DECIZIA CETĂŢENILOR BRITANICI LA REFERENDUM ESTE OPŢIONALĂ PENTRU GUVERN Brexit, un spectacol de importanţă secundară în faţa adevăratelor probleme ale Uniunii Europene

Despre Brexit se spune că este referendumul care poate conduce la destrămarea Europei. Chiar dacă lăsăm la o parte promovarea falsei echivalenţe între Europa şi Uniunea Europeană, o afirmaţie de această natură ridică numeroase semne de întrebare.

Dacă UE reprezintă idealul europenilor, iar unii dintre ei nu se mai regăsesc în acest ideal, de ce un "divorţ" nu s-ar putea realiza pe cale amiabilă, fără ameninţări? Iar dacă Uniunea este aşa de puternică, după cum declară oficialii de la Bruxelles, de ce nu poate rămâne la fel şi fără unul dintre membrii săi, oricât de important ar fi acesta?

Argumentele taberei care susţine rămânerea Marii Britanii în UE s-au concentrat asupra aspectului economic, iar prognozele includ recesiune, scăderea permanentă a veniturilor şi chiar intrarea ţării pe o traiectorie către sărăcie.

Dar este inevitabil acest scenariu? Deloc!

Profesorul David Blake, de la Cass Business School din cadrul City University London, a publicat recent o analiză despre "abuzul extraordinar al modelelor economice în dezbaterea din jurul referendumului" (n.a. studiul se găseşte la adresa www.pensions-institute.org/BlakeReviewsTreasuryModels.pdf).

După ce constată că raportul Trezoreriei, unde sunt incluse prognozele catastrofale nu este semnat, deoarece este "jenant pentru profesiunea de economist", profesorul Blake afirmă şi demonstrează că "modele au fost manipulate pentru a obţine concluziile alarmiste". Modelele alternative analizate arată că, din punct de vedere economic, calitatea de membru al UE a Marii Britanii nu contează prea mult pentru performanţa economică.

David Blake prezintă şi date oficiale, care arată că ponderea exporturilor Marii Britanii către UE a scăzut până la 44% în 2015, de la 54% în 2006, invalidând astfel modelul utilizat pentru construirea prognozelor între 2018 şi 2030. Profesorul Blake mai critică dur raportul Trezoreriei britanice şi pentru ignorarea completă a riscurilor rămânerii în UE.

Aceleaşi date sunt folosite şi în analiza lui Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis, care arată că diversificarea comerţului exterior către ţările din afara UE este una dintre cele două condiţii esenţiale îndeplinite de economia Marii Britanii. A doua, capacitatea de substituire a importurilor prin producţia internă, astfel încât economia să poată rezista unei deprecieri majore a monedei, este doar parţial îndeplinită, iar concluzia lui Artus este că "Marea Britanie nu este pe deplin pregătită să părăsească UE".

Muniţie pentru partizanii ieşirii din UE este oferită şi de o carte recentă, "Din Bruxelles cu dragoste", scrisă de Radomir Tylecote, consilier guvernamental la Londra, şi William Cash, membru conservator al Parlamentului britanic.

Deşi Tylecote şi-a informat superiorii din minister cu privire la apariţia cărţii şi a subiectului tratat, fără să primească reacţii negative, după publicare a fost suspendat din funcţia sa, după cum scrie Daily Mail.

Oare de ce a fost nevoie de o astfel de pedeapsă pentru simpla exercitare a dreptului la liberă exprimare?

Dacă ieşirea din UE nu poate aduce decât catastrofe pentru Marea Britanie, de ce a mai fost organizat referendumul? Pentru că acelaşi premier David Cameron, care descrie în culori apocaliptice un vot în favoarea Brexit, a promis acest lucru în campania electorală de la ultimele alegeri generale, promisiune care a condus la păstrarea puterii şi obţinerea unei majorităţi parlamentare confortabile.

"O autoimpusă şi abjectă umilinţă ne aşteaptă, dacă această ţară mândră şi importantă va pleca", scrie premierul David Cameron într-un editorial din The Telegraph şi face un ultim apel pentru rămânerea în UE.

Campania pentru rămânerea în UE a primit în această săptămână ajutor şi de la un "aliat" neaşteptat, premierul ungar Viktor Orban, care şi-a publicat îndemnurile în presa britanică. Dar poate fi salvat proiectul european de această coaliţie ad-hoc între eurosceptici şi eurofili?

În opinia analistului american Martin Armstrong, "Marea Britanie nu poate salva UE", deoarece "UE este condamnată de propriile reglementări abuzive", fiind "la fel de draconică precum comunismul", iar aceasta va conduce la căderea ei din motive similare.

"În multe state ale UE se înregistrează o creştere a popularităţiii partidelor anti-europene, iar unul dintre motive este faptul că reglementările şi acordurile din cadrul blocului nu par să mai aibă prea multă valoare", scrie Der Spiegel.

Revista germană mai arată că "oficialii din Berlin şi Bruxelles îşi pierd răbdarea în faţa stilului unilateral de conducere al lui Jean-Claude Juncker", iar nemulţumirile se accentuează în condiţiile în care "experţii juridici ai Consiliului Uniunii Europene l-au acuzat pe Juncker de utilizarea unor metode îndoielnice din punct de vedere legal".

Raportul intern obţinut de Der Spiegel arată, de exemplu, că nu există bază legală pentru amânarea penalizării Spaniei şi Portugaliei ca urmare a depăşirii repetate a ţintei de deficit bugetar.

Preşedintele Comisiei Europene este considerat responsabil, cel puţin parţial, şi pentru "succesul taberei Brexit din Marea Britanie", deoarece "a oferit muniţie susţinătorilor şi a contribuit la întărirea euroscepticismului din Germania", conform opiniei "unui număr deloc nesemnificativ de oameni de la Bruxelles".

În aceste condiţii, cât timp va mai rezista Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene, indiferent de rezultatul votului din Marea Britanie?

Oricum, un vot în favoarea ieşirii din UE nici nu contează. Într-un articol recent de pe site-ul Financial Times, expertul juridic al publicaţiei a răspuns unei întrebări care nu a apărut aproape deloc în discursul din jurul referendumului: "Poate guvernul Marii Britanii să ignore în mod legal un vot pentru Brexit?"

Răspunsul este afirmativ, deoarece referendumul are doar rol consultativ. "Guvernul poate încerca să ignore rezultatul, prin justificări referitoare la credibilitatea sa, în urma unei participări reduse la vot, de exemplu", scrie Green.

O altă variantă ar fi decizia guvernului de a iniţia o nouă rundă de negocieri cu autorităţile de la Bruxelles şi convocarea unui nou referendum, deoarece "există deja o tradiţie a statelor membre de a repeta consultările populare până când alegătorii vor vota, într-un final, aşa cum trebuie".

Un vot popular pentru ieşirea din UE nu va avea, deci, niciun efect, dacă guvernul Cameron nu invocă Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Chiar şi atunci are nevoie de acordul Parlamentului, unde majoritatea covârşitoare se opune ieşirii din UE.

Poate că David Cameron va urma sfatul lui Juncker, care declara luna trecută că "premierii trebuie să nu mai asculte atât de mult vocea alegătorilor şi să acţioneze mai mult ca «europeni cu normă întreagă»", însă ignorarea realităţii economice şi financiare nu va fi la fel de uşoară.

De fapt, va fi imposibilă. Lewis Johnson, director în cadrul firmei de investiţii americane Capital Wealth Advisors, scria recent că Brexit-ul reprezintă o problemă mai mult din perspectiva "dezvăluirii defectelor adânci din structura UE", cel mai important fiind "expunerea băncilor subcapitalizate şi supraîndatorate în faţa tensiunilor politice".

După ce apreciază că "euro este echivalentul financiar al unei bombe termonucleare a datoriilor", Johnson arată că "Marea Britanie a evitat acest defect prin menţinerea lirei sterline". În schimb, băncile din zona euro sunt prinse într-o reţea a datoriilor încrucişate, pe care "foarte puţini o pot cuantifica şi mult mai puţini o pot înţelege".

Din acest motiv, Lewis Johnson consideră că "Brexit-ul nu este decât o problemă de interes secundar", în timp ce adevăratele evenimente ale săptămânii sunt alegerile locale din Italia şi cele generale din Spania, deoarece "acolo se pregăteşte scena pentru contagiune".

Opinia sa referitoare la importanţa factorului financiar nu este singulară. "Dacă britanicii votează pentru Brexit, Uniunea Europeană va culege ceea ce a semănat", a scris recent Pieter Cleppe, membru al organizaţiei neguvernamentale Open Europe, pentru publicaţia online Euobserver.

Şi în opinia sa, "crearea euro a permis ţărilor să se împrumute mai ieftin decât în absenţa finanţărilor de la BCE", iar aceasta a condus la întârzierea reformelor necesare din sectorul public şi la creşterea datoriei publice. În ceea ce priveşte efectele Uniunii Europene şi monedei unice la nivel economic, Cleppe aminteşte că PIB-ul per capita al Italiei este mai mic decât înainte de a intra în zona euro, dar şi despre alimentarea bulelor imobiliare din Spania şi Irlanda. "Moneda unică a ajuns să fie o ameninţare pentru Uniunea Europeană", este concluzia lui Pieter Cleppe.

Alţi analişti, cum este Gabriel Stein, de la Oxford Economics, se declară surprinşi de faptul că "multe dintre avertismentele catastrofale vin tocmai de la instituţiile care ar trebui să vegheze la menţinerea stabilităţii financiare".

La câteva zile după ce şi-a argumentat poziţia pro-Brexit, jurnalistul Ambrose Evans-Pritchard, de la cotidianul The Telegraph, a scris că BCE este gata să "inunde" sistemul financiar cu lichiditate pentru a evita o îngheţare a pieţei creditului dacă se votează în favoarea Brexit-ului.

Din păcate, o astfel de acţiune, se adresează, din nou, atenuării unor efecte, care includ şi criza de lichiditate, dar nu şi a cauzelor, respectiv deficitul major de capital la nivelul principalelor bănci europene, pe fondul existenţei unor portofolii mari de credite neperformante.

Două exemple relevante sunt UniCredit şi Deutsche Bank, ale căror acţiuni au ajuns la minime istorice la sfârşitul săptămânii trecute, dar au cunoscut creşteri importante după confirmarea morţii parlamentarului Joanne Cox.

"Indiferent de rezultatul referendumului, se pare că nimic nu poate opri o criză sistemică în Europa", scrie şi analistul financiar Alasdair Macleod, de la GoldMoney.

Dacă cetăţenii Marii Britanii vor vota pentru Brexit, iar autorităţile vor invoca Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, vor trece minim doi ani până la ieşirea efectivă din UE, perioadă în care Marea Britanie trebuie să respecte tratatele şi legile europene, dar va fi exclusă din procesul decizional.

Adică va fi timp suficient ca, după ignorarea şi amânarea realităţii, să se întâmple le nivel continental ceea ce spunea odată Mark Twain despre partidele politice: "Toate partidele politice mor, în cele din urmă, înecându-se cu propriile minciuni".

Într-un fel, ar fi mai bine ca Brexit-ul să fie respins, iar autorităţilor europene să nu li se ofere ţapul ispăşitor pentru adevăratele încercări care vor sta în faţa "unităţii" Europei.