Delirul ca politică de mare putere

Rusia este o mare putere. Dacă nu pentru altceva, fie şi numai pentru că dispune de armele nucleare cu care poate pune capăt vieţii şi civilizaţiei pe cîteva continente şi chiar pe această planetă în întregime, dacă se hotărăşte să le folosească pe toate. Deşi dispune de resurse naturale şi umane care i-ar fi permis să îşi aleagă nu unul, ci mai multe drumuri către o dezvoltare sustenabilă, accelerată şi plină de consecinţe faste pentru viitor, pentru oameni şi societate în ansamblu, de la dezmembrarea URSS, Rusia parcurge un proces accelerat de decădere economică, culturală, militară şi mai ales politică. În fapt, a căzut pradă unui coroziv şi sălbatic proces de spoliere, ai cărui beneficiari sunt cele cîteva mii de potenţaţi ai puterii şi mari nababi ai canibalizării economice. Iar pierzătorii, milioanele de ruşi aruncaţi în sărăcie sau la limita supravieţuirii, readuşi în stadiul de dependentă semi-sclavagistă faţă de "bunăvoinţa" statului şi a "tătucului" care ţine în mînă sceptrul puterii sale. Slaba şi foarte scurta încercare de trezire a societăţii ruseşti din coşmarul istoric al totalitarismului s-a încheiat, dacă nu definitiv, atunci sigur pentru încă o lungă şi întunecată etapă istorică, odată cu ridicarea în vîrful piramidei a puterii lui Putin şi a camarilei sale. Nu este de mirare, aşadar, că somnul raţiunii domneşte astăzi nu doar peste zidurile şi palatele Kremlinului, peste ocupanţii săi "de vază", ci şi peste majoritatea locuitorilor ţinuturilor ruseşti.

Decăderea politică antrenează, de departe, consecinţele cele mai vaste, atît asupra dinamicii sociale interne, cît şi asupra parcursului internaţional al Rusiei. Asupra destinului ei istoric. Cum poate cineva vorbi de decăderea unui sistem politic, cînd în amonte societatea rusească a trăit coşmarul totalitarismului comunist timp de şapte decenii? Iată că se poate!!! Din nefericire pentru ruşi, pentru Rusia şi pentru noi, restul lumii. După moartea lui Stalin, sistemul politic al spaţiului sovietic a parcurs, chiar dacă şovăitor şi cu paşi infimi, un scurt drum de la dictatura hiper-autoritaristă a "tătucului popoarelor", la un model de autoritarism statal moderat şi împănat cu încercări sfioase de delegare a autorităţii şi descentralizare. De "liberalizare". Floarea plăpîndă şi nefericită a acestui proces s-a numit Glasnost şi Perestroika. A fost scoasă din seră şi dusă în lumea reală de Gorbaciov. Gest fatal atît pentru politica sa de revitalizare a societăţii sovietice, cît şi pentru el. "Comunitatea lărgită" a beneficiarilor direcţi şi indirecţi, instituţionali şi personali, ai regimului totalitar a reacţionat vehement şi dur, prăbuşind în scurt timp atît regimul partidului sovietic, cît şi statalitatea URSS. Rusia a moştenit nu doar arsenalul nuclear sovietic, ci şi toate consecinţele contra-revoluţiei autoritarist dictatoriale, declanşată împotriva lui Gorbaciov în faza terminală a statului sovietic. Experimentul Elţîn a fost ţinut în viaţă doar atît cît a fost necesar pentru a putea derula prima fază, decisivă, a "proiectului" de spolierea accelerată a resurselor sociale, pe baza căruia s-au constituit şi noile structuri de putere. "Inovaţia" şi contribuţia esenţială a lui Putin a fost trecerea de la un model de spoliere bazat pe slăbiciunea structurală a statului şi pe "libera concurenţă" a unor centre de putere constituite ad hoc, relativ mobile, la modelul "clasic" bazat pe un stat atotputernic, pe hipercentralizarea puterii şi reinstituirea tuturor pîrghiilor clasice ale regimului de dictatură personală. De la ideologia totalitaristă unică şi obligatorie, la domnia fără de lege a instituţiilor de represiune asupra cetăţenilor şi societăţii ruseşti, culminînd cu bine ştiutul şi obligatoriul cult al personalităţii! Punctul critic al acestui parcurs dezatruos a fost atins de Putin şi de regimul său, odată cu declanşarea agresiunii armate asupra Ucrainei. Dincolo de componenta evidentă de nesăbuinţă, calcul eronat, aroganţă şi iraţionalitate a deciziei cu pricina, această mutare politică are o profundă rădăcină internă. Falimentul social al politicilor regimului putinian cerea tot mai apăsat, imperios, o scandenţă. Momentul socotelilor regimului cu cetăţenii, cu cei care sufereau consecinţele tot mai apăsătoare ale uriaşelor erori şi mai ales ale giganticului proces de spoliere socială, împins de regimul putinian la orizonturi groteşti, se apropia inevitabil. Ce să spună Putin alor lui şi lumii? Că nu se pricepe? Că are chef să mai pună mîna pe cîteva sute de miliarde, înainte să plece la pensie? Nu putea! Le-a spus în schimb că pentru toate relele societăţii pe care regimul său a desfigurat-o şi sărăcit-o de vină este "agresiunea occidentului". "Occidentul vrea să facă din Rusia tot ceea ce a făcut în alte părţi ale lumii, inclusiv în Ucraina, vrea o Rusie slabă, vrea să fim slabi în interior." Asta spune şi azi Putin ruşilor de la "înalta tribună" a unui parlament care reprezintă doar oligarhia puterii şi nicidecum societatea robilor regimului. Ce mai conţine discursul său? Zoaiele slinoase ale ciorbei mereu reîncălzite în care plutesc la întîmplare "bucăţile" aberaţiilor ideologice cu care regimul se străduie din răsputeri să prostească lumea, să acrediteze ideea unei "raţionalităţi" a politicii dezastruoase patronată de camarila putiniană. Delirul discursurilor ceauşiste din anul căderii, 1989, pare o oază a raţionalităţii, a clarităţii de program, în raport cu delirul lui Putin. Unul care marchează hotărît războiul încrîncenat al dictatorului criminal cu realitatea, cu orice fărîmă a ei care ar îndrăzni să-I taie calea. Să întoarcă monstrului imaginea pe care nu vrea să o mai vadă niciodată şi pe care este hotărît să o distrugă, oriunde s-ar ivi. Aberaţia narcisistic-paranoică a lui Putin este, într-un anume fel, imaginea răsturnată a narcisismului împărătesei din povestea Albei ca Zăpada care se adresa oglinzii sale fermecate pentru a obţine un răspuns în deplină aliniere cu realitatea. Şi Putin îşi întreabă oglinda sa, dar aşteaptă de la ea, ca răspuns, doar oglindirea delirului său de putere, nicidecum vreo fărîmă de realitate sau măcar vreo referire la ea. Iar, dacă doriţi o mostră, iaca: În "marele şi istoricul său discurs", deunăzi, Putin ne anunţă că va dezvolta instituţiile democratice!!!! Delirul ca politică de stat în toată plenitudinea sa!