Compania românească Delta Studio, lider naţional în domeniul designului de interior, a inaugurat joi, 21 iunie, al doilea showroom din Cluj-Napoca, conform comunicatului remis redacţiei noastre.
Spaţiul de 500 mp din incinta Park Lake (vizavi de Iulius Mall) este amenajat cu finisaje exclusiviste, sanitare şi mobilier de top.
"Prin deschiderea acestui nou showroom în Cluj, ne propunem să aducem un element de noutate pe piaţa locală, prin soluţii de amenajare interioară conform celor mai noi tendinţe în design şi tehnologie. Parteneriatul cu grupul spaniol Porcelanosa, lider mondial în domeniu, reprezintă o garanţie în acest sens", a declarat Dragoş Bonea, director general Delta Studio.
Jorge García, reprezentant Porcelanosa Grupo, a vorbit despre importanţa acestei investiţii: "Este primul showroom Porcelanosa pe care îl deschidem în Cluj-Napoca, după ani întregi în care am încercat să întram pe această piaţă. Până acum, ne-a fost, practic, imposibil, deoarece piaţa clujeană era concentrată pe materiale de construcţii economice, se mai arată în comunicat. Datorită boom-ului imobiliar (inclusiv cu preţuri de vânzare pe metrul pătrat mai mari decât în Bucureşti) şi împreună cu cel mai important partener Porcelanosa din România, Delta Studio, de altfel singurul cu potenţialul necesar pentru a realiza acest pariu, alături de noi sperăm să putem intra pe segmentul rezidenţial premium."