Formaţiunea patriotică Partidul Forţa Naţională a fost prezent la sediul de campanie al preşedintelui Donald Trump, fiind reprezentat de Laurenţiu Rebega, europarlamentarul în jurul căruia s-a construit această formaţiune politică. Astfel, Laurenţiu Rebega, vicepreşedintele Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii, a fost invitat special la sediul de campanie al lui Donald Trump, fiind prezent în noaptea victoriei alături de noul preşedinte al SUA şi de staff-ul de campanie al acestuia.
Partidul Forţa Naţională l-a felicitat pe Donald Trump, având convingerea că alegerea sa va aduce o schimbare benefică în politica internaţională. "De azi înainte, embargoul impus forţelor patriotice din toată Europa va fi ridicat", precizează un comunicat de presă al Partidului Forţa Naţională, care menţionează: "Democraţia americană a învins şi a demonstrat că a fi patriot nu înseamnă a fi extremist, ci înseamnă a-ţi iubi şi sluji ţara. Partidul Forţa Naţională, singurul partid patriotic din România afiliat la Mişcarea Europa Naţiunilor şi Libertăţii din Europa şi singurul partid românesc care l-a susţinut deschis şi activ pe Donald Trump în campania electorală reprezintă vocea naţiunii române, luptând împotriva anti-românismului pe plan intern şi internaţional".