Democraţia de la cap se împute

Democraţia este o alcătuire slabă. Nu creşte de la sine şi nici nu îşi înfige viguros rădăcinile în pămînt, mulţumită cu cîte o picătură de apă de la Ăl de Sus şi transformîndu-se pe zi ce trece dintr-un firav răsad într-un exemplar viguros, rezistent şi îndurător la vicisitudinile vieţii. Trebuie nu doar hrănită cu grijă, în fiecare zi, din panerul valorilor sacre ale libertăţii, respectului abolut pentru drepturi şi libertăţi fundamentale, supremaţiei legii, atît de rare în mai toate alcătuirile sociale contemporane, în plus, trebuie pusă la adăpost de asalturile barbarilor, prădătorilor şi stricătorilor, ocrotită de nepăsarea, prostia, incompetenţa, lipsa de educaţie, iluziile, inerţiile şi comodităţile care alcătuiesc coagulantul masificării sociale. Acest adevăr nu l-am stabilit eu, ci toţi marii gînditori asupra fenomenului politic, de la Platon şi Aristotel, pînă la Ortega y Gasset, J. Habermas, Fr. Hayek sau K. Popper. Iluziile lui S. Huntington sau Fr. Fukuyama privind răspîndirea nelimitată a democraţiei în lume, după căderea zidului de la Berlin şi "îngheţarea istoriei" într-o eră eternă a democraţiei s-au dovedit, mult mai curînd decît s-ar fi aşteptat oricine, ceea ce erau, iluzii. Răspunsul cel mai simplu şi complet la întrebarea "de ce se ofilesc democraţiile chiar şi în locuri care, acum nici cinci decenii, echivalau cu miracolul grădinilor suspendate?" este acesta: grădinarii şi ocrotitorii democraţiei zac drogaţi pe laviţele "cavernelor" de opium sau au dat bir cu fugiţii, strecurîndu-se pe uşa din dos afară din cetate. Ori, au îmbrăcat alte straie, se închină în noi temple altor idoli, au alte lucruri de făcut, mult mai bănoase, aducătoare de faimă şi putere! În toată această orgie, aproape generalizată, a delăsării şi repudierii democraţiei, deţinătorii şi mandatarii puterii, cei ce în niciuna dintre societăţile postmodernităţii nu mai formează şi nici nu mai reprezintă elite sociale, ci doar grupări fluctuante de interese mai mult sau mai puţin speciale, joacă însă un rol decisiv.

În lărgimea oceanului sau în puţinătatea picăturii de apă, oglindirile dezastrului sunt aproape identice. Citiţi, fie şi numai cîteva dintre paginile lui Alexis de Tocqueville despre democraţia din America, zăboviţi, fie şi numai o jumătate de ceas asupra textului Constituţiei pe care Părinţii Fondatori au dăruit-o Americii, "Ţara celor liberi şi casa celor bravi", după cum ne asigură Francis Scott Key. Comparaţi apoi cu şirurile neîntrerupte, în crescendo, ale abuzurilor asupra democraţiei americane, începînd de la mandatul Nixon şi culminînd cu cel al lui Trump. Erodarea masivă a democraţiei în America a început de sus în jos. Pentru un mandat la Casa Albă sau pentru unul nou, orice a devenit nu doar accesibil, ci şi acceptabil. Oricum, tolerabil! Furtul de voturi, înşelarea masivă a alegătorilor, manipulări directe şi indirecte ale unor largi categorii de cetăţeni, cabale şi comploturi, conivenţe cu deţinători ai puterii în zona banilor negri şi cenuşii, implicarea unor guverne străine în dinamica electorală şi formarea deciziei de vot, în coruperea, incapacitarea sau manipularea masivă a unor instituţii cheie ale sistemului electoral democratic american, controlul asupra unor personaje cheie din structura partidelor şi a instituţiilor de putere americane, predominanţa influenţei serviciilor de informaţii asupra procesului politic şi electoral, slăbirea fără precedent a rolului justiţiei şi a instituţiilor sale în controlul asupra fenomenelor electorale şi a comportamentului la limita sau în afara legii a actorilor politici principali etc. Un efort concertat şi de durată, organizat de la nivelul Preşedintelui SUA, sprijinit la nivel executiv pe acţiunea directă a Minsterului Justiţiei, iar politic, local, pe acţiuni ale guvernatorilor la nivel de stat, aliniaţi unei loialităţi partinice oarbe în faţa abuzurilor anti-democratice, iată un tablou pe care l-am fi crezut posibil în "democraţiile" incipiente, nestabilizate, precare ale periferiei şi nicidecum realităţi ale centrului vital al democraţiei moderne. Doar că modernitatea a trecut şi, odată cu ea, interesul pentru conservarea instituţiilor, mecanismelor şi proceselor democratice în forma lor cea mai eficientă şi pură. "Puritanismul" democratic este de mult desuet, nu doar în America, ci, în egală măsură, în mai toate societăţile clasice ale democraţiei europene. Cît despre periferie, puteţi privi şi singuri în ograda proprie. Din unealtă a regimului dictaturii comunistoido-ceauşiste, după un scurt şi nesemnificativ interludiu, justiţia noastră a trecut cu arme şi bagaje în rolul de unealtă a regimului puterii. Instrumentalizarea a fost de altfel oficializată, cu acte în regulă şi ştampile o mie, în nici două mandate prezidenţiale. Acolo se află şi azi, ruptă între susţinerea "partidelor" concurente din sînul puterii. Aşa se face că "vedetele" de ieri ale justiţiarismului politic, penibil drapat în mantia zdrenţuită a unei pseudo lupte împotriva corupţiei, vezi Koveşi, Ţuluş, Şelaru, Deca etc., sunt astăzi pagini de dosare aflate în cercetare la secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Secţie de a cărei desfiinţare se ocupă, logic, cele mai importante forţe şi instituţii ale puterii politice din România care s-au folosit de personajele respective. Nu dă bine la Bruxelles! Evident, nu dă bine nici prin coşmarurile celor care ar putea să fie vreodată puşi în situaţia de a răspunde legal pentru ceea ce s-ar putea dovedi în justiţie ca abuzuri instituţionale nu doar la adresa democraţiei din România, că ea oricum nu contează cine ştie ce, ci asupra Justiţiei însăşi şi a legilor sale, aşa bune, rele, cum erau ele la data faptelor respective. Iar ca să umplem paharul pînă dă pe afară, suficient este să adăugăm scandalul cu alegerile de la sectorul 1 din Bucureşti. Avem reclamaţii depuse din seara alegerilor şi pînă mai acum cîteva săptămîni privind încălcarea grosolană a procedurilor legale în alegerile respective, cu implicarea personajelor principale ale competiţiei. De la data presupuselor fapte alături cu legea, instituţiile noastre electorale, inclsiv cele ale justiţiei au acreditat rezultatele şi primarul şi-a intrat în pîine. Doar că după un an de contestaţii avem alte instituţii ale investigaţiei judiciare, un procuror mai precis, care cercetează faptele presupus ilegale şi probele existente. Plus ceva "poliţieni" responsabili cu renumărarea voturilor!!!! Nu este deloc imposibil ca, după "exemplul" american, contestarea rezulatelor alegerilor să continue întregul mandat. Sectorul 1 sau Mica noastră Americă, pe dos!

Nu cred că mai este cazul să insist. Democraţia se împute de la cap, e clar!