Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti au anunţat că, duminică seară, s-a produs o degajare de fum la un tablou electric dintr-o cameră tehnică a Aeroportului "Henri Coandă", o parte dintre pasagerii aflaţi în terminal fiind duşi în altă zonă, până la evacuarea fumului. Traficul pe aeroport nu a fost perturbat, au arătat aceştia, informează news.ro.
"În cursul serii de 1 august, ora 19.23, în urma alarmei primite prin centrala de incendiu, pompierii aeroportului Henri Coandă au intervenit într-o cameră tehnică din zona de îmbarcare (Finger), unde s-a produs o degajare de fum la un tablou electric. Începutul de incendiu a fost imediat stins", au transmis reprezentanţii CN Aeroporturi Bucureşti.
Conform acestora, în zona apropiată camerei tehnice afectate nu se aflau pasageri, dar, din motive de siguranţă, o parte din pasagerii aflaţi în terminal au fost conduşi într-o altă zonă, până la evacuarea completă a fumului.
"Nu s-au înregistrat perturbări ale traficului pe aeroport", au precizat sursele citate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.08.2021, 09:11)
Tot ieri, la acelasi aeroport, pasagerii cursei Wizz pentru Sardinia care ar fi trebuit sa plece la ora 19 au fost tinuti in aeroport pana la ora 23 cand li s-a spus ca este anulata cursa si li s-a oferit cazare la un hotel. Este o placere "zborul" cu aceasta companie!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.08.2021, 09:23)
Nene, in Catania sunt incendii imense!