Deca: "Între iunie 2023 şi iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ"

F.D.
Miscellanea / 15 ianuarie

Deca: "Între iunie 2023 şi iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ"

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, luni, în Prahova, referindu-se la salariile din învăţâmânt, că acestea vor înregistra, în medie, o creştere peste 50% în perioada iunie 2023-iunie 2024, relatează Agerpres.

"O să dau doar câteva exemple, că poate sunt de interes. Am vorbit despre creşterea salariilor personalului din învăţământ. Ştim că salariile au crescut, în medie, cu între 25 şi 30% anul trecut, anul acesta vor creşte, tot aşa, pe medie, cu 20%. Asta înseamnă că între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere, per total, de peste 50% în medie, în învăţământ. În cazul directorilor, creşterea, raportată la luna decembrie, începând cu 1 ianuarie este de aproximativ 30%. În iunie, creşterea, pe medie, tot aşa, sare undeva la 36%, vorbim despre creşteri importante", a afirmat ministrul în cadrul unei întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ.

În context, Ligia Deca a explicat că un director de unitate de învăţământ grad I va putea câştiga în iunie 2024 un salariu brut de 11.484 de lei, fără a lua în calcul alte sporuri, iar un director de unitate de învăţământ grad II va ajunge la un salariu brut de 11.812 lei la care se pot adăuga diferite sporuri.

"De asemenea, un profesor cu grad didactic I, cu peste 25 de ani vechime, în iunie va câştiga un salariu brut de aproximativ 10.232 de lei, iar un debutant, în luna iunie, va câştiga un salariu brut de 6.446 de lei, mă refer la debutanţii cu până la un an vechime (...), la care se pot adăuga diferite sporuri", a arătat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca se află, luni, într-o vizită de lucru în judeţul Prahova.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Vrem 500%,vrem mai mult,se poate mai mult,altfel.ieșim.în stradă și blocăm tot

    Profesorii au salariul cat un sofer de la prefectura. Asta se lauda cu nimic. Halal invatamant. In schimb avem preturi mai mari ca in Germania la tot si salarii de mizerie. Suntem sacrificati pentru bunastarea celor din vest. De ce acest trai prost dupa 34 de ani? De ce suntem datori vanduti? Pentru bunastarea celor din vest si a slu.gi.lor care ne conduc.

    Tăiați gradatiile de merit, adică +20%( sau 25%?) la salariu! Nu știu dacă 10% din aceste gradatii sunt meritate restul sunt pentru hartogarii și pe "prietenie "cu inspectorii !

    Aceste gradatii sunt un fel de salarii " speciale" iar ca număr sunt în jur de peste 15000! 

    Faceți o socoteală simplă:15000×1500( media luată de fiecare profesor și vedeți cât iese ( bani în mare parte nemeritati! E o risipă înspăimântătoare!!

    Tăia? ?i gradatiile! 

    si nr analfabetilor functional a crescut cu 50 %, care-i folosul ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb