Definiţia şi bibliografia pentru "Împărăţia lui Dumnezeu"

Asamblarea unor declaraţii ale lui Iisus Cristos, răsfirate în Evanghelii, creează şansa înfăţişării unei imagini coerente despre conceptul de "Împărăţie a lui Dumnezeu", pe care a propovăduit-o:

- 1. Versetul "Trebuie să binevestesc împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis" (Luca:4:43) înştiinţează că misiunea lui Iisus este Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu;

- 2. Versetul "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc" (Matei:5:17) înştiinţează că misiunea lui Iisus este să împlinească Poruncile (14);

Tratând cele două versete ca pe premisele unui silogism si stabilind că termenul mediu este "misiunea", rezultă o concluzie inedită:

- Dacă misiunea lui Iisus este Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu;

- Dacă misiunea lui Iisus este să împlinească Poruncile;

- Atunci Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu constă din Împlinirea Poruncilor (în condiţiile în care Iisus nu declară că ar purta şi vreo altă misiune).

Concluzia furnizează o definiţie pentru "Împărăţia lui Dumnezeu", pe de o parte, iar pe de alta indică bibliografia conceptului: Poruncile.

În acest context conceptual, este posibil ca "împlinirea Poruncilor" să nu însemne doar respectarea factuală a Poruncilor, ci, înainte de asta, configurarea lor într-un sistem care le ierarhizează funcţional.

Decurge de aici că sarcina construirii conceptului de "Împărăţie a lui Dumnezeu" constă în asamblarea Poruncilor într-un sistem funcţional, călăuzit de rigoarea asigurării valorilor promovate în Biblie.

Situarea, în Poruncile din Vechiul Testament, a bibliografiei pentru conceptul de "Împărăţie a lui Dumnezeu" devine o explicaţie plauzibilă pentru care Evanghelia lui Iisus nu este relatată în Noul Testament; ceea ce s-a pierdut este structura sistemică (care poate că nu a fost reţinută), dar nu şi baza ei documentară, care nu avea niciun sens să fie replicată în evangheliile canonice.

În pofida propovăduirii Împărăţiei lui Dumnezeu de către Iisus Cristos, atestată de Evangheliile canonice pe întinsul Palestinei - Galileea, Samaria, Iudeea, Perea şi Ierusalim -, conceptul sistematic (dacă va fi existat) se poate să fi rămas o învăţătură ezoterică:

"10. El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă". (Luca:8)

Este de ajuns că Vechiul Testament nu a fost eliminat din canonul creştin (cum a încercat Marcion).

F. Autenticitatea corpului documentar - Poruncile

Conceptul de "Împărăţie a lui Dumnezeu" va fi configurat de sistematica Poruncilor dumnezeieşţi, care, fiind în număr atât de mare, probabil că acoperă aspectele importante ale vieţii sociale, economice şi politice, dar şi ale vieţii interioare.

La fel cum autenticitatea cioburilor trebuie să fie atestată înainte să fie reasamblat ulciorul antic, tot aşa şi Poruncile trebuie să fie evaluate - în ce măsură ele parvin din revelaţie, cât au suportat intervenţia umană?

În pofida pretenţiei că Poruncile s-ar fi transferat intacte, de la Moise, până în zorii primului mileniu şi încoace, cărţile sfinte consemnează că ele au trecut prin interpretări şi prefaceri explicative, în valuri tot mai cuprinzătoare şi mai adânci (15), atunci când n-au avut loc dezastre precum pierderea şi recuperarea unora sau a întregii Cărţi, ori ignorarea lor cu bună ştiinţă şi închinarea la alţi zei.

Avatarurile pe care le-au traversat induc îndoiala în autenticitatea divină a mulţimii de Porunci.

Dubiul este îndepărtat de Iisus Cristos:

"18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate".

Iisus validează Legea.

Iisus confirmă valabilitatea Poruncilor, în forma în care ele au ajuns în timpul Său (dar nu este responsabil de ceea ce s-a petrecut cu ele, după aceea); de exemplu, întrebarea Apostolului Pavel "De ce Legea?" (16) este contrară intenţiilor lui Iisus Cristos.

Exact acesta este tipul de abateri la care se referă Iisus când declară "19. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor" (doar că, aici, se referea la Hillel).

Iată, însă, că aşa cum doctrina lui Hillel s-a impus în iudaism, tot aşa şi doctrina lui Pavel s-a impus în creştinism, fiind urmată de majoritatea credincioşilor.

Cu acelaşi subiect al respectării Poruncilor este şi cea trecută în dreptul numărului opt, în lista lui Maimonide (17) din Mishneh Tora:

"8. Să fie imitate căile Lui bune şi drepte, după cum este scris «şi umblă pe căile Lui»" (Deuteronom 28:9).

Dar versetul din care Maimonide pretinde că generează această "meta-Poruncă" nu este o propoziţie imperativă, ci condiţională:

"Să facă Domnul Dumnezeu din tine popor sfânt al Său, precum ţi S-a jurat El ţie şi părinţilor tăi, dacă vei asculta poruncile Domnului Dumnezeului tău şi vei umbla în căile Lui".

Caracterul relativ forţat al derivării Poruncii în Lista lui Maimonide o invalidează?

Artificiul listei Poruncilor lui Maimonide (Rambam) este indubitabil, fie şi pentru că ele sunt în număr de 613: nu există niciun motiv ca valoarea numerică de 613 a cuvântului "Torah" obţinută prin ghematrie să se refere la numărul de Porunci dumnezeieşti.

Singura calitate a acestei idei este că, atribuindu-i-o lui Simlai (care a trăit în secolul al doilea), Talmudul oarecum a girat-o şi luată ca informaţie care răspunde unei nedumeriri a tuturor, a fost general acceptată, în ciuda justificării debile.

Lista lui Maimonide a fost deîndată criticată.

De exemplu, în "Hasagot ha-Ramban" (Observaţiile lui Ramban) Nahmanide respinge câteva zeci de Porunci, atât afirmative, cât şi negative, din lista lui Maimonide şi introduce altele (fără să fie un număr egal cu cele respinse), despre care spune că Rambam (Maimonide) le-a uitat.

Modificările promovate de Nahmanide s-ar putea să aibă însemnătatea lor, dar cu adevărat important este că, în final, admite că lista lui Maimonide a devenit foarte influentă, că majoritatea comunităţii evreieşţi o acceptă şi o urmează şi de aceea este de acord să utilizeze lista lui Maimonide ca un punct de referinţă general, în ciuda rezervelor sale personale.

Uneori, opinia care întruneşte majoritatea dobândeşte prin raportarea mulţimii la acel reper o calitate socială, prin care întrece importanţa obiecţiilor (fie ele chiar întemeiate), dacă obiecţiile nu răstoarnă opinia în mod radical.

Nahmanide înţelege asta.

Am luat lista Poruncilor întocmită de Rambam drept bază documentară pentru configurarea "Împărăţiei lui Dumnezeu"; am considerat scăzut riscul să fie alterate în raport cu Poruncile validate de Iisus, deoarece conceptul care urmează să fie construit aici este elaborat fără integrarea Poruncilor care nu se referă la sistemul vieţii sociale şi individuale (Poruncile care se referă la ritualuri, puritate etc. nu sunt integrate).

Oricum, textul biblic, presupus ca fiind neschimbat faţă de acela din vremea lui Iisus, funcţionează ca martor de control.

(Va urma)

Note

(14) "Legea sau proorocii" se referă la materialul biblic disponibil în vremea lui Iisus, în care se găseşte cea mai mare parte a Poruncilor.

(15) Vezi "Amprenta lui Dumnezeu"/MAKE/BURSA/17.04.2023

(16) "De ce Legea?"/MAKE/BURSA/18.04.2023

(17) Lista Poruncilor acceptate în iudaism este cea întocmită de Maimonide în "Mishneh Tora" (scrisă intre1170 -1180), care, în mod evident, este o lucrare omenească cu rezultat căutat.