primeasca ingrijirea adecvata. Cu cat e mai mare indicele cu atat sansele sunt mai mari:

      Germania: 8,3 x 4,21 = 34,94 

      Franta: 6,5 x 3,23 = 21 

      Italia: 3,5 x 4,09 = 14,32 

      Romania: 6,3 x 2,26 = 14,24 

      Spania: 3 x 4,07 = 12,21 

      China: 4,2 x 1,79 = 7,52 

      SUA: 2,9 x 2,59 = 7,51 

      Daca adaugam numarul oamenilor afectati de adipozitate (SUA 36,2% vs. De exemplu Italia 19,9%) si bolile cronice care rezulta din adipozitate (diabet, afectiuni cardiace, tensiune etc.), asteptarea de viata (SUA 80,1 vs Italia 82,4) sistemul privat medical situatia va fi teribila in SUA. 

      Cele postate mai sus nu sunt fake news, teorii ale conspiratiei sau rezultatele unei lucrari stiintifice, ci reprezinta parerea mea personala.

      Cativa speculatori , cu mesaje inselatoare , tranzactionand pe volume mici , incearca , si chiar reusesc sa determine anumite scaderi la unele emitenti .

      A nu se uita ca majoritatea societatilor de pe BVB , chiar la maximele de acum 2 luni erau subevaluate . 

      Bursele europene printre care si BVB sunt prinse de bulgarele pornit din SUA , care oricum trebuia sa scada , pentru ca s-au apreciat cu 100% sau chiar cu 200% fata de maximele din 2008.  

      Bah Jiji ti-am mai completat gargara si altadata dar acu chiar ma enervezi. Comparind mere cu pere dai cu procente si ma panichez. Monaco nu are a fi comparat cu SUA in raport numar populatie/paturi spital.

      Ca o ia in freza SUA prin respectarea procentului de morti din China sau din alta tara era mult mai simplu de scris. Dar se pare ca anal-iscodind stil al tau se datoreaza deformarii profesionale de broker. De fapt esti un simplu ametit ca mine cum zis-a budeanca. 

      Nu spuneai mai demult ca lucrez in cabinetul caruiva parlamentar, ori ca sunt bugetar? Acum sunt broker? Poate te confund si esti alt anonim? Normal ca nu se compara Monaco sau Cuba cu SUA, dar locul 1 am vrut sa-l mentionez.

      Nu, nu puteam zice simplu ca situatia in SUA va fi la fel ca si in China. O afirmatie fara sursa si/sau fara o minima incercare de a demonstra a plauzibilatea e FAKE NEWS din punctul meu de vedere. Eu sunt aici ca sa ma informez nu sa citesc gargara de genul conspiratiei masonilor. 

      In alta ordine de idei, sanatate maxima, investitii bune si numai bine.  

      Nu spuneai mai demult ca lucrez in cabinetul caruiva parlamentar, ori ca sunt bugetar? Acum sunt broker? Poate te confund si esti alt anonim? Normal ca nu se compara Monaco sau Cuba cu SUA, dar locul 1 am vrut sa-l mentionez.

      Nu, nu puteam zice simplu ca situatia in SUA va fi la fel ca si in China. O afirmatie fara sursa si/sau fara o minima incercare de a demonstra a plauzibilatea e FAKE NEWS din punctul meu de vedere. Eu sunt aici ca sa ma informez nu sa citesc gargara de genul conspiratiei masonilor. 

      In alta ordine de idei, sanatate maxima, investitii bune si numai bine.  

    In zilele acestea sa joci pe bursa este ca si cum ai juca popa prostu, pana la urma tot o sa ramana unul cu ele . Cine va face cartile la jocul urmator ?

    BVB sta bine.Deocamdata.Saptamana trecuta a scazut cu mult sub ce trebuia.(daca ne raportam la scaderile de pe pietele dezvoltate).Fiind o piata mica, fondurile de pensii cred ca au incercat sa tina un pic scaderile sub control.Dar suntem la inceput.Scaderile vor fi dramatice.Am trait pe viu anul 2008 la BVB.Climatul va fi acum mult mai urat.Imaginati va 500000 de infectati in SUA si o inchidere completa a economiei.Si o carantina pana prin luna iulie in Romania.Dezastrul economic intrece orice imaginatie.Mai ales ca finantele Romaniei sunt rupte in fund.O scadere de 70% a BVB nu mi se pare deloc exagerata.Sper sa ma insel!

    1. Si eu sper, dar cam ai dreptate in ce spui :(

      De acord cu ce ai scris, si eu vad BVB la sub 4000 puncte. Stau pe cash de pe 28.02, am vandut atunci absolut tot. Sa fim sanatosi ca oportunitati o sa mai fie! Numai bine!

      Ovi, sut total de acord cu tine. Si eu am trecut prin criza din 2008 si iesit extrem de sifonat din ea… Insa cred ca esti estrem de optimist in ceea ce priveste nr. de cazuri in SUA. Eu cred mai degraba ca numarul imbolnavirilor va ajunge la cateva milioane si nu as fi surprins sa fie 500.000 de decese. Doamne fereste.

      Dar daca luam in calcul sistemele sociale si sanitare primitive din state, americanii o vor lua urat de tot in freza. Tarile europene, chiar si Italia, Spania sau Franta sunt mult mai dezvoltate din acest punct de vedere.  

      De acord cu ce ai scris, si eu vad BVB la sub 4000 puncte. Stau pe cash de pe 28.02, am vandut atunci absolut tot. Sa fim sanatosi ca oportunitati o sa mai fie! Numai bine!

      Bravo! Ai fost foarte inspirat. Din pacate m-am terzit mult mai tarziu ca tine. Dar mai bine mai tarziu, decat niciodata.

      Eu nu m-am trezit deloc nici cand a plecat Raifeisen de la bursa :) si mi-au transferat detinerile la depozitar

      Lol

      Scuza-ma, sunt mai începător. Sa stai pe cash înseamnă să ții banii in banca?

      Sa-i tii in contul traderului,ca sa poti cumpara, cand crezi ca pretul este bun .

    Cativa speculatori , cu mesaje inselatoare , tranzactionand pe volume mici , incearca , si chiar reusesc sa determine anumite scaderi la unele emitenti .

    A nu se uita ca majoritatea societatilor de pe BVB , chiar la maximele de acum 2 luni erau subevaluate .

    Bursele europene printre care si BVB sunt prinse de bulgarele pornit din SUA , care oricum trebuia sa scada , pentru ca s-au apreciat cu 100% sau chiar cu 200% fata de maximele din 2008.  

    Unde e vali sa ne explice cum sa intram la cumparare cand down john-ul ajunge la 19662? Ce trebuie sa facem acum ca i sub cu cateva sute ? Eu n am experimenta si am iesit complect din piata anu trecut in toamna. Sunt investitor cu peste 200 000 euro si mi am dublat bani din 2013-2019 acum astept sange adevarat. O sa intru cand scade bvb ul cu 60-70%. Nu uitati bvb ul sa corectat mai putin decat pietele mari din Europa-América. Sanatate si tranzactionari profitabile.

    1. Cativa speculatori , cu mesaje inselatoare , tranzactionand pe volume mici , incearca , si chiar reusesc sa determine anumite scaderi la unele emitenti .

      exact asa gandeam si eu in 2008.

      acum investitori stau si asteapta, speculantii sunt cei ocupati.

      se merita pt 10% crestere sa risti o pierdere de 50%? 

      eu ma risc sa pierd 10% pe termen scurt daca am sansa la o crestere de +50% pe termen lung 

       

      Serios?????.

    Hai sa privim lucrurile lucid. Sunt scaderi mari, pe volume mari. Ies bani din piata si nu cred sa fie doar retail. Ies si institutionali, poate ca unii straini. Se iese masiv din piete, inclusiv din cele emergente, unde noi nici nu am apucat sa intram. Cine stie care o fi abordarea pentru piete de frontiera. Numarul infectarilor si a deceselor creste. Nimic bun la orizont. Scaderi de 70 la suta cum am citit mai sus nu mi se mai par fantezii. Cine a avut Stop-Loss-uri bine puse si le-a respectat a castigat, adica a pierdut mai putin. In piete bull toti sunt buni, dar in piete bear apar toate slabiciunile.

    La TLV de cand este anuntat un dividend de 0.186lei?

    1. De cand au dat rezultatele preliminare. Au spus ca intentioneaza sa alocs 60 la suta din profit. Daca faci calculele cam asa da. Inca nu au convocat actionarii pentru asta. Cine stie cu ce propunere vor veni in convocator.

      Pai, conform calculelor mele, 60% din EPS-ul de 0.3543 ar trebui sa fie cam 0.21. Asta dc vorbim de profit. Dc vorbim de retained earnings si de 60% din ele...

      Calculele mele:

      TLV a raportat un profit la nivel de banca de 1.620.892.000 lei. 60% din profit insemna 972.535.200 lei, suma care, impartita la numărul de actiuni, de 5.216.090.590, dă 0,186449 .... lei.

      Mdeah...eu am calculat pe profitul pe grup, nu doar pe banca.

      Oricum, propunerea de 60% a fost inainte sa loveasca virusul.

      In toiul epidemiei, cand se va tine AGA pt divi, probabil vor scadea rata de distribuire. 

      Si eu cred ca va scadea propunerea, cu toate ca unele companii au mentinut-o, inclusiv BRD. Bine, la BRD poate sa nu voteze Societe Generale si gata, dar la TLV e mai greu, ca e mult mai dispersat actionariatul.

      Corecteaza-ma dc gresesc...conform calculelor mele, la pretul de azi cam 1.80 o actiune TLV, vor distribui cash 6% si o actiune gratis la fiecare 10 detinute...care da un yield de cca 16%.

    Unde-i Vali, cand i-am zis ca valul principal 1 (1-2-3-4-5) sau A (A-B-C) pe DJIA s-ar putea duce pana in zona 16000-18000?...apoi corectie pozitiva 2/B...si mai vedem?...pana in 2021 mai avem de analizat!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb